Dependenta de Facebook a inceput sa coste!
Dolari. La propriu.
Pedepseste-te pentru ca-ti irosesti viata pe Facebook!
este sloganul celor care au creat pluginul Timewaste Timer oferit de magazinul browserului Chrome. Programul este capabil sa contorizeze cat timp pe zi petrece un utilizator pe Facebook si sa-l taxeze pe acesta cu 1$ / 60 minute dupa prima ora de navigare in reteaua de socializare.
“Pedeapsa” este intretinuta de utilizator si facilitata de plugin: utilizatorul depune intr-un depozit virtual 20$ care vor fi retrasi, unul cate unul, platind astfel dependenta sa de Facebook. Se pare ca pluginul Timewaste Timer este si cel care stabiliste care este doza de Facebook pe care o poti consuma zilnic fara sa risti adictia: 1 ora. Ce depaseste acest timp este considerat comportament adictiv si penalizat ca atare.
Dependenta implica o placere, iar satisfacerea placerii este asociata cu vinovatia
Un patern excesiv de utilizare a unei substante poate duce la dependenta. Comportamentul adictiv este considerat patologic. El creeaza multe suferinte bolnavului, dar, in acelasi timp, elibereaza in acesta o placere pe care nu o va regasi niciunde. Daca substanta este Facebook si ipoteza propusa anterior este valabila, inseamna ca utilizatorul acestei retele sociale o foloseste in scopul satisfacerii unei dorinte si a intretinerii unei placeri. Poate ca este vorba tocmai despre placerea de a irosi timpul, asa cum sugereaza dezvoltatorii pluginului-care-pedepseste-dependenta-de-Facebook. Poate fi vorba despre alte cauze pe care nu le voi detalia acum. Cert este ca Timewaster Timer mizeaza pe un singur lucru. Pe vinovatia produsa de o anume placere. Iar o placere in care exista vina nu scapa niciodata nepedepsita.
Instanta psihica implicata in actul de pedepsire se numeste Supraeu. Cea care urmareste placerea si satisfactia este Se-ul. Eul are rolul de mediator intre cele doua instante, precum si rolul de adaptare a impulsurilor Se-ului si a exigentelor Supraeului la realitate. Daca imaginam spatiul virtual cu psihicul uman vom gasi multiple asemanari intre cele doua. Vom gasi programe si aplicatii care corespund instantei Se-ului, special create pentru a genera placere si satisfactie imediate. Vom gasi, de asemenea, si programe care sa “pedepseasca” oridecateori utilizatorul mediului online comite un exces. Timewaster Timer functioneaza in aceasta ultima paradigma, cea a unui Supraeu care pedepseste o dependenta anume. Strategia este una foarte inteligenta, bazata pe sentimentele de vinovatie ale consumatorului si pe nevoia acestuia de a plati un pret pentru o placere vinovata.
Deplasarea functiilor Supraeului din spatiul psihic in cel virtual este ceea ce mi se pare ingrijorator in aparitia unui astfel de program. Daca persoana umana nu mai este capabila sa internalizeze niste limite care sa il fereasca de dependenta, daca se va ajunge sa se plateasca bani reali pentru un program care sa tina locul acestor functii, rezultatul este unul singur. O regresie rapida si necontrolata la un stadiu oral in care fie ajungi sa fii inghitit intr-o realitate virtuala generatoare de placere pura, fie ajungi devorat de chinuri si vinovatii induse si intretinute de aceeasi realitate. Virtuala.
La jucatori, indiferent de ce joc, insa pe bani, de cele mai multe ori acestia platesc prin pierderile lor acea placere a castigului. Banul in sine, in conditiile unei dependente, nu mai are importanta, ci este acel freamat al anticiparii unei placeri si ulterior, in functie de situatie, satisfactie sau dezamagire. Frustrarea sta la baza unei perpetue repetari avand ca scop reparatia. si a unor rationalizari ce elaboreaza scenarii/scheme de castig ce estompeaza nevoia de stimul. Dependenta in sine este o modificare a circuietelor recompensei, deci a placerii si apar modificari fizice prin cresterea numarului de receptori pentru dopamina. Iar, pentru a avea placere, stimulii trebuie sa fie din ce in ce mai puternici. Deci o dependenta are la baza modificari cerebrale ce duc la modificari comportamentale. Oricat de puternici ar fi stimulii, placerea niciodata nu mai este aceeasi si "odata gasita si pierduta, juisanta, sau cel putin mai mult decat a juisa, se constituie in obiectul pierdut si strigatul continuu in momentul juisantei prezente este – nu este asta!" (Lacan)