Contractul psihanalitic
Probabil cuvantul „contract” [psihanalitic – n. red.], pe care il folosim mereu, nu este cel mai bun, deoarece el sugereaza ceva juridic, ceva foarte prescriptiv. Ar putea fi mai bine sa vorbim despre intelegere sau acord initial; dar, in orice caz, cuvantul „contract” are punctele lui forte si este cel pe care il folosim curent (Freud prefera cuvantul pact). Oricum, din motivul indicat, psihanalistul nu ii vorbeste pacientului despre contract; el ii spune pacientului, mai degraba, ca ar fi convenabil sa cada de acord asupra bazelor sau conditiilor pentru tratament.
Un prieten, care-mi fusese anterior student in Mendoza, mi-a povestit ce i s-a intamplat cu unul dintre primii sai pacienti, caruia i-a propus „elaborarea contractului”. Pacientul, un avocat cu o nevroza obsesionala florida, a venit la interviul urmator cu o forma bruta a contractului, pentru a-l supune aprobarii doctorului. Astfel, cuvantul ar trebui sa ramana in domeniul jargonului analistilor, nu in domeniul pacientilor. Am putea adauga, pe scurt, ca fostul meu student, astazi un distins analist, a facut nu una, ci doua greseli. A folosit cuvantul nerecomandabil si a creat in felul acesta o anticipare a anxietatii pentru urmatorul interviu. Daca tema contractului este introdusa, ea trebuie rezolvata imediat si nu lasata pentru interviul urmator. In fata acestei asteptari anxioase, un avocat obsesional poate reactiona asa cum a facut acel barbat.
Fragment din R. Horacio Etchegoyen, Fundamentele tehnicii psihanalitice, traducere de Simona Gabriela Chiru, Mihaela Dumitru, Rodica Speranţa Pantelie, Anatoli Eduard Reghintovschi, Ileana Trandafir, Editura Fundatiei Generatia, 2011, p. 66.
Foto: W. S. Van Dyke, The Thin Man (1934)
