Charlie Hebdo: Ce putem invata din aceasta tragedie si din ce i-a urmat?

Afzal Javed (Marea Britanie), Sabine König (Germania) si Michel Botbol (Franta) la simpozionul „Global Violence & Trauma: African, Asian / Pacific, American & European Perspectives – Part I” din Congresul International al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie 2015

Charlie Hebdo: Ce putem invata din aceasta tragedie si din ce i-a urmat?

Iata intrebarea adresata, inca din titlu, de psihiatrul de copii si adolescenti Michel Botbol. De fapt, mai exact tradus, titlul intreaba daca putem „invata ceva”.

Ce anume ar putea explica mai bine ce s-a intamplat si ce a insemnat pentru fiecare dintre noi impuscarea jurnalistilor de la Charlie Hebdo si ulterioarele asasinate ale teroristilor de crez fundamentalist islamic?

Citeste aici despre cine era psihanalistul asasinat in redactia Charlie Hebdo

Pentru a formula un raspuns, ori schita unui posibil raspuns la intrebarea despre asasinatele legate de Charlie Hebdo, Michel Botbol prezinta mai intai, sintetic, faptele, si intreprinde un excurs mai inainte de toate filosofic – apeland aici la Marcel Gauchet si la articolul acestuia „Les ressorts du fondamentalisme islamique” din Le Débat (nr. 185, mai-août 2015), dintr-un numar consacrat tragediei Charlie Hebdo, apoi la o perspectiva psihosociala, in cadrul careia doua aspecte prevaleaza si deci ar merita discutate: 1) rolul identitatii reductioniste ca reactie la globalizare [oamenii au multiple identitati, care se reduc la una in anumite conditii – ideea fiind cel mai pregnant subliniata pentru Botbol de o carte a lui Amartya Sen, Identity and Violence: The Illusion of Destiny] si 2) efectul globalizarii asupra organizarii familiale.

Dupa aceasta trecere in revista, realizata cu o verva – i-as spune – tipic galica de Michel Botbol, dar totodata intrucatva prea contrasa, la dimensiunile consacrate de powerpoint, mai interesanta mi s-a parut intrebarea pe care psihiatrul de copii si adolescenti – despre care am inteles sau am dedus ca s-a format si ca psihanalist – a ridicat-o in atentia asistentei: Cum poate ajuta psihanaliza la intelegerea si la prevenirea violentei fanatice? Si de posibilul raspuns.

Campul de referinta fiind, desigur, cel al varstei adolescentei.

Prima trimitere a psihiatrului si psihanalistului francez Michel Botbol fiind (marturisesc ca nu am inteles prea bine de ce si cum) la psihopatologia vietii cotidiene, in clasica acceptiune freudiana. Apoi ne-am lamurit ca ar exista doua directii psihanalitice de abordare ale problemei.

Prima directie e deschisa de corespondenta dintre Freud si Einstein cu privire la intrebarea „De ce razboi?” [Warum Krieg?], schimb de scrisori – iar asta e important de contextualizat – care vine dupa trauma Primului Razboi Mondial. Pozitia lui Freud aici se cunoaste si il califica ca pe un pesimist sceptic: instinctul mortii trebuie inteles ca imposibil de eradicat, iar orice incercare in acest sens trebuie privita ca inutila. El trebuie insa integrat in regularizari colective, in legaturile afectuoase cu obiectele.

Cea de-a doua abordare psihanalitica posibila a problemei violentei fanatice este una clinica si are in vedere, asa cum o exprima Michel Botbol, the narcissico-objectal dilemma. In alte cuvinte, pentru a fi el insusi, cineva trebuie hranit, crescut si educat (nurtured) de altcineva, iar in acelasi timp trebuie sa se diferentieze de acesta. Ceea ce e dificil atunci cand exista o fragilitate narcisica, de natura sa transforme dilema in contradictie. In acest caz diferentierea de cineva are legatura cu a rani.

Ceea ce ne invata punctul de vedere psihopatologic este ca in aceste privinte abordarile soft sau cele hard intra sau ies din mantaua aceleiasi logici. Primul pas, in aceste cazuri, consta in a crea un spatiu impartasit, fara a declasa in adolescent o respingere menita sa il protejeze narcisic.

Pentru a imagina un asemenea scenariu de prevenire a violentei fanatice, Michel Botbol face apel la Winnicott si la ideea spatiului tranzitional, ca miscare concomitent de emancipare si de impartasire cu mama. Ideea ar fi de a extinde acest model la adolescentul vulnerabil, de a crea un spatiu impartasit, al placerii impartasite, asa incat si nevoile narcisice sa fie implinite.

Ce spatiu ar fi acesta? Discutanta la prezidiul simpozionului, psihiatra germana Sabine König, propune un exemplu american, respectiv experienta reinserarii sociale a unor tineri prin practicarea baschetului. Da, spune Michel Botbol, practicarea baschetului ar putea reprezenta un astfel de spatiu, daca tinerii respectivi au placere in a juca, daca nu arunca mingea… piatra, pardon, ci mingea (un act ratat amuzant, oare si semnificativ?). Experienta placerii este importanta si poate conduce la un nou comportament. Pe de alta parte multe experiente se pot dovedi insuficient de puternice in aceasta privinta.

Totul este deci discutabil si tine de grad, de masura, de circumstante… Atunci cand vine vorba de solutii, mai ales de solutii sociale si colective, lucrurile nu mai sunt la fel de clare precum la un nivel teoretic sau clinic-individual. Ce-i de facut? Michel Botbol plaseaza problemele, asa cum reiese din comentariile sale ulterioare, la un nivel de decizie politic si economic: daca va exista mai putina saracie…

Acest nivel general-colectiv si politic-economic-educational a fost mai mult atins, precum vom vedea, in prezentarea sa de la simpozionul „Global Violence & Trauma: African, Asian / Pacific, American & European Perspectives – Part I” din cadrul Congresului International al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie 2015, de psihiatrul turc Bulent Coskun, in prezentarea „A Preventive Psychiatry Perspective Regarding Global Violence and Trauma”.

Cititi aici toate relatarile de la Congresul International al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie 2015

Dorin-Liviu Bîtfoi

este psihanalist-in-formare, scriitor si jurnalist. A fondat si conduce AIPsA, Cafe Gradiva si Psihoo. Cea mai recenta carte publicata: Asa s-a nascut omul nou. In Romania anilor ’50.

Toate articolele acestui autor

www.cafegradiva.ro