Psihanaliza manelelor
Eu sunt cu tine la partea de afect, adica si eu intru in subiect afectiv, Ioana. Si spre deosebire de Stefan, eu cred mai puternic ca judecatile estetice sunt amestecate cu mecanisme sociale (cine canta manele? de ce majoritarii au atitudinea asta ambivalenta fata de manele?) si cu mecanisme psihologice. Adica m-am despartit de Kant care le vroia distincte. Dar imi place exercitiul pe care l-a propus si ii multumesc pentru asta.
Psihanaliza manelelor: ambivalenta si aparari
Mi se pare ca noi avem in minte lucruri diferite cand zicem manele. Eu, cand zic manele, zic si Shukar Collective si ADM. Eu pot sa ascult in masina Shukar Collective si sa mor de placere. Cu manelele foarte populare am o atitudine ambivalenta, adica sunt impartit intre un supraeu educat care imi zice ca nu e ok sa ascult si o curiozitate care ma face sa inteleg de ce ma identific cu genul asta. Mi se pare foarte complex si curios ce se intampla psihologic cu mine cand sunt atat de ambivalent. Eu zic ca in loc sa te gandesti mai bine la apararile altora (Andrei Plesu si Freud, de pilda), cred ca apararile personale sunt foarte pasionante. Daca am apasat un buton rosu cand citesti asta, sa stii ca am facut-o intentionat 🙂
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
La mine e vorba de metoda. Pentru ca gandesc relational, nu cred ca am acces mare la apararile altora, si cand am, am in primul rand ca urmare a tensiunilor din ce simt eu. De acolo plec la analiza, de la problemele mele, si nu de la ce banuiesc eu ca ar fi in neregula cu altii.
Psihoterapeut Bucuresti – aici
De pilda, in discutia cu Stefan, mi se pare interesant ca eu am vazut o usoara tusa sarcastica, pe care el nu a intentionat-o. Asta mi se pare mie cu adevarat fascinant. Cred ca de la neintelegerea intre doi oameni sau de la o lectura creativa gresita, sa spun si eu ca Stefan, se poate face un salt calitativ. Sa citesti gresit pe cineva e cumva conditia lecturii creative. Harold Bloom a scris o carte, The Anxiety of Influence, care zice freudian tocmai asta. Lautarii care improvizeaza pe text, sau Winnicott care il interpreteaza creativ pe Freud, asta fac, citesc gresit si produc lucruri noi. Si asta facem si noi aici cand ne citim productiv unul pe altul.
[…]
Psihanaliza creativa: Ce inseamna ca Winnicott l-a interpretat pe Freud dupa ureche?
Ce inseamna ca Winnicott l-a interpretat pe Freud dupa ureche? Inseamna ca l-a citit in mod creativ. Dupa cum spune unul din psihanalistii mei preferati, Stephen Mitchell, inseamna ca l-a citit prin distorsiune. Adica, Winnicott a spus intotdeauna ca formuleaza problemele in traditie freudiana, ca ii este loial lui Freud, pentru a schimba sensul conceptelor freudiene in textele lui. De pilda, la Freud, agresiunea este instinctuala, este o pulsiune innascuta. Pentru Winnicott, agresiunea devine un cuvant general pentru vitalitate si actiune, si se departe de sensul innascut al pulsiunii freudiene. Uite si un al doilea exemplu. Pentru Freud, Oedipul se naste din conflictul intre pulsiuni si frica de raspuns de la supraeu. Adica este un conflict intre tensiuni interne si realitatea sociala. Pentru Winnicott, Oedipul este un conflict intre iubire si ura. Adica, ne spune Mitchell, Winnicott l-a citit pe Freud ca si cum ar fi fost Melanie Klein, adica Oedipul devine un conflict al ambivalentei emotionale. Winnicott a facut o lectura creativa in sensul in care a vrut sa se puna in traditie freudina, si in acelasi timp a schimbat sensul termenilor lui Freud. De asta zic eu ca s-au nascut concepte cum sunt „spatiu tranzitional”, „eu adevarat”, „folosirea obiectului”, „good enough mothering” si altele. Pe Winnicott nu l-a mai interesat atat de tare sa fie fidel conceptelor freudiene. Pe el l-a interesat cum poate sa conceptualizeze ceea ce a observat in experienta lui directa de clinician.
Articolul „Psihanaliza manelelor” subsumează comentarii de Bogdan Popa la articolul „Manelele si mutilarea limbajului” de Ştefan Lungu
Articolul „Psihanaliza manelelor” a fost publicat de Cafe Gradiva
E vorba de prostul gust agresiv adoptat fara discernamant ori tolerat cu lasitate si promovat de televiziunile"comerciale",programatic. Esti agresat cu aceasta mizerie,"gen muzical",nelipsita din meniu chiar la nuntile"cu staif"ori localuri publice.Unde e muzica lautareasca,instrumentala a fratilor Dinicu,Nicusor Predescu etc.).Oare de ce ungurii,sasii nu asculta manele?… Cheful fara porceala la romani,fara bancuri groase,obscene nu e chef adevarat…Poporul trebuie educat prin institutii(scoala,televiziunile de stat platite din bani publici,etc.) daca familia traditionala devenita fragila,timorata prin atacuri concentrate,programatice isi da duhul. Vina si lasitatea revine intelectualilor autentici(tot mai putini)deveniti mercenarii intereselor straine romanilor.
Cîmpul pe unde evoluezi cu scrisul dumitale de aici mă depășește.
Dar mai incită a desțeleni și eu, raportat la mintea personală, se înțelege!
După cum.
În manele descopăr destulă jale.
Nici nu se putea altfel. Ce-s 3-4 denerații la scara istoriei?
Imi aduc aminte de articolul lui Stefan.
Nu mai stiu ce sustineam pe atunci, dar vad ca ma provoci, Bogdane, ceea ce nu poate sa nu-mi placa…
Sunt de acord cu tine ca important este sa vedem propria reactie la actul artistic, caci, oricat de absurd ar parea pentru una care face emisuni de muzica fusion, manelele sunt act artistic. Unul rudimentar, putin sublimat, dar nu lipsit de mesaj. Probabil ca sa traiesti cu adevarat aceasta muzica trebuie sa fii ancorat intr-un mod de viata cu afecte intense, vecini galagiosi, scandaluri ocazionale, barfe consistente de grup si cate si mai cate…E si o impotrivire sociala in a le accepta, recunosc, dar cred ca sentimentul de strain predomina, totusi, la mine.
Dar se poate si altfel: eu cunosc bine un tanar care a studiat in strainatate muzica si acum se lanseaza in acest segment de piata, in ciuda faptului ca nimic din cele enumerate mai sus nu fac parte din istoria lui de viata. So, care e de fapt problema?
Daca nu ne plac manelele, imigrantii de religie islamica, suntem intoleranti la diferenta, avem de ce sa ne intrebam "ce naiba e cu noi"!