 |
| Venedikt Erofeev |
Fata asta nu-i catusi de putin fata! E o seducatoare – nu-i o fata, ci o balada in la bemol major! Aceasta femeie, aceasta japita roscata, nu-i o femeie, ci o vraja! O sa ma intrebati: dar de unde ai scos-o Venicika, de unde a aparut cateaua asta roscovana? Si oare in Petuski poate exista ceva ca lumea?
– Poate! va raspund si vorbesc atat de tare, incat zdranganesc si Moscova, si Petuski. In Moscova – nu, in Moscova nu poate exista, dar in Petuski – poate! Si ce daca-i „catea”? In schimb, ce catea armonioasa e! Si daca va intereseaza unde si cum am gasit-o, daca va intereseaza – ascultati, nerusinatilor, o sa va povestesc tot.
In Petuski, asa cum v-am mai spus, iasomia nu se scutura niciodata si cantecul pasarilor nu se potoleste. Uite, si in ziua aceea, exact acum douasprezece saptamani, erau pasarele si era iasomie. Si mai era ziua de nastere a nu stiu cui. Si mai era si puzderie de tarie: poate zece, poate douasprezece sticle sau chiar, poate, douazeci si cinci. Si era tot ce-si poate dori omul care a baut atata tarie: adica absolut totul, de la bere la halba pana la cea in sticle. Si mai ce? o sa ma intrebati. Ce mai era?
– Pai mai erau doi tipi si trei ganganii care sugeau din pahare, una mai beata decat alta, si un fum sa-l tai cu cutitul, si trancaneala. Altceva, parca, nu mai era.
Iar eu diluam si beam, diluam votca rossiiskaia cu bere jiguliovskoe si ma uitam la cele „trei” si intuiam ceva la ele. Nu pot spune ce anume intuiam si de aceea diluam si beam si, pe masura ce intuiam mai mult la ele aceste „ceva”, diluam tot mai cu spor si, din cauza asta, intuiam cu si mai multa agerime.
Insa intuitia reciproca n-am simtit-o decat la una dintre femei, numai la una! O, gene roscate, mai lungi decat firele de par de pe capetele voastre! O, inocenta albeata a ochilor! O, albeata aceea care se invecina cu alburiul! O, vrajitorie si aripi de porumbita!…
– Deci, dumneata esti Erofeev? Si s-a aplecat putin spre mine, si-a strans, apoi si-a desfacut genele…
– Sigur ca da! Cine altul?
(O, armonioasa! Cum de si-a dat seama?)
– Am citit o chestioara de-a dumitale. Si stii: niciodata nu m-as fi gandit ca pe cincizeci de pagini se pot indruga atatea verzi si uscate. E mai presus de puterile omenesti!
– Cum sa fie mai presus? Magulit, am turnat bere in votca si am baut-o. Daca vrei, indrug si mai multe! Indrug si mai sus!
Uite, de la asta a inceput totul. Adica a inceput amnezia: trei ore de lapsus. Ce am baut? Ce am vorbit? In ce proportie am diluat? Poate ca n-ar fi existat acel lapsus, daca n-as fi diluat votca. Insa, cum-necum, m-am dezmeticit peste vreo trei ore si uite in ce postura m-am dezmeticit: stau la masa, diluez si beau.
Fragment din Venedikt Erofeev, Moscova-Petuski, traducere de Emil Iordache, Editura Cartier, Chisinau, 2004, pp. 43-44.
