Parasind Las Vegasul

Ieri m-am intors de la o conferinta la care a trebuit sa ma duc si care s-a organizat in Las Vegas. Ce ma supara foarte tare e ca o asociatie in breasla asta a teoreticienilor politici, de care apartin, care se vede mai radicala si anticapitalista, organizeaza evenimente in cazinoul si mallul asta gigantic. E ca si cum Thatcher si Reagan si-ar fi propus o intalnire de lucru in minele din Petrosani. Ma rog, nu cred ca o sa mai ma duc in Las Vegas prea curand. De ce?

De cum am intrat pe aeroport lucurile au inceput sa fie teribile. Mancarea teribila si de doua ori mai scumpa. Oamenii in avion pareau ca scapa intr-o lume de vis, pe care si-au dorit-o cu disperare. Senzatia de cladire de fraternitate uriasa, unde tinerii au senzatia ca sunt liberi daca se imbata pentru o seara. Din pacate, lumea la care or sa se intoarca e similara cu ceea ce gasesc aici, doar ca pare mai represiva si mai putin consumista. Orice pare mai putin consumist fata de locul asta unde daca trebuie sa respiri trebuie sa platesti. Nu poti sa mergi dintr-un loc in altul fara sa scoti cartea de credit. Pe Strip, unde a trebuit sa stau, nu exista transport public, nu exista un pavaj public. Nu poti sa mergi de la un hotel la altul, sa te plimbi ca sa vezi ce in jur, fara sa trebuiasca sa mergi prin toate magazinele si cazinourile din jur. Nu exista spatiu public. E ca si cum publicitatea socialista pe care o vedeam de mic despre relele capitalismului s-a hotarat sa reinvie cu forta, ca o fantoma, in fata ochilor mei neincrezatori. E ca si cum am visat un vis pe care l-am dorit, dar pe care il vad cu totul pe dos acum.

Ca sa te deplasezi trebuie sa folosesti taxiul. Taximetristii par inghititi si ei de un sistem care extrage valoare din munca lor, fara sa aiba mult de spus. Par prinsi zi si noapte in caruselul in care duc turisti. Trei dintre ei erau imigranti, iar a patrulea a fost o doamna care parea prinsa in muzica somnolenta pe are trebuia sa o puna prin contract la boxe. Un iranian bucuros ca a scapat de Khomeini. E ca si cum te-ai plimba prin Casa Poporului, dar pusa pe steroizi intr-un spatiu de o suta de ori mai mare. Un dezastru urban. Si imigrantii mei pareau ca isi doresc sa fie acolo, ca si cum au gasit in sfarsit un loc sigur. Un loc sigur care e organizat sa fie o sursa de sclavie, iar ei sa consume visul asta teribil in care noutatea e inca un cazino, mai mare, de data asta cu pagode. Avionul la intoarcere – plin de turisti din China, care simteau ca au ajuns intr-un alt oras interzis. Ca si unii dintre studentii mei chinezi la cursurile online pe care le iau in America de Nord ca sa le foloseasca in China, Las Vegasul si China parca se imbratiseaza intr-un mod direct, fara nici o o bariera ideologica. De fapt, comunismul de tip chinez e un alt tip de neoliberalism, inventat sa serveasca ca alternativa.

Cea mai curioasa senzatie pe care am avut-o e aceea de clasa muncitoare care merge in Las Vegas ca la o treapta care duce mai sus in ierarhia sociala. Cand eram student si mergeam in Iasi trenurile erau pline de navetisti care fumau la 4 dimineata si care veneau la oras pentru a scapa de ce credeau ei ca e rau: munca pamantului, lipsa de resurse, senzatia de lipsa de viitor. Aceeasi senzatie am avut-o in avionul pana aici. Senzatia ca ceea ce vor oamenii de fapt e ideea de viitor, mai ales in fictiunea capitalista a abundentei consumiste. Singurul nostru viitor. Sigur, tonul meu e apocalitic dupa ce m-am intors din orasul care e facut sa simti ca nu ai control asupra mintii tale, unde nu exista ceasuri, unde nu ai spatiu public, unde ca sa cumperi mancare in afara circuitului trebuie sa te mobilizezi ca activist socialist. Nu am crezut ca daca o sa cumpar iaurt de la CVS o sa ma simt ca Ceausescu denuntand capitalismul la ONU.

Cel mai trist este ca locul pare ca nu are trecut care sa izbucneasca, care sa ilumineze prezentul nostru limitat. Este carton – ca o fictiune care se reinventeaza de la zero. Dar sunt sigur ca daca ne uitam atent putem sa vedem munca celor care au construit, facuta invizibila, sau trecutul muncitorilor si al imigrantilor care fac ca orasul asta sa se trezeasca in propria voma in fiecare dimineata.          

Las Vegas e simultan orasul prezentului si al viitorului nostru apocalipitic. E o creatura monstruoasa in care daca intri simti ca esti furat fara rusine. E o galeata consumista organizata de cativa oameni care iti baga direct mana in buzunar. In zona de cazinouri si conferinte e un oras pe care vrei sa il parasesesti imediat. E o caricatura, evident, dar o caricatura vie, o expunere fara retus, a prezentului nostru capitalist / neoliberal.    

4 Aprilie 2015, Oberlin, Ohio

Bogdan Popa

este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională.

Toate articolele acestui autor

www.cafegradiva.ro