Psihanaliza si film: De ce eu? de Tudor Giurgiu
Vizionat pe terenul interpretativ al psihanalistilor prezenti la Conferinta de Psihanaliza 2015, filmul De ce eu? al lui Tudor Giurgiu, propus intalnirii de cunoscutul critic de film Irina-Margareta Nistor, a produs o puternica impresie asupra publicului prezent, asa cum publicul s-a marturisit pe mai multe voci dupa vizionare. Discutiile ulterioare s-au bucurat de prezenta a regizorului Tudor Giurgiu insusi, care a vorbit despre ideea filmului si despre experientele sale interesante legate de documentarea si realizarea acestuia.
Dupa proiectie, discutiile au fost deschise de moderatorul intalnirii, psihanalistul Daniela Luca. Apoi a vorbit psihanalistul britanic Andrea Sabbadini, directorul prestigiosului Festival de Psihanaliza si Film de la Londra si, de la o vreme, o prezenta obisnuita in Romania, la manifestarile de psihanaliza si de psihanaliza si film de la noi. Andrea Sabbadini a citit trama filmului in cheie afectiva si larg psihanalitica, punctand momentele-cheie in psihologia personajului principal, procurorul Cristian Panduru. Esential este, pentru psihanalistul britanic, sa se obtina un raspuns la intrebarea daca tanarul procuror care va sfarsi tragic opunandu-se unui sistem corupt si pervers poate fi suspectat de simptome paranoice sau daca aceste reactii ale sale care ar putea fi astfel etichetate (si exista destule momente in film care sa ne trimita pe aceasta pista) sunt de fapt aparari sanatoase la presiunea permanenta si sufocanta exercitata de sistem.
 |
| De la stanga la dreapta: Daniela Luca, Andrea Sabbadini, Tudor Giurgiu si Irina-Margareta Nistor |
You said it all!, a concluzionat Tudor Giurgiu la finalul expozeului lui Sabbadini. In cuvantul sau, regizorul s-a concentrat asupra figurii procurorului Cristian Panait, din cazul real si de notorietate al caruia s-a inspirat indeaproape filmul De ce eu?. Ca si la alte interventii publice despre film, Tudor Giurgiu a reliefat coeficientul personal de implicare in acest subiect, incepand cu faptul ca a fost intrigat si provocat de gestul final, suicidal, al procurorului Cristian Panait, si continuand cu o serie de „coincidente”, surprinzatoare, intre traseul procurorului Panait si traseul sau. Cristian Panait si Tudor Giurgiu facand de altfel parte din aceeasi generatie; iar uneori „traseele” lor intersectandu-se si suprapunandu-se chiar la propriu, intr-un Bucuresti al deceniului zece. A reiesit ca Tudor Giurgiu s-a identificat intr-o mare – si surprinzatoare masura, in primul rand pentru sine – cu procurorul Cristian Panait, idealist „poate putin prea mult” si cu un parcurs intrerupt in imprejurari tulburatoare.
Un loc amplu au ocupat in expunerea regizorului relatiile cu mediul de munca al procurorului, in etapa de documentare a filmului. A reiesit ca aceia care ar fi putut da raspunsuri cu privire la profilul lui Cristian Panait si unele indicii despre evolutia si sfarsitul sau au incercat consistent sa il scoata „nebun”, „paranoic” (asa cum apare si in film), stabilindu-se de altfel si o „premiera” postdecembrista a sistemului juridic, asa cum usor ironic s-a exprimat Tudor Giurgiu, respectiv a fost realizata pentru prima data o „expertiza psihiatrica post-mortem” (ceea ce spune totul!, a exclamat Andrea Sabbadini). Pe de alta parte, va voi dezamagi, a raspuns Tudor Giurgiu unei intrebari: nu a existat nici o interferenta de vreun fel a institutiilor implicate in viata profesionala a procurorului Cristian Panait in turnarea filmului, absolut nici una. (Presupunerea sa personala este insa, asa cum va explica mai tarziu, ca va fi existat un consemn ca respectivele institutii si persoane sa nu ia pozitie publica referitoare la acest caz evocat in film).
Interventiile din sala, ale psihanalistilor prezenti, au fost consistente, exprimand peste toate emotia incercata la vizionarea filmului si publicand felicitari pentru modul in care a fost realizat. Citez cateva idei exprimate in aceste interventii. Ramane o intrebare esentiala ce inseamna sa fii „normal” intr-un sistem atat de corupt si de pervertit, iar reactiile lui Cristian Panduru, redate in film, exprima bine aceasta nevoie de definire; in cunoscutul film Balanta al lui Lucian Pintilie exista un genial schimb de replici intre cele doua personaje principale ale unui cuplu care sintetizeaza exact aceasta realitate si aceasta dilema: „- Daca vom avea un copil, va fi fie oligofren, fie genial. – Daca va fi normal, atunci il voi omori cu mana mea.” (Irena Talaban). S-a observat cum, in acest climat de confuzie intretinuta, sistemul utilizeaza secvente mari de adevaruri, dar in rama minciunii, iar asta ii arata cum nu se poate mai bine natura perversa; personajul principal ar fi avut nevoie de o figura paterna care sa ii spuna care este adevarul (Brindusa Orasanu). Aceasta tacere a autoritatilor implicate in cazul Cristian Panait este de fapt una tensionata, nelinistitoare, caracteristica unui context postdecembrist mai general, si e inca o cale lunga si spinoasa pana la momentul in care tacerea va insemna intr-adevar liniste (Radu Clit).
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
In ansamblu, intalnirea dintre psihanalisti si film sau intre psihanalisti si regizorul Tudor Giurgiu mi s-a parut consistenta si „in adevar”, ceea ce mi se pare o buna performanta, mai ales ca primii „au jucat acasa”, dar si pentru ca stim cat de greu, din cateva puncte de vedere, este in general sa stabilesti un dialog in campul psihanalizei culturale. Tudor Giurgiu a parut sincer interesat de aceasta intalnire, fara obisnuitele (si, desigur, firestile) defense sau nu prea mari, iar dialogul cu psihanalistii – real. Si, nu fara importanta, nu au intrat pe albia discutiilor unui cenaclu de film (interesante, dar nespecifice aici), ci, fara sa devina pretioase ori tributare jargonului breslei, au ramas in termenii observatiei psihanalitice si ai verbalizarii trairilor personale autentice.
Dorin-Liviu Bîtfoi
este psihanalist -in-formare, scriitor si jurnalist. A fondat si conduce AIPsA, Cafe Gradiva si Psihoo. Cea mai recenta carte publicata: Asa s-a nascut omul nou. In Romania anilor ’50.
Vedeti aici filmul evenimentelor Conferintei Internationale de Psihanaliza 2015 >>>
Foto: deceeu.ro
