Sindromul lui Erostrates

In anul 356 i. Hr. un oarecare Erostrates a incendiat templul Dianei din Efes, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Prins si interogat, a marturisit sub tortura ca unicul sau scop fusese de-a se face celebru printr-o fapta abominabila, el, care nu avea nici un alt mijloc de-a atinge o reputatie universala. In ciuda deciziei judecatorilor de a-i ascunde identitatea, Erostrates a trecut totusi in istorie, in timp ce numele arhitectului faimosului monument este necunoscut.

„Erostrati” au mai existat. Epoca noastra este deosebit de propice actelor erostratice: raspandirea facilitata a informatiei le incurajeaza, asa incat putem sa ne intrebam daca nu vor deveni mai frecvente.

Autorul masacrului de la Oslo din 2011 care a ucis aproape optzeci de oameni pentru a protesta impotriva unei organizari sociale pe care o dezaproba este si el atins de sindromul lui Erostrates. De acelasi rau sufera si copilotul de la Germanwings, cel care a condus avionul pe care-l pilota intr-un munte, ducand in moarte pe ceilalti 149 de oameni care se aflau la bord.

Este posibil ca Andreas Lubitz sa fi suferit de depresie; dupa cum este posibil sa fi avut serioase probleme de vedere. Anticipa, cu siguranta, ca mai devreme ori mai tarziu i se va retrage licenta de zbor, lipsindu-l de ceea ce aparea ca motivatia lui fundamentala de-a trai. Declaratiile celor care l-au cunoscut creioneaza din ce in ce mai precis conturele unei personalitati paranoiace, psihorigide, agresive. Dar aceste „probe” post mortem nu fac decat sa schiteze un cadru general al personalitatii lui Andreas Lubitz, singura declaratie avand o relatie directa cu actul sau atroce fiind confidenta facuta prietenei lui: intr-o zi numele lui se va lega de o fapta inspaimantatoare.

Reactia la deficitul senzorial, depresia, psihorigiditatea nu sunt decat cadrul psihopatologic care circumscrie o particularitate rara, ireductibila la alta entitate: vointa de a se face cunoscut printr-un act malefic. Are ceva de-a face cu narcisismul malign, asa cum l-a definit Erich Fromm. Dar narcisismul, chiar in forma lui agravata, nu epuizeaza determinarea de-a atrage pe ceilalti in moarte, mai ales cand este vorba despre un numar mare de oameni. Tragedia din Alpi de acum cateva zile atrage atentia asupra profunzimilor abisale ale Raului si a caracterului ireductibil al comportamentelor umane, inaccesibile unei explicatii cauzale, pesemne nu numai azi, ci si in viitor. Cel putin nenorocirea va provoca o reflexie aprofundata asupra modului de-a preveni catastrofele produse de malignitatea umana, respectand principiile confidentialitatii medicale.

Ion Vianu

este psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni.

Toate articolele acestui autor

www.cafegradiva.ro