Să nu credem în nimic, nici în resemnarea noastră, nici în propria disperare. Iar când ne privim în oglindă să ne spunem că necunoscutul cel mai înfricoşător stă, încă, mereu, în noi înşine. Acest necunoscut flirtează bucuros cu libertatea, dar se odihneşte în patul tiraniei. Îi repugnă ideea că pentru tot ce vrea să obţină va trebui să plătească cu însăşi viaţa sa. Drept care cumpără totul cu rabat – şi nimic nu mai are atunci valoare. Imre Kertesz vorbeşte despre acest necunoscut în al său Jurnal al unui vâslaş la galere.
În observaţiile sale aruncate de-a valma, el se miră că nimeni nu a remarcat că Marx, precum Hegel, Schopenhauer sau Nietzsche, provine din romantismul german. Împărtăşind cu aceştia dorinţa de abolire a frontierelor sociale şi naţionale; dovedind o compasiune intensă pentru cei sărmani şi căutând în gândire remediul universal la exploatare, incendiind vasele metafizicii transcendentale în numele viitorului revoluţionar. Privind lucrurile din acest unghi, Marx are ceva wagnerian. Conceperea unei catastrofe mondiale nu îi e străină: a decelat chiar o formă estetică inedită. Măcar în acest sens, el rămâne contemporanul nostru.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
