
Fusese crescută într-o familie de condiţie bună. Îi descoperiseră de timpuriu înzestrarea muzicală, o pregăteau, cu profesori de soi, pentru cariera de violonistă, prezisă ca fiind sigură. Totul s-a năruit în 1944. Întreaga familie a fost deportată, ca mai toţi evreii din Ardealul de Nord. Părinţii au pierit arşi în cuptoare. Pe ea, tânără, proaspătă, arătoasă, au cruţat-o, cu scopul de a satisface cheful paznicilor. A fost degradată într-una dintre prostituatele supraveghetorilor nazişti. N-au ucis-o, i-au azvârlit niscaiva hrană, au maltratat-o bătându-şi joc de ea în văzul tuturor. Calvarul a durat luni de zile, până la salvarea de către trupele aliate.

Şi a mai chinuit-o ambivalenţa erotică cu care revenise din lagăr. Folosirea ei ca unealtă a plăcerii călăilor a interiorizat-o în două feluri opuse: dorea şi detesta, în acelaşi timp, actul sexual. Îl tot reînnoia cu parteneri succesivi; şi se biciuia pentru cedare. Erotismul îi apărea ca fiind păcatul suprem – de a cărui ispită nu reuşea nicicum să se elibereze.
Trăia această permanentă tragedie îndoită: visul nutrit de împlinire profesională se năruise, iar dorinţa trupească mereu înnoită o resimţea ca terifiantă. Era persecutată de ambele urmări ale detenţiei pe marginea abisului. Se trezea noaptea ţipând, în sudori reci. Coşmarurile o urmăreau şi în timpul zilei. Ginecologul consultat o sfătuise să aibă copii, numai prin ei va scăpa de tarele corporale şi psihice. Diagnosticul a fost corect, după cum se va dovedi peste ani.
[…]
După mulţi ani am revăzut-o fugitiv o singură dată; i-am aflat însă traseul de viaţă din surse indirecte, mai ales de la mama, care a continuat s-o întâlnească. A abandonat facultatea. A lucrat ca desenator tehnic. S-a măritat. A născut doi copii. Li s-a dedicat lor şi soţului cu întreg devotamentul compensator de care era capabilă. Nu numai că n-o mai interesau alţi bărbaţi, dar judeca aspru orice femeie care îşi schimba iubiţii. Sexul îl reducea la neplăcerea obligatorie de a procrea. Era preţul achitat pentru cele îndurate în lagăr. Cine ştie dacă, parcurgând infernul, nu e preferabil să-ţi tai de bunăvoie aripile, să alegi normalitatea chiar cu platitudinea asumată.