In spitalele din alte tari se organizeaza grupuri de suport pentru apartinatorii persoanelor cu risc crescut de deces si pentru personalul medical. Personalul medical care lucreaza in spitale (pe sectii de terapie intensiva si nu numai), ca si pompierii, militarii, politistii care ajung la fata locului unei catastrofe sunt expusi constant traumelor prin natura muncii lor. Chiar daca isi dezvolta mecanisme de aparare puternice gen izolarea afectului, asta nu inseamna ca nu au nevoie de suport.
La romani e rusinos sa spui ca nu „faci fata” si ca nu „esti puternic”, asa cum pe vremuri, si uneori si acum, un copil nu indraznea sa ceara lamuriri profesorului pentru ca acesta il admonesta rapid cu o eticheta negativa („esti prost”, sau „trebuia sa stii asta pina acum”).
In Romania nu se cere ajutor, pentru ca multi au iluzia suprema ca se descurca „si asa” (lucrand cu putin personal si asteptand sa fie eficient). La polul opus devenim pasivi in fata evenimentului („asa a fost sa fie”, „asa a vrut Dumnezeu”).
Oscilam intre omnipotenta si implacabil.
Asta ne costa.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Cristiana Alexandra Levitchi
este psihoterapeut, psiholog clinician, facilitator constelatii. „Sunt om si nimic din ce e omenesc nu-mi este strain” – vorba lui Terentiu a devenit motto-ul sau.
