Traim in era selfie-ului. Traim pentru si prin selfie. Unii, precum adolescentul din Marea Britanie despre care am scris acum ceva vreme, ajung chiar sa-si ia viata din cauza unor selfie nereusite. Vorbim despre adictii in ce priveste un comportament compulsiv de a face nenumarate fotografii cu propria persoana si de a le posta pe internet.
Un selfie nu primeste valoare decat daca el este validat pe internet: like-uri, comentarii, aprecieri, declaratii de iubire ce sunt rapid uitate. Un fel de confirmare si reconfirmare narcisica pentru un self (sine) fragil si cautator de atentie. In randul adolescentilor acest fenomen este unul normal atata vreme cat el se va dizolva treptat si va lasa locul maturizarii. La adultul preocupat permanent sa-si etaleze propriul chip pe internet si sa dezvaluie astfel nevoia sa mistuitoare pentru admiratie excesiva, putem deja specula ca este vorba despre o tulburare de personalitate narcisica.
Citeste ce spune Heinz Kohut despre personalitatile narcisice
Selfie, prin insasi definitia sa, reprezinta o realitate in care nevoia pentru un Celalalt este negata, in care tu iti esti autosuficient. Totusi, selfie prespune singuratate si insingurare. Este ceea ce au aratat artistii Justin Crowe si Aric Snee prin proiectul pe care l-au creat: o mana „selfie” tinuta de cel care se fotografiaza si care da impresia ca nu este singur. In plus, mana
nu vorbeste si nu are nici un fel de sentimente,
subliniaza artistii.
Cauti un psihoterapeut in Bucuresti? Iata recomandarile noastre
Ei au avut intuitia geniala de a materializa o idee pe care psihanalistul Otto Kernberg o avanseaza in dreptul celor suferind de tulburare de personalitate narcisica. El spune ca
pacientii cu tulburare de personalitate narcisica se identifica cu o imagine de sine idealizata pentru a nega dependenta de obiectele externe (alti oameni) si de imaginile interne ale acestor obiecte. In acelasi timp, ei neaga trasaturile inacceptabile ale propriilor imagini ale Sinelui proiectandu-le asupra altora. (…) Aceste caracteristici se pot manifesta sub forma unei pseudosuficiente a Sinelui, prin care pacientul neaga orice nevoie pentru ocrotire, in acelasi timp incercand sa-i impresioneze pe ceilalti si sa castige recunoastere. (Glen O. Gabbard, Tratat de psihiatrie psihodinamica, pp. 458, 459)
Concluzionam asadar ca in spatele unui selfie se afla un om care sufera pentru ca are nevoie de un Altul. Aceasta nevoie este insa prea coplesitoare pentru a fi acceptata.
Psihoterapeut bun Bucuresti – cum il gasesti
„pacientii cu tulburare de personalitate narcisica se identifica cu o imagine de sine idealizata pentru a nega dependenta de obiectele externe (alti oameni) si de imaginile interne ale acestor obiecte. In acelasi timp, ei neaga trasaturile inacceptabile ale propriilor imagini ale Sinelui proiectandu-le asupra altora. (…) Aceste caracteristici se pot manifesta sub forma unei pseudosuficiente a Sinelui, prin care pacientul neaga orice nevoie pentru ocrotire, in acelasi timp incercand sa-i impresioneze pe ceilalti si sa castige recunoastere. (Glen O. Gabbard, Tratat de psihiatrie psihodinamica, pp. 458, 459) ”
Tare seci sînt textele psihologice!
Apreciez mult autorii unde simți și suflet – ca semn că acela a depășit nivelul livreștlor-și-atît…
Daca va referiti la acest text citat din Gabbart ca fiind unul sec, eu il gasesc dimpotriva, foarte viu si profund.
Articolul e cam rigid…
Nu aș subscrie unor pretenții de aici.
Ne facem selfie dintr-o paletă ceva mai largă de motive…
Sigur ca selfie-urile sunt puse in slujba unei palete largi de motive. Articolul de fata se refera la unul dintre ele care ascunde motivatii patogene.