Mos Craciun explicat de Slavoj Žižek

Magia sarbatorilor a inceput deja sa se cuibareasca in casele pamantenilor. Mos Craciun e asteptat de mic si mare, fiecare cu motivatiile lui constiente sau mai putin constiente. Mare sarbatoare pentru consumerism, mare sarbatoare insa si pentru cei care nu au ajuns inca la varsta la care sa inteleaga cum merg lucrurile de fapt cu fabrica si angajatii Mosului. Este vorba despre copii, desigur. Zilele trecute, o fetita imi spunea ca e trista deoarece a facut o traznaie si crede ca Mosul nu-i va mai aduce daruri.

Ce traznaie ai facut? 

intreb eu, avand deja in minte o serie de raspunsuri: nu a fost cuminte acasa, nu a ascultat-o pe doamna educatoare, i-a stricat jucaria fratelui mai mare etc.

Cauti un psihoterapeut in Bucuresti? Iata recomandarile noastre

Raspunsurile copiilor te surprind intotdeauna insa. Copila imi raspunde, serioasa si vizibil preocupata de traznaia ei,

I-am spus colegei mele de gradinita A. ca miroase urat!

Cum s-a schimbat definitia „nazbatiei” in ultimii ani, imi spun. Ce vinovatie pe copiii pentru care „nazbatie” nu mai inseamna sa spargi un pahar, ci sa jignesti un coleg. Corectitudinea politica in gradinita, iata un subiect asupra caruia chiar ar merita reflectat.

Din nou la Mos Craciun insa. Vom intra putin in lumea acestui personaj fascinant si il vom vedea explicat si interpretat de Slavoj Žižek.

Va amintiti de serialele de televiziune comice in care, dupa anumite scene, in fundalul sonor se auzeau acele rasete specifice ale spectatorilor. Era vorba despre o inregistrare care era suprapusa peste secventele care se presupune ca ar trebui sa amuze spectatorul. Gaselnita a fost inventata de Charles R. Douglass la inceputul anilor `50. El a descoperit ca, apansand diferite clape ale unei orgi electronice, poti produce diferite tipuri, nuante de rasete. Aceasta inventie a „rasului inregistrat”, spune Slavoj Žižek, vorbeste despre statutul celor mai adanci emotii. Filosoful sloven considera ca el reprezinta o veritabila intoarcere a refulatului, o atitudine pe care o atribuim partilor arhaice ale psihicului uman. El continua argumentarea facand referire la bocitoarele folosite in societatile primitive (si nu numai) in cadrul procesiunilor funerare. Aceste femei erau angajate pentru a plange mortii in timp ce angajatorul lor avea lucruri mai importante de facut. De pilda, adauga Žižek in stilu-i glumet caracteristic, sa se ocupe de averea celui decedat. Acest rol de a face un lucru in locul altcuiva este jucat nu doar de fiinte umane, ci si de masinarii sofisticate, cum am aflat deja ca este in cazul „rasului inregistrat”.

Vezi cum arata Mos Craciun pe divanul psihanalitic

Vedem asadar cum in sitcomurile televizate exista o prezenta care face treaba in locul spectatorului. Ceea ce este extrem de interesant, remarca Slavoj, este ca, dupa o zi grea la munca, omul vine acasa, deschide televizorul si urmareste serialul de comedie. Nu rade, dar faptul ca exista cineva care sa rada literalmente in locul lui, ii da un sentiment de eliberare si il ajuta sa se relaxeze complet pana la sfarsitul serialului. Prima reactie este una de soc:

cum e posibil ca altcineva sa rada pentru mine? 

Cu timpul insa, reactia de soc se estompeaza si implicatiile rasetelor inregistrate ajung sa fie traite ca o experienta naturala. Cele mai intime sentimente sunt externalizate, spectatorul traieste la propriu experienta de a plange sau a rade printr-un altul.

Aceasta logica, explica filosoful, functioneaza nu doar in cazul emotiilor, ci si in cazul credintelor. Credinta in Mos Craciun, de exemplu. An de an, parintii iau parte la o intreaga punere in scena a evenimentului: scriu scrisori impreuna cu copiii lor pentru Mosul, sunt complici la asteptarea celor mici, pentru ca in final sa cumpere cadouri pe care sa le plaseze, in contul lui Mos Craciun, desigur, sub brad in noaptea mult asteptata. Ca adulti, pretindem credinta in Mos Craciun pentru a nu-i dezamagi pe copii. Surprinzator insa, copiii, spune Žižek, se prefac la randul lor ca ei cred in existenta Mosului pentru a nu-si dezamagi parintii. Si pentru a primi cadourile, desigur. Intr-un mod straniu, observa filosoful sloven, unele credinte par sa functioneze de la distanta. Adica intotdeauna este nevoie de un Altul care sa creada. Acest Altul nu trebuie nici macar sa aiba o existenta reala ca sistemul de credinte sa functioneze. Aici intervine dimensiunea fictiunii care, crede Slavoj, este extrem de importanta in timpurile cinice in care traim. Fictiunea, care implica sa crezi fara sa crezi de fapt, joaca un rol deosebit in credintele religioase pentru ca tine la distanta atitudinile radicale fundamentaliste.

…and so on and so on…

Sursa: http://lacan.com/

Alexa Plescan

este psiholog si lucreaza cu adulti, adolescenti si copii. Pentru consultatii in Bucuresti sunati la 0735 524 756 sau scrieti un email la contact@alexaplescan.ro.

Toate articolele acestui autor