Radu Clit: Dincolo de limite in cautarea identitatii – Psihoza si grupul

Psihanalistii Radu Clit si Alfred Dumitrescu

Radu Clit: Dincolo de limite in cautarea identitatii – Psihoza si grupul

„Comentarii pe marginea evolutiei unui caz tratat in institutie”, iata subtitlul prezentarii psihanalistului franco-roman Radu Clit la Conferinta de Psihanaliza 2015. Comentarii despre un caz de psihoza institutionalizat, aflat, asa cum stabileste Radu Clit premisele, la intersectia a doua domenii de cercetare si activitate psihanalitica. Pe de o parte se poate afirma ca psihoza a fost abordata psihanalitic inca din anii ’20, pe de alta parte psihoterapia de grup a fost conceputa in anii ’30 si integrata in psihanaliza cam doua decenii mai tarziu. Iata care ar fi unghiurile de abordare a acestui caz, desi cele doua sfere nu sunt intotdeauna complementare, ba se dovedesc chiar uneori exclusive: psihoza acuta nu este recomandata pentru psihoterapia de grup, care este contraindicata in aceste cazuri.

Miza teoretica si de cercetare a cazului de psihoza prezentat de Radu Clit o reprezinta reflectia asupra „statutului identitatii” pacientului, ca apartenent la doua grupuri terapeutice, ambele conduse de autorul studiului. Doua grupuri terapeutice, si doua functionari diferite, desigur. Cum? Vom vedea de indata. Intr-un final, pacientul va decide sa renunte la unul dintre grupuri.

Cauti un psihoterapeut in Bucuresti? Iata recomandarile noastre

Este vorba mai intai despre un grup format din pacienti-personal (personalul spitalului), cu intruniri lunare. Este vorba mai apoi, adaugandu-se in timp, de participarea pacientului la un grup de psihodrama cu frecventa saptamanala. Si, se mai aminteste, in afara de acestea doua, pacientul mai participa si la grupuri de mediere, care recurg la diferite alte forme de comunicare. Si, de asemenea, pacientul se mai intalneste ocazional cu animatorul celor doua grupuri principale, in cadrul unor interviuri individuale, dezvoltand o relatie semnificativa cu animatorul in cadrul tuturor acestor cadre. Iata un aranjament complex de dispozitive terapeutice, am putea spune. Obiectul cercetarii pare deci a se impune cumva de la sine si este cu atat mai interesant, desi nu lipsit de dificultati.

Pacientul este un barbat de circa 30 de ani, cu o mare nevoie de a intra in contact cu celalalt, „intr-un mod aproape fizic”, dupa cum precizeaza Clit. Totodata simte o mare nevoie de a vorbi si de a-si exprima „delirul complicat” si in permanenta schimbare. In grupuri doreste sa se impuna, in pofida tuturor.

In toate cele trei dispozitive: psihodrama de grup (circa 6-9 participanti), grupul pacienti-personal (circa 25 de participanti) sau interviul personal pacientul isi poate expune fara oprelisti ideile sau imaginile lumii sale interne. In psihodrama de grup pacientul pare sa se simta totusi limitat, cu toate acestea e intr-un cadru care ii convine. Dar faptul ca e nevoit sa desfasoare o activitate in comun cu altii ii croieste cale catre pozitia depresiva, cu scopul a se proteja de angoasa depresiva. Nu ii este insa lesne sa o mentina, sa o retraiasca in cadrul acestui grup. Este si maniacal atunci cand cauta sa nu se lase coplesit de tristete, jucand scene amuzante. In grupul pacienti-personal, la care participa o parte din pacienti si personalul spitalului, pacientul se simte in largul sau si e printre putinii cu o activitate constanta aici. Trebuie precizat ca grupul pacienti-personal, desi mai mare decat cel de psihodrama, nu exercita aceeasi presiune ca acesta asupra participantilor, ci mai mica. In grupul pacienti-personal, pacientul prezentat poate evolua in pozitia schizo-paranoida, pozitia sa preferata, pe cand in grupul de psihodrama incearca sa treaca la pozitia depresiva, uneori prin componenta maniacala – nu intotdeauna cu succes. Pacientul oscileaza frecvent intre cele doua pozitii, ceea ce se considera ca fiind normal in dezvoltarea unei persoane inca de la Melanie Klein. In acest caz insa accentul cade peste dificultatea acestui pacient de a depasi pozitia schizo-paranoida, intrucat ramane dominat de simptome psihotice.

Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger

Iata cum, intr-o prezentare foarte complexa care lumineaza si defineste varii aspecte, Radu Clit reuseste sa sintetizeze, cu suportul unei ample vignete clinice, doua moduri de functionare diferita a unui pacient psihotic, in doua grupuri diferite.

In calitate de discutant, psihanalistul Alfred Dumitrescu a asezat urmatoarele accente ascutite, prin raportare indeosebi la mediul profesional romanesc al momentului. Astfel, a remarcat faptul ca lucrarea lui Radu Clit prezinta o perspectiva psihanalitica asupra psihozei, nu prea des intalnita, parcimonie datorata inceputurilor psihanalizei (asadar cu trimitere mai ales la tratamentul nevrozelor). Pe de alta parte a evidentiat ca lucrarea deschide si o fereastra catre practica institutionala, inexistenta in Romania (ceea ce nu poate fi decat daunator pentru formarea profesionala). In fine, tot cu marca de inedit in Romania, a fost subliniat si faptul ca lucrarea prezinta un mod de abordare terapeutica ce cuprinde, in paralel cu tratamentul individual, si o modalitate de lucru in grup a psihoterapeutului – de fapt in cadrul a doua grupuri, cel format din pacienti-personal si cel psihodramatic.

Intr-adevar, multe planuri de lucru si de expunere in aceasta prezentare, multe contextualizari terminologice si istorice ale unor concepte si dispozitive – si un substantial material de reflectie clinica si teoretica – in cazul pacientului psihotic prezentat de Radu Clit.

Dorin-Liviu Bîtfoi

este psihanalist -in-formare, scriitor si jurnalist. A fondat si conduce AIPsA, Cafe Gradiva si Psihoo. Cea mai recenta carte publicata: Asa s-a nascut omul nou. In Romania anilor ’50.

Toate articolele acestui autor

Vedeti aici filmul evenimentelor Conferintei Internationale de Psihanaliza 2015 >>>