Tratarea tulburarilor alimentare in cadrul unei clinici de reabilitare a dependentei
Persoanele care prezintă tulburări de alimentație tind să se raporteze la mâncare într-o manieră neconformă cu realitatea.
Nivelul scăzut al respectului de sine reprezintă un numitor comun între dereglarea alimentară și dependență.
Interactiunea cu persoane cu probleme similare poate avea efect terapeutic foarte benefic.
Tulburările alimentare (anorexie, bulimie sau hiperfagie) coexista deseori cu dependența. Se pot remarca similarități interesante între o persoană cu tulburări alimentare și un pacient cu probleme de dependență.
O parte din pacienții clinicii Castle Craig e posibil sa fi suferit in trecut de o tulburare de comportament alimentar, care sa fi fost insa mascată de dependență.
Uneori, tulburările alimentare apar „de nicăieri” în cursul tratamentului rezidential pentru dependența. Putem asista la o trecere pe plan secund a problemelor legate de dependență, în timp ce aspectele privind mâncatul, înfațișarea și gândirea disfuncțională capata rol principal.
Sunt cazuri în care problema este depistată, însă pacientul se află în starea de negare – iar acesta negare reprezintă încă o trăsătură comună cu dependența. Încercăm să determinam pacientul sa accepte faptul că negarea în sine reprezintă o problemă, pentru ca mai apoi să îl ajutăm să își dezvolte motivația de a o rezolva.
În anumite cazuri, tulburarea alimentară precede dependența, astfel ca exista modele de comportament adanc înrădacinate înca din perioada copilăriei. Aceste persoane și-au concentrat foarte mult atenția asupra înfățisării, greutății corporale și respectului de sine.
O dată pe săptămână constituim un grup format din persoane cu tulburări alimentare în cadrul căruia oferim consiliere și terapie. Consilierea are în vedere dezvoltarea unor obiceiuri de alimentație sănătoasa, imagine de sine și prezentarea consecințelor bulimiei și anorexiei. Acest proces de educare nu se realizează într-o maniera neproductiva sau teoretică, ci prin discuții ce au în vedere propriile lor povești de viață.
Simtul de comunitate ce se dezvolta ca urmare a interactiunii cu persoane cu probleme similare și posibilitatea de se încrede și de a se deschide în fața celorlalți are efect terapeutic. Pacienții pot vedea alti pacienti mai avansati in tratament și își găsesc astfel si ei speranța.
Un alt aspect terapeutic are în vedere terapia cognitiva – prin restructurarea mentalității pacientului în ceea ce privește mâncatul, corpul și respectul de sine. Termenul “restructurare” se referă la faptul că îi învățăm pe pacienți cum să își identifice gândurile negative ce vin în mod automat în ceea ce privește mâncatul, greutatea și imaginea de sine.
Indată ce pacienții pot identifica aceste gânduri, le vor înfrunta și înlocui cu gânduri benefice, direcționate către recuperare. Exemple de astfel de gânduri negative sunt:
Sunt gras și urât! Voi fi fericit doar dacă mai slăbesc încă 10 kilograme.
Cei care au avut tulburări alimentare pentru o perioadă îndelungată, tind să se raporteze la mâncat într-o manieră neconformă cu realitatea – aceasta poartă denumirea de “gândire magică sau mitică”. Această gândire este puternic înrădăcinată, fiind dominată de negare. Astfel ca pacientii vor recurge la aceasta chiar si atunci când li se oferă dovezi ce demonstreaza faptul că gândirea lor este eronată.
Un exemplu ar putea fi:
Trebuie să slăbesc până la măsura 10 pentru a mă simți bine!
Modalitatea aceasta de gândire ar putea sugera faptul că odata ce persoana ajunge la acea masură, se va simti bine in propria piele, iar nevoia de a pierde în greutate va disparea pur și simplu. Dar în realitate, acest lucru nu se întâmplă.
La început, persoana se va simti bine datorită sentimentului de reușită:
Mi-am indeplinit obiectivul și îmi pot controla corpul!
Pe termen lung însă, pacientul se va simți la fel de dezamagit de propia persoană ca și înainte.
Numitorul comun între tulburarile alimentare și dependență este reprezentat de nivelul scăzut al respectului de sine. Acest tip de gândire afirmă:
N-am nici o valoare. Nu sunt suficient de bun.
Pacientii se pot simți debusolați, ca și când nu dețin controlul asupra propiei vieți. Vor încerca să obțină controlul asupra mâncatului, a corpului sau să evadeze prin consumul de substanțe, cum sunt drogurile.
