 |
| Cenotele Yokdzonot in Yucatan, Mexic |
Sunt în casa unui prieten antropolog, undeva în jungla din Yucatan la trei kilometri de Chitchen Itza. Mă gândesc mult la fetișismul mărfurilor zilele astea, mai ales că predau un curs în semestrul viitor despre neoliberalism. Mi se pare că mai toți suntem prinși într-un circuit al producției de mărfuri, în care noi – și modul în care simțim, acționăm, vedem – ne transformăm în schimburi, în obiecte, pe o piață pe care ne vindem permanent. Neoliberalismul pare să fie un soi de paranoia în care suntem prinși ca într-o plasă, sau, cum spunea Marx, într-un proces de mistificare a ceea ce suntem. Fetișismul nu e aici un fel de mistificare masochistă, cât e pur și simplu o fixație, o abureală, similară cu ceea ce Marx numea religie, un praf in ochi care nu te lasă să vezi altceva, o disociere de condițiile reale de producere a lucrurilor și a realității. De aceea Marx a insistat în Capitalul, volumul 1, la o ancorare a valorii în muncă, care nu e neapărat munca oamenilor din fabrică, cât munca de producere a obiectelor, a realității, a ceea ce scriu acum, care trebuie separată de un proces de vânzare.
Citeste cum te poti trata de fetisism
Ancorarea în muncă sau cel puțin în activitatea critică de identificare a unor condiții de producție face ca soporificul capitalist să fie mai puțin pregnant, să te lase să te trezești dintr-un somn fetișist al mărfurilor.
Am ajuns în cameră, unde scriu acum cu câinii și cocoșii din satul ăsta mayaș, Piste, sunt în priză. Vietățile astea urlă, latră, în permanență, ca oamenii aici. Se apropie alegerile de duminică și mexicanii yucatani sunt aprinși la temperatura locală a lui Felipe vs. Evolio, sau PRI vs PAN. Îmi e greu să cred câtă energie pun oamenii de aici în politică. Dar nu despre asta vreau să scriu. Ne-am întors cu taxiul de la un cenote unde studenții de la școala unde sunt fac un proiect ca să ajute cooperativa locală să aibă un website funcțional și modern.
Un cenote e ceva incredibil de misterios. Trebuie să îți imaginezi că ești în junglă, care pentru un european e ciudată, pentru că te aruncă într-un spațiu în care ești disociat. Jungla e un teritoriu unde e extrem de cald, unde pădurea omniprezentă se află la câțiva metri față de nivelul mării, unde nu există râuri (cel puțin aici in Yucatan), nu ai munți, unde piramidele de pietre sunt singurele locuri care îți asigură o perspectivă, unde oamenii sunt în general scunzi și au fețe pe care nu le vezi în mod obișnuit, unde cenotele, o gaură în pâmânt care funcționează ca rezervor de apă, e un miracol. Cenotele unde am fost cu studenții e incredibil. Are apă dulce în care poți să te arunci cu plăcere ieșind din tropicele care arde constant, are lilieci care plutesc deasupra ta în timp ce înoți, are pești care îți alunecă printre degete. E greu să nu te simți aici ca un colonialist pentru care totul e exotic. Exotismul care e produs aici nu e publicitate, cât e șocul a ceea ce nu ai văzut înainte, e șocul unei lumi pe care o anticipai cumva, dar care nu se înregistrează la nivelul senzațiilor pe care le aștepți. Dar exotismul dat de excitarea nouă a simțurilor e doar un fundal pe care producția de mărfuri se agață și se hrănește.
Cenotele meu, Yokdzonot, e un caz excepțional. Cenotele aparține comunității locale, unde oamenii sunt aproape iliterați, și unde au muncit impreună să facă un popas pentru turiști, care e spectaculos. Aici exotismul e canalizat productiv ca să hrănească o comunitate locală. Yokdzonot se află undeva pe autostrada între Medina și Cancun, într-un sătuc uitat de lume. Singurul lucru pe care poate să îl ofere este spațiul apei limpezi, a grotei din pământ, care poate să hranească poate cinsprezece familii care se ocupă de ea. Și Yokdzonot este spațiul aventurii și al datului pe frânghie deasupra grotei cu apa, și al campingului. Dar cel mai important este că oferă o modalitate de organizare de tip cooperativă. El este cooperativa unor oameni de multe ori iliterați, care vorbesc maya și nu spaniola, și care sunt la marginea circuitului educațional și capitalist al modernității.
Aici, în Piste, unde stau, pe lângă Chitchen Itza, turismul e organizat de câțiva oameni bogați din Medina, capitala Yucatanului, unde beneficiile se duc în buzunarele câtorva oameni. Piste nu este nici pe departe asemănător cu Cancunul, orașul inventat pentru americani în anii ’90, ca un complex Mamaia pentru un întreg continent. Pentru a produce Cancunul era nevoie de Maya și de fascinația față de nativi, care mergea bine cu descoperirea multiculturalismului și a cultului diversității în corporatismul liberal. Cancunul și Piste se hrănesc din circuitul turistic oficial, al autobuzelor pline de turisti. Un million si jumatate de oameni vin anual la Chitchen. De asta cele două lumi mă lasă rece. Vreau să ies din rutele turistice, unde banii se duc în câteva mâini. Am altă relație afectivă cu Yokdzonot. Cenotele e senzual tocmai pentru că îmi oferă ce vreau eu, adică separarea de un circuit turistic oficial. Și e senzual pentru că scapă de lumea fetișistă nebună a lui Chitchen Itza, care, ca site arheologic si antropologic, a fost inventat pentru modernitatea americană ca să ofere paradisul civilizației pierdute.
Pentru că este o cooperativa care trimite banii direct la oameni, Yokdzonot este un mic miracol in Yucatan. Dar, mai mult, e un punct de plecare în a lupta împotriva fetișismului colonial care e disperat aici, la Chitchen Itza. Piramidele Maya din Chitchen au o istorie complicată, dar, în povestea principală în care s-au localizat, ele sunt un element în descoperirea civilizației ultraavansate, misterioase a indigenilor dezvoltați.
Mayașii au fost produși pentru a legitima turismul și privirea colonizatoare. Indigenul Maya, cel care e crud sau violent, cel care e mai avansat decât civilizație modernă, este o proiecție. El pare o producție a vinei, a vinei pentru colonizarea brutală, teribilă, însoțită de crime și de exploatare a indigenilor. Maya este producția de indigeni, care e desfășurată peste tot aici în hoteluri, mistică, produse artizanale care trebuie să producă fetișismul unei mărfi identitare, spirituale. Cancunul este un oraș construit de statul mexican și capitalismul american pentru escapismul nord-american, pentru plaja și o cultura care trebuiau inventate pentru a oferi un diferit exotic. El trebuia să folosească jungle – și mai ales contactul cu senzația diferită a unei lumi noi – pentru a crea o mistică a turistului liber să trăiască ca un sălbatic, ca un Maya contemporan care are acces nemediat la cunoaștere.
 |
| eu, in lupta cu soporificul capitalist |
La o scară mai mica, indigenul din Vama Veche sau 2 Mai a reprezentat o invenție similară a intelectualității boeme de dinainte de 1989 pentru a contracara ideologia socialist greoaie a socialismului tip Ceaușescu. Oamenii mergeu la graniță cu dorința descoperirii altuia, pe care îl inventau ca un refugiu în fața ideologiei sufocante. Cancunul și Chitchen Itza au pornit din același impuls, dar cu istoria expertă a arheologiei americane care le-a oferit legitimare științifică. Astazi am auzit ca Vama și 2 Maiul se vand ca eco-turism, și mai puțin ca apeland la o istorie mitică a refugiului în fața totalitarismului sălbatic. Poate zilele când cele două destinații se vor vinde ca refugii istorice vin rapid, cine știe…
Afla de ce Vama Veche nu mai e ce-a fost
Între timp mă îmbăt cu fantezia cenotelui aruncat undeva în mijlocul junglei și cu oamenii care au produs prin munca lor un loc care le servește interesele. Soporificul capitalist este aici contracarat de organizare solidară și de muncă asociativă. Femei singure cu copii au investit în a lucra fără plată pentru un proiect care părea utopic. Dar l-au făcut. Dacă mistificarea e produsă peste tot în jurul nostru, există oameni care produc locuri unde mistificarea este denaturalizată. Ea e înlocuită cu un alt tip de seducție, seducția unui loc în care îți indică un alt tip de organizare socială. Cenotele te trezește din somn și îți oferă o altă orientare în lume, una în care oamenii par să nu fie aruncați în devălmășia mașinii neoliberale.
Bogdan Popa
este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională.
