Personalitatea psihotica si tortura memoriei

O tortura a memoriei

I-am spus ca aceste lucruri si mirosuri dezgustatoare erau de fapt lucrurile pe care credea ca ma determinase sa le fac si ca avea sentimentul ca ma obligase sa le defechez, inclusiv vederea pe care o pusese in mine.

Pacientul a tresarit convulsiv si l-am vazut maturand cu o privire prudenta ceea ce parea sa fie aerul din jurul lui. Am spus, in consecinta, ca se simtea inconjurat de mici bucati din el insusi, rele si urat mirositoare, inclusiv ochii sai, pe care ii expulzase din anusul lui. El raspunde:

Nu pot sa vad.

I-am spus ca avea impresia ca isi pierduse vederea si capacitatea de a vorbi cu mama sa sau cu mine atunci cand se eliberase de aceste capacitati pentru a evita suferinta.

67. Aceasta ultima interpretare se referea la o sedinta care avusese loc cu multe luni inainte si in care pacientul reprosase analizei ca era o tortura, o tortura a memoriei. I-am demonstrat ulterior ca atunci cand resimtea o durere, asa cum o dovedeau salturile sale convulsive in aceasta sedinta, el reusea sa o anestezieze debarasandu-se de memoria sa si de tot ceea ce il putea face sa constientizeze ca suferea.

Pacientul:

Imi explodeaza capul; poate ochelarii mei negri.

Cu aproximativ cinci luni inainte, intr-adevar, purtasem ochelari negri; dar din cate stiu acest fapt nu suscitase nici o reactie pana atunci, dar acest lucru este mai putin surprinzator daca luam in considerare faptul ca, purtand ochelarii negri, eram perceput ca unul dintre obiectele la care ma referisem descriind destinul particulelor expulzate de eu. Am explicat ca personalitatea psihotica parea ca trebuie sa astepte evenimentul care ii va oferi ideograma de care se va servi pentru a comunica cu ea insasi sau cu ceilalti. Reciproc, alte evenimente despre care am crede ca au o semnificatie imediata pentru personalitatea non-psihotica sunt lasate deoparte de catre personalitatea psihotica, ce nu vede in ele decat ideograme care nu servesc nici unei nevoi imediate. In cazul prezent, problema creata de ochelarii mei negri era disimulata in partea non-psihotica a personalitatii, deoarece partea psihotica era dominanta; si in aceasta parte a personalitatii acest fapt nu avea alta semnificatie decat a unei ideograme de care nu avea o nevoie imediata. Cand, in fine, acest fapt a ajuns in primul plan al analizei, el a luat, aparent, forma unui fel de reactie intarziata, dar aceasta ar presupune ca ochelarii negri erau expresia unui conflict situat in partea non-psihotica a personalitatii. In realitate, ochelarii negri nu erau expresia intarziata a unui conflict aflat in partea non-psihotica a personalitatii, ci, dupa cum voi arata, mobilizarea unei ideograme de care partea psihotica a personalitatii avea nevoie pentru a repara imediat eul vatamat prin identificarea proiectiva excesiva pe care am descris-o. Intruziunea faptelor de acest fel, care nu au fost luate in considerare la origine, trebuie sa fie considerata semnificativa nu pentru ca aparitia lor este intarziata, ci pentru ca este semnul unei activitati in partea psihotica a personalitatii.

Fragment din W. R. Bion, Ganduri secunde, apud Elsa Schmid-Kitsikis, Wilfred R. Bion, trad. Corneliu Irimia, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2003, pp. 111-112.

Foto: coral gables therapy

Psihoterapeut Bucuresti – aici