Eu am dreptate! Ba nu, Eu
sint des intilnite peste tot in mediul real si virtual. La nivel profund nu exista nici o diferenta intre doi copii de 3 ani care isi spun
Jucaria mea e mai frumoasa. Ba nu, a mea!
si doi adulti care isi spun unul altuia
Gindirea mea e mai buna. Ba nu, a mea.
Cind vedem totul prin ochelarii extremisti, atunci desconsideram alte opinii care pot fi la fel de „reale”.
Nu gindim in termeni de „Si / si”, ci de „Sau / sau”. Jocurile se joaca deseori inconstient prin intermediul „gindirii magice”. Daca gindirea critica ar interveni, nu am mai avea jocuri. Daca gindirea critica ar domina lumea nu am mai avea „logica privata / personala”, ci poate doar „logica generala” acceptata de toti. Ma refer la gindire critica si in cazul unui savant care vede un fenomen pe care nu si-l poate explica stiintific si il lasa ca atare, necontestindu-l, fiind capabil de a accepta ca „Nu stie”. O astfel de gindire critica inseamna luciditate. Si, dincolo de spiritul stiintific, luciditatea mi se pare o calitate de dorit la fiintele umane pentru ca se inrudeste cu intelepciunea si capacitatea de a accepta si de a suporta neputinta, necunoscutul, confuzia, incertitudinea. O calitate dificil de avut pentru multi dintre noi. Si scepticii cu spirit stiintific pica in „gindirea magica” daca nu accepta nimic din ceea ce ar putea sa le dea peste cap experimentele. Au tendinta de a controla totul, au o teama viscerala de „subiectiv”, incit devin subiectivi.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Pe de alta parte, in viata de zi cu zi nu pot sa functioneze doar cu „gindirea critica”, ci si cu partea de afectivitate, astfel incit nu m-ar mira ca sint mai putin logici si rationali in relatiile interpersonale decit persoanele considerate de ei „irationale”. Savantul, posibil in lumea reala, se poate comporta mai infantil decit un nesavant, ca un sef de pluton care taie si spinzura la locul de munca si in particular este sub papucul sotiei.
Se stie ca de multe ori argumentele noastre despre care pretindem ca sint logice, rationale, privitoare la o problematica, nu vizeaza decit anumite aspecte ale acelei problematici. Noi nu putem cuprinde toate variabilele implicate pentru ca nu le cunoastem pe unele si nu constientizam ca nu le cunoastem, pentru ca nu ne gindim ca sint si alte variabile decit vede „mintea noastra”. Insa demonii interni ne pindesc pe fiecare din noi si toti ne putem transforma in monstri daca alunecam pe panta gindirii absolutiste si nu ne testam niciodata convingerile sau nu avem puterea de a le verifica si nuanta.
Nevoia noastra de siguranta (implicit de ordine interna) este pusa la incercare cind intervine o alegere. Si atunci alegem sa „credem” in ceva pentru ca ne e mai usor sa alegem sa credem in ceva fie si „fals”, decit sa traim intr-o lume fara repere. Si daca nu alegem, ne aflam intr-o eterna suspendare. Si a nu ne decide e o decizie si este luata de persoanele care se tem de pierderi.
Din atitea oferte, multi dintre noi alegem una sau doua, nu pentru ca celelalte ar fi aprioric rele pentru noi, ci pentru ca la un moment dat avem nevoie de o decizie, orice decizie, indiferent de consecinte. E dificil sa ne accesam nesiguranta si sa traim cu ea si atunci alegem dintr-o multitudine de variante. Credem ca alegerile noastre sint „in cunostinta de cauza”, logice, rationale. Alegerile sint de fapt „cele mai bune” in acel moment al vietii noastre. Si deseori sint bazate pe afect, nu pe logica. Alegerile deseori fac casa buna cu rationalizarile si temerile noaste, nu cu ratiunea.
A alege ceva, inseamna a da cu piciorul celeilalte oferte. A alege inseamna o pierdere, deci un doliu dupa oferta pe care am respins-o. Viata noastra este o multitudine de alegeri, de doliuri. Unii oameni ramin suspendati in lipsa de decizie sau o amina la nesfirsit pentru ca nu doresc sa isi traiasca doliurile.
Un asemenea caz care imi vine in minte este al unei persoane care se decide aparent sa scrie o carte si culege date, care niciodata nu sint de ajuns pentru cartea sa. Nu e doar faptul ca driverul „Fii perfect” ii da batai de cap (pentru ca are dorinta ca trebuie sa scrie cartea „perfecta”), ci si teama ca, o data pusa pe hirtie va trebui sa se desparta de acea carte. O data scrisa, scriitorul trece printr-un doliu, la fel ca mama care aduce pe lume un copil.
Cit despre decizii, daca nu constientizam mai intii resorturile inconstiente, ele vor fi tot afective, oricite argumente logice ne-am da sau am da altora.
Constientizarea a ceea ce Adler numea stilul vietii si Berne scenariul de viata (deciziilor inconstiente luate in copilaria mica si in adolescenta) este eficienta pentru a lua deciziile din Adult – constient integrat. Totusi si Eric Berne in Ce spui dupa Buna ziua? pastra o umbra de indoiala referitoare la faptul ca este total in afara scenariului parental.
Umbra de indoiala in anumite situatii tine tot de starea de Adult a eului. Numai o persoana care discerne poate sa inteleaga ca poate sa se insele in unele situatii. Umbra de indoiala ca putem cuprinde totul cu mintea noastra ne face lucizi. Nu vom putea cuprinde niciodata intreaga cunoastere de diverse tipuri si diverse domenii, de aceea intotdeauna vom avea pete oarbe. Nici daca ne-am dori sa cuprindem intreaga cunoastere si de a verifica daca este „reala” sau fantasmagorica nu am reusi.
Problema este cind nu sintem constienti de aceste pete oarbe si cind credem cu obstinatie ca parerea noastra este infailibila. Atunci nu sintem in Adult, sintem in partea negativa a Copilului si a Parintelui. A ne pastra mereu mintea limpede, a cerceta, a ne intreba tine de partea buna din Adult si de intuitia din Copil. Functionind cu cele doua sint mai mari sanse de a nu deveni fanatici in orice domeniu. Picam in gindirea magica si absolutista atunci cind nu testam realitatea si nu privim nuantat, flexibil.
Cristiana Alexandra Levitchi
este psihoterapeut, psiholog clinician, facilitator constelatii. „Sunt om si nimic din ce e omenesc nu-mi este strain” – vorba lui Terentiu a devenit motto-ul sau.
