Cautand faimosul bilet de la Cioran prin care imi recunostea calitatea de corespondentul sau cu o ironie destul de subtila pentru ca nici eu nu i-o refuzam pe a sa, mi-a cazut in mana o scrisoare de la Clément Rosset, expediata din Nisa la 15 februarie 1984. In care imi povestea despre reactiile negative provocate de publicarea jurnalului meu L’Âme est un vaste pays.
Lasa-ma sa-ti explic mai bine, imi scria el, dupa examinarea corpului delict, vreau sa zic dupa lectura cartii, ratiunea acestei furii. Ea tine, dupa mine, de acest fapt esential: marturisirea apolitismului (subliniere) din partea cuiva care e luat, pe drept sau pe nedrept, si in virtutea pozitiei sale sociale de la Le Monde si dintr-alte parti, drept un politic. Or, adauga el, nu e un scandal mai mare ca apolitismul, mai ales ca vine dintr-o parte din care nu ne asteptam. Inseamna sa le iei multora painea de la gura si sa le infiltrezi indoiala.
Scrisoarea sa se incheie cu urmatorul pasaj – pe care il redau aici din pura vanitate:
Pe fond te-am citit cu mare placere, desi marturisesc ca putin impotriva asteptarilor mele: nimic nu ma ingrozeste mai tare decat confesiunile sau jurnalele intime. Dar mi se pare ca tu triumfi intr-un gen literar dintre cele mai scabroase gratie indeosebi a doua atuuri: 1. O usurinta in “confesiune” (un Rousseau fara rigiditate – deci mai degraba un Montaigne). 2. Asta mai ales m-a frapat: arta de a sugera ceea ce este totodata anodin si grav in frivolitate, superficialitatea, pe scurt esenta vietii intregi: iata profunzimea fortei de a fi superficial.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
