Heinrich Himmler: un caz clinic de sadism anal-acumulator
Agresivitatea umana e innascuta sau este mai curand o trasatura de caracter determinata de familie si societate? De la aceasta intrebare porneste psihanalistul Erich Fromm in volumul Anatomia distructivitatii umane. Cartea va aparea in luna noiembrie la Editura Trei in colectia „Psihologie-Psihoterapie“. Iata un fragment in avanpremiera, cuprinzand o psihobiografie a celui de-al doilea om din statul nazist german – Heinrich Himmler (intertitlurile apartin editurii).
Pe masura ce intreaga structura de caracter a lui Himmler se dezvaluie, vom vedea ca el este, intr-adevar, ilustrarea de manual pentru caracterul anal (acumulator) sado-masochist, la care am remarcat deja ordinea exagerata si pedanteria considerabila ca trasaturi dominante. De la varsta de cincisprezece ani Himmler a tinut un registru al corespondentei sale in care a notat fiecare scrisoare pe care a scris-o sau primit-o. (…) Mai tarziu, cand era comandant al SS-ului, Himmler avea un fisier in care inregistra fiecare obiect pe care-l daduse vreodata cuiva.
Un papa-lapte ambitios
 |
| Heinrich Himmler la varsta de 7 ani (1907) |
Avem o excelenta relatare despre Himmler din timpul anilor de scoala, facuta de colegul sau G.W.F. Hallgarten, care mai tarziu a devenit un istoric eminent.
Hallgarten il descrie pe Himmler ca fiind un papa-lapte grasut care purta deja ochelari si avea adesea un „zambet pe jumatate jenat, pe jumatate rautacios“. Era preferatul tuturor profesorilor si a fost un elev exemplar toti anii de scoala, cu cele mai bune calificative la toate materiile importante. In clasa era considerat superambitios (un Streber). La o singura materie Himmler nu se descurca deloc si aceea era gimnastica. Hallgarten descrie in detaliu cat de umilit se simtea Himmler cand nu era capabil sa execute exercitii relativ simple si era subiectul ridiculizarii nu numai de catre profesor, dar si de catre colegi, care erau fericiti sa-l vada pe baiatul ambitios intr-o pozitie de inferioritate.
In ciuda caracterului sau ordonat, lui Himmler ii lipseau totusi disciplina si initiativa. Era guraliv si stia asta, se mustra si incerca sa se corecteze. Dar cel mai mult ii lipsea aproape complet puterea vointei; astfel, deloc surprinzator, el elogia vointa puternica si determinarea ca virtuti ideale, dar nu le-a atins niciodata. Si-a compensat lipsa de vointa prin puterea coercitiva asupra altora.
Dictatorul propriei familii
Pentru a urmari dezvoltarea sadismului lui Himmler este nevoie sa intelegem semnificatia relatiei lui cu fratele sau Gebhard. Gebhard era de fapt opusul lui Heinrich; deschis, indragit, curajos si cu succes la fete. Cand cei doi erau mai tineri, Heinrich pare sa-l fi admirat pe Gebhard, dar aceasta admiratie s-a transformat in invidie amara atunci cand Gebhard a avut succes acolo unde Heinrich esuase. Fusese pe front in Primul Razboi Mondial, fusese avansat in lupta si primise Crucea de Fier, clasa I. Se indragostise de o fata frumoasa si se logodise cu ea intr-o vreme cand fratele mai mic, lispit de glorie si iubire, era neindemanatic, slab si neiubit. La inceput doar isi critica acid fratele pentru lipsa de disciplina si de consecventa, ca nu era suficient de curajos si ca era necugetat – criticand, ca de obicei, pe altii, tocmai pentru propriile lui defecte. Dar viitorul ministru de Interne pare sa fi capatat aripi in relatia sa cu Gebhard dupa ce acesta din urma i-a facut curte cu succes unei verisoare de-a lor, distanta si pare-se atragatoare, pe nume Paula. Fata nu corespundea ideii lui Heinrich cu privire la o logodnica timida, retrasa si casta si, din pacate, intre Gebhard si Paula au avut loc niste neintelegeri din cauza unei presupuse „indiscretii“ din partea ei. Gebhard i-a scris lui Heinrich implorandu-l sa mearga acasa la Paula si sa impace lucrurile. Heinrich a mers in vizita la Paula, dar nu se stie ce s-a intamplat. Cu toate acestea, schita scrisorii pe care i-a scris-o cateva saptamani mai tarziu, dupa ce ea se pare ca facuse patru juraminte de fidelitate, ne spune ceva despre caracterul lui coercitiv:
Voi fi bucuros sa cred ca te vei tine de aceste patru promisiuni, mai ales ca Gebhard te ajuta direct prin prezenta lui. Dar asta nu este destul. Un barbat trebuie sa aiba incredere in mireasa lui, chiar daca lipseste cu anii, si nu o vede si nu au vesti unul despre celalalt vreme indelungata. Ai in fata un test pe care s-ar cuveni si trebuie [subliniat in original] sa-i faci fata…
In urmatoarele sapte luni Heinrich a evitat sa se amestece deschis pana cand, in februarie 1924, a primit niste informatii care l-au convins ca Paula comisese din nou o „indiscretie“. De data aceasta nici macar nu i-a spus fratelui sau, ci le-a spus imediat parintilor si a incercat sa-i convinga ca onoarea familiei cerea ruperea imediata a logodnei. Mama sa a capitulat si, in lacrimi, si-a dat acceptul si in cele din urma l-a convins si pe tatal sau; abia apoi s-a confruntat direct cu Gebhard. Cand Gebhard a acceptat sa se supuna si a fost de acord cu ruperea logodnei, Heinrich s-a simtit triumfator si, in acelasi timp, dispretuitor fata de lipsa de opozitie a fratelui sau. Era, a spus el,
ca si cum el [Gebhard] n-avea nici un pic de suflet.
Acest tanar de douazeci si patru de ani reusise sa-si infranga tatal, mama, fratele mai mare si sa devina practic dictatorul propriei familii.
 |
| Erich Fromm |
Sadism la scara istorica
Himmler este un exemplu de caracter dictatorial, sadic si anal-acumulator. Era un ins slab (nu numai ca se simtea slab); isi gasea un oarecare sentiment de confort in ordine si disciplina, in supunerea in fata unor puternice imagini paterne si in cele din urma a dezvoltat patima controlului absolut asupra altora ca singura modalitate de a-si depasi sentimentul de impotenta vitala, rusine si anxietate. Era extrem de invidios pe cei pe care viata ii inzestrase cu mai multa putere si stima de sine. Impotenta lui vitala si invidia rezultata au condus la dorinta malefica de a-i umili si distruge, fie ca era vorba de logodnica fratelui sau, fie de evrei. Era extrem de rece si nemilos, ceea ce il facea sa se simta inca si mai izolat si mai speriat. Concluzia care se impune este ca Reichsfürerul SS era un caracter sadic inainte de a ajunge lider militar; functia i-a dat posibilitatea sa-si manifeste sadismul la scara istorica; dar sadismul era acolo dinainte.
