Moise si toiagul educational

Moise si toiagul educational

Veche de cand lumea, dar mai actuala parca decat oricand, s-a starnit o rivalitate cu sabii si ciocane in miezul invatamantului liber destinat, intre educatia pentru sanatate si educatia religioasa. Voci aprige s-au combatut reciproc si au ajuns intr-o dilema ce s-a sectionat violent: daca educatia religioasa este optionala, atunci aidoma sa fie si cea pentru sanatate, in conditiile in care ea include si ceva sexualitate. Intrebandu-ma despre ce sa fie vorba si care este miza conflictului ideologic, cu efecte directe insa in ceea ce ii priveste pe copii si nu numai, am luat hotararea sa ma intorc la origini. Si anume la DEX pentru a-mi reimprospata definitia pura a termenului educatie:

EDUCÁTIE s. f. 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experientei de viata a generatiilor adulte si a culturii catre generatiile de copii si tineri, abilitarii pentru integrarea lor in societate. 2. Cunoasterea bunelor maniere si comportarea in societate conform acestora. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educatie fizică = ansamblu de exercitii corporale, practicate in scoli si universitati, destinat intretinerii calitatilor fizice ale organismului. [Var.: (inv.) educatiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.

Nimic optional in aceasta definitie, doar o responsabilitate nascuta dintr-o experienta de viata si menita a fi transmisa mai departe pentru a permite buna comportare in societate. Sa intelegem de aici ca educatia are o valenta morala? Sa ne ingaduim pe mai tarziu un raspuns acestei intrebari esentiale de altfel si sa mai observam din cele scris in DEX un lucru fundamental al educatiei – si anume caracterul ei impus, „ea se face” de catre cineva altcuiva. Poate alege cel ce este educat ce anume fel de educatie sa primeasca? Freud afirma despre libertate ca majoritatea oamenilor nu o doresc pentru ca ea implica responsabilitate. Asadar, ne putem asuma liber ceea ce am dori sa cunoastem, dar ne putem asuma si responsabilitatea a ceea ce aflam?

Daca educatia are o valenta morala, atunci rivalitatea apare inerent intre un Supraeu tiranic, care struneste, porunceste, alunga gandul necurat si educa omul ca o fiinta religioasa, lipsita de sexualitate, dar si de corp, ancorata doar in suflet si minte, si un Se destrabalat care ispiteste, care doreste, care umple trupul de senzualitate si care educa omul ca o fiinta dedicata placerii, lipsit de masura si mai ales de vinovatia propriului corp.

Sa alegem cand vine vorba de educatie imago-ul parental coercitiv al unui Moise care loveste naprasnic cu toiagul sau si din piatra zdrobita se naste decalogul de aur al invatarii? Sau sa alegem indoiala lui Descartes si sa punem libertatea de a alege, de a gandi, de a simti in fata oricarui dat predeterminat?

Daca acestea doua sunt antagonice sau se pot intalni undeva, incearca sa ne raspunda Herbert Marcuse in Eros si civilizatie:

Dar expunandu-le anvergura si adancimea, Freud apara aspiratiile tabu ale umanitatii: dreptul la o stare in care libertatea si necesitatea coincid. Insa libertatea existenta in domeniul constiintei evoluate si in lumea pe care aceasta constiinta a creat-o nu este decat o libertate derivata, de compromis, castigata in detrimentul satisfacerii depline a nevoilor. Si, in masura in care satisfacerea deplina a nevoilor inseamna fericire, libertatea in civilizatie este esentialmente opusa fericirii: ea presupune modificarea represiva (sublimarea) a fericirii. Dimpotriva, inconstientul, stratul cel mai adanc si cel mai vechi al psihicului, reprezinta impulsul catre satisfacerea integrala, care inseamna absenta nevoii si a reprimarii. Ca atare, el reprezinta identitatea imediata a necesitatii si libertatii.

Asadar, o lupta surda intre sacru si profan, intre corp si minte, intre „bube, mucegaiuri si noroi” si „frumuseti si preturi noi”. Paradoxul este ca cele din urma au aparut din cele dintai si ca estetica uratului este creatoarea izvorului frumosului.

Are educatia o valenta morala? Este sexualitatea un dizident al spiritualitatii? Este religia intinata de existenta fara dubiu a corpului? Are sanatatea unei generatii destinul unei ideologii clivate?

Sa spunem doar ca educatia este un act autoreflexiv, o invitatie la cunoastere si la autocunoastere, la explorare si la descoperire de sine. Orice educatie care devine o constrangere sau un adevarat absolut surpa constiinta si ii fragilizeaza identitatea.

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: http://chapel.g12.br/school-life/academics/religious-education/