Interludiu: Proust farsor
Maurice Duplay il invita pe Marcel intr-un mic restaurant, Le Filet de sole, renumit pentru peste, dupa cum isi scrisese pe firma. Era tarziu. Si o singura masa ocupata, langa cei doi tovarasi. O intreaga familie de buticari se ospata cu pofta. Pe Marcel, infofolit si palid, lunar, dupa felul sau, l-au privit cu surprindere mai degraba decat cu simpatie. Curtoazia si afabilitatea lui excesive fata de patronul restaurantului n-au facut decat sa le intareasca predispozitiile prea putin binevoitoare. Patronul si chelnerii ne priveau cu suspiciune, povesteste Maurice Duplay.
E prea politicos ca sa fie si cinstit,
gandeau ei, la unison cu buticarii, despre insolitul client.
Marcel avea o predilectie pentru œufs à la Béchamel. Care nu figurau in meniu. Le comanda, totusi. Patronul ii opuse un non possumus abia politicos.
– Nu conteaza, spuse Marcel. La Filet de sole totul este desavarsit si demn de masa zeilor. Serviti-ne cu ce va place, prietene. Ma las in seama excelentului dv. gust, asa cum excelenta este, sunt convins, si bucataria acestui restaurant celebru in intregul univers.
Ostilitatea crescu in jurul celor doi meseni. Fura luati drept niste hoti smecheri care voiau sa-i faca din vorbe frumoase in chestiunea notei de plata.
In asteptarea felurilor de mancare pe care patronul restaurantului li le recomandase fara nici o simpatie si incercand, pe cat posibil, sa dreaga atmosfera si sa limiteze pierderile, Marcel incepu o conversatie cu masa vecina. Dar buticarii se aratara recalcitranti. Drept care el incepu sa faca risipa de mici atentii, insotite cu complimente.
Le oferi, scrie Maurice Duplay, solnita noastra, oliviera noastra, mustarul nostru, carafa noastra, scobitorile noastre. Dar din ce se arata mai binevoitor, dintr-atat ceilalti se inchideau mai mult in ei. Luand de alaturi un jurnal de seara si intinzandu-i-l capului de familie, aceasta refuza sa il primeasca. Marcel se amuza jucandu-se cu mefienta buticarilor ca un motan cu un ghem de lana.
Abia ce plecara, ca Marcel se intoarse spre amicul sau si ii spuse:
– As paria ca bietii oameni isi pipaie acum buzunarele pentru a vedea daca nu le-am sterpelit ceva. Omul nu crede in virtute. In spatele oricarui semn de civilizatie sau de bunatate el miroase o capcana.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
