 |
| Daniela Luca si Rodica Matei |
Lucrarea originala a Rodicai Matei de la Colocviul cu tema „Iubiri si rivalitati fraterne – o abordare psihanalitica” avanseaza ipoteza fratelui ca obiect al Sinelui. Daca Freud vorbea, asa cum preciza Francoise Neau in lucrarea ei, despre camera copiilor ca un spatiu mustind de rivalitate si ura, abordarea Rodicai Matei ne arata cealalta fateta, mai luminoasa, a relatiilor intre frati: fratii care se ajuta reciproc. Inspirata de povestea lui Hansel si Gretel in care protagonisti sunt doi copii carora propria mama le dorea moartea, psihanalistul Rodica Matei vorbeste despre situatiile in care copiii vor prelua ei insisi functia materna atunci cand ei se afla intr-un un pericol major. Cei doi frati se vor sprijini unul pe celalalt, se vor alina reciproc si vor lupta pentru viata lor pusa un primejdie de doua personaje negative care intruchipeaza functia materna: mama si vrajitoarea cea rea. Dincolo de fantasmele sadice orale prezente in postea fratilor Grimm, exista o dimensiune a fratriei in care unul dintre frati (sau ambii, asa cum este cazul povestii in discutie) preia rolul mamei pentru ceilalti frati. In caz de pericol sau in cazul in care mama biologica esueaza in a le oferi copiilor ingrijirile necesare, acest frate devine el mama pentru ceilalti.
Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger
Ingrijirile de care are nevoie un copil mic apartin, in primul rand, sferei corporale. Eul este, la inceput, un Eu corporal, stim de la Freud. Acest Eu deriva in mod fundamental din senzatii corporale. Ceea ce mai tarziu va constitui diferentierea intre lumea interna si cea externa a unui subiect isi are radacinile in capacitatea de diferentiere intre ceea ce este in interiorul corpului si ceea ce este in afara lui. De aceea ingrijirile sunt atat de importante pentru un copil. Corpul are rolul unui continator, subliniaza Rodica Matei si indeplineste functia de continere psihica. Aceasta va permite crearea unui spatiu intern de gandire si elaborare.
Esther Bick vorbeste despre simbolismul functiei de continator a pielii dat de cuvintele mamei si de gesturile ei. Iata cum ajungem la rolul deosebit de important al cuvintelor venite din partea analistului, intr-o psihoterapie sau o psihanaliza. Ele au rolul de a contine, de a tine laolalta angoasele pacientului si de a-i permite acestuia acces catre un spatiu de metabolizare, de elaborare a acestor afecte. Didier Anzieu introduce notiunea de eu-piele ca o anvelopa pentru a descrie o functie psihica ce indeplineste pentru psihism aceleasi functii pe care epiderma le indeplineste pentru corp.
Daca mama nu reuseste sa-si inteleaga si sa-si respecte bebelusul cu nevoile si realitatea lui, daca esueaza in a se acorda ritmului, preferintelor, mirosurilor, tonalitatilor copilului ei, atunci copilul va cauta un substitut intr-o relatie cu un altul sau cu altceva: un zgomot, un miros, o lumina etc. Aceasta situatie este deseori intalnita in cazurile de psihoza infantila. Mama este ca o oglinda pentru copil in care acesta priveste si se descopera pe sine. Mama este, din acest punct de vedere, un obiect al Sinelui copilului ei. Daca ea nu indeplineste aceasta functie, atunci copilul va recurge la un substitut. Iar acest substitut poate fi incarnat de un frate sau o sora.
