 |
| Pier Paolo Pasolini |
Cand juriul Premiului Goncourt decerneaza Premiul Nobel pentru Pace…
Sa reconciliem Orientul si Occidentul, sa celebram alteritatea si metisajul impotriva evidentei unui islam innebunit: iata mesajul transmis de juriul Premiului Goncourt, spre marea satisfactie a prietenului meu Tahar Ben Jelloun. In timp ce romanul lui Mathias Énard e apasat de plictiseala, e, insa, asa cum atat de bine se spune pe coperta a patra,
invaluitor si muzical, de o generoasa eruditie si de un umor dulce-amar.
Fara a se da inapoi dinaintea a nimic si nici dinaintea ridicolului, aflam de asemenea ca un febril elan frant traverseaza sufletul ranit al personajelor si totodata cartea (nu, nu am pus nimic de la mine).
O alegere politica,
spune Bruno de Cessole in Valeurs actuelles. O modalitate subtila de a-l inlatura pe Boualem Sansal, care se afla in inima razboaielor religioase ale caror premise le-a trait in Algeria. Am putea de asemenea, urmand judicioasele sfaturi ale lui Jérôme Leroy din acelasi numar al Valeurs actuelles (4121), sa il recitim pe Pasolini, ale carui Scrieri corsare si Scrisori luterane sunt mereu de actualitate. E intotdeauna surprinzator sa constati in ce masura trecutul e mai actual decat prezentul. Cat despre viitor, rari sunt aceia care il anticipeaza. Suntem de acord aici cu amicul Jérôme: Soylent Green de Richard Fleisher e capodopera genului.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
