Peronul reprezinta un spatiu deosebit in mentalul colectiv. Motiv de reverie, de observare a celor din jur, de auto-reflectie sau de asteptare apasatoare, statia este asemenea unui malaxor care inghite oameni, ganduri si senzatii deopotriva. Imagineaza-ti, insa, ca, uitandu-te pe ecranul care anunta sosirea trenului citesti o confesiune. In loc sa vezi ora la care vine trenul pe care il astepti, vezi una dintre cele mai mari frici sau una dintre cele mai mari dorinte ale unei persoane. Si ea, aflata in aceeasi statie, ca si tine. Textul nu seamana deloc cu aforismele care strang cele mai multe like-uri pe Facebook. Ai in fata ta un mesaj foarte autentic, foarte personal. Si, totusi, este foarte posibil sa te regasesti si tu in el.
Si nu, nu este vorba nici despre Big Brother, ci despre un proiect foarte interesant aflat in plina desfasurare in gara din Brighton. Cele mai adanci temeri si cele mai ascunse dorinte ale pasagerilor care asteapta in aceasta gara sunt proiectate, anonim, pe ecrane. Un Zid al Plangerii modern, asa cum il numesc cei care au creat acest proiect, Alan Donohoe si Steven Parker. Peretele asteptarii are ca scop afisarea unor secrete apasatoare, a unor confesiuni existentiale trimise de pasageri anonimi care tranziteaza gara din Brighton. Instalatia va functiona pana pe 27 septembrie, asa ca, daca aveti drum prin sudul Angliei in aceasta perioada, aveti sansa sa traiti o experienta inedita.
A sta pe peron si a astepta un tren supraaglomerat care, in plus, mai si intarzie, reprezinta o experienta care iti va deschide ochii, la propriu si la figurat,
sugereaza cei care au pus in functiune proiectul. Mai mult, confesiunile anonime ne reaminesc ca nu suntem singurii care se simt apasati de probleme si de ganduri chinuitoare.
Un ecran dintr-un spatiu public cu functie terapeutica de tert. Iata ceva la care sa meditati. Dupa ce vedeti mesajele de mai jos!
Mi-as dori sa nu-mi fie atat de teama de esec. Sunt ingrijorat ca nu voi ajunge niciodata sa-mi ating potentialul pentru ca imi va fi prea frica sa incerc asta. |
Ma simt atat de pierduta si de singura! Imi este dor de el, prietenul meu cel mai bun, iubitul meu, sufletul meu pereche si protectorul meu. |
Am nevoie de alcool pentru a avea o conversatie. Pare atat de trist si deloc necesar pentru ca sunt un tanar frumos si stralucit de 28 de ani. |
Sunt ingrijorata ca depresia sotului transforma un mariaj fericit intr-unul lipsit de pasiune in care suntem prieteni, dar in care ne simtim foarte singuri. |
Sursa: Marshable
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Alexa Plescan
este psiholog si lucreaza cu adulti, adolescenti si copii. Pentru consultatii in Bucuresti sunati la 0735 524 756 sau scrieti un email la contact@alexaplescan.ro.
Sa fie din cauza de toamna, de micul cutremur de la ora 18.00, de ploaia cu tunete si fulgere inca in desfasurare, de apropierea eclipsei etc, dar pare un moment prielnic pentru destainuiri. Nu ca as fi modest, dar parca as opta pentru ultima varianta…
Pentru destainuiri, oricand se poate gasi un moment prielnic.