Trauma si activism studentesc I
Studenții din campusurile universitare americane, așa cum s-a văzut în recentele evenimente din jurul demisiei președintelui Universității din Missouri sau din confruntarea din studenții de la Yale și administratori, pun în practică un nou tip de activism. Activismul nou mobilizează un limbaj psihologic care este focalizat pe câțiva termeni cheie: “spații sigure” (safe spaces),” “diversitate,” trauma, “avertismente” (trigger warnings) și vindecare (healing). Cum să înțelegem apariția limbajului nou, al unui nou mod de contestare a puterii, care vine din partea studenților? Ce surse are limbajul psihologic folosit de studenți în confruntarea cu administratorii și profesorii din universități? De unde vine sentimentul de urgență, de “acum”, care produce furia și activismul studențesc?
Întrebarea mea pleacă de la experiența mea a activismului studențesc. În cursul de queer studies de la universitatea unde predau, unul dintre studenții care se identifică ca transgender mi-a reproșat că i-am folosit un pronume greșit, și nu o dată. În loc de “ei” am folosit de câteva ori pronumele “el”. Mulți studenți transgender, sau care se identifică ca gender queer, vor să disloce obișnuința de a folosi dihotomii de gen „el” sau „ea” și se identifică ca “ei”. Mi-am cerut scuze și i-am promis că o să încetez să îi atribui un pronume greșit. Cel mai important mi s-a părut momentul în care studentul a părăsit seminarul meu ca pe o declarație de protest. La întrebarea mea, „de ce ați plecat”, studentul mi-a spus că “nu se simte sigur în cursul meu”. Mi-am dat seama că trebuie să acționez, i-am rugat să se întâlnească cu mine, și mi-au spus că sunt lucruri deranjante în cursul meu. Le-am promis că încerc să schimb anumite lucruri din programa cursului și m-am focalizat pe finalul semestrului pe autori care critica literatura pe care o predau dintr-o direcție a studiilor negre sau literaturii trans.
Înainte ca cititorul să se simtă șocat și să blameze din nou “corectitudinea politică”, cititorul trebuie să înțeleagă ca aici discut o forma de activism care este specifică studenților în universitățile progresiste nord-americane, care vor să conteste anumite forme instituționalizate de putere care afectează mediul universitar. Limbajul pe care ei îl folosesc derivă și apelează la forme de activism care au fost specifice “noului stângism” apărut în anii ’70, cu rădăcini în marxism, feminism, psihanaliza, și alte curente ale teoriei critice. Pentru a descrie forța noului limbaj avem nevoie de o perspectivă genealogică – adică de un mod de a înțelege relațiile de putere în istoria emergenței lor.
Termenii care apar de multe ori în romană, cum ar fi „vindecare”, „traumă”, „gay”, „transgender” au istoria lor locală în spațiul nord-american, și apoi sunt traduși, adoptați, re-semnificați în alte contexte. Aici ne confruntăm cu două dificultăți.
Mai întâi, când termenii traversează alte contexte, istoria lor – și de obicei istoria producerii lor care derivă din contextul local, lupta cu o anumită formă de dominație capitalistă și albă – se pierde. De pildă, fenomene politice de tipul politicii identității, așa cum s-au dezvoltat ele în anii ’70 în jurul lui “gay” sau în anii 2000 în jurul unui termen ca “transgender” sunt de multe ori esențializate și devin normative în alte contexte. Un termen ca “gay” nu este un termen atemporal care descrie relații sexuale între persoane de același sex. Nu ai gay in Banchetul lui Platon, cum nu il ai pe Marcel Proust gay. Gay este un termen care a fost produs în principal la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în spații urbane cum sunt San Francisco (Castro) și New York (Greenwich Village). Gay a devenit un termen care a marcat o sexualitate non-heterosexuală, care a fost mobilizat pentru a contesta o structura familială care fost văzută ca opresivă (familia americană de tipul el-ea, cu doi copii și cu casa în suburbie). În mod similar, un termen ca transgender a apărut pentru a marca anumite forme de expresie a genului non-normativ, care erau de obicei legate de o sexualitate gay. Dar trans înseamnă că există forme de expresie a genului, așa cum sunt ele marcate în spațiul nord-american, ca drag queen or drag kings, or butch, ori femme, care nu pot fi capturate de un singur termen. De aceea, un termen ca transgender a apărut ca o formă de contestare a ideii ca există un sigur termen – gay – care oferă identitate unei persoane. Alături de bisexual, trans a apărut ca o formă de contestare a unei identități unice.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Nu cred că îmi aduc aminte când am auzit pentru prima dată termeni ca homosexual sau gay în România, dar știu că ei erau asociați cu o sexualitate urâtă, rușinoasă, în gura vorbitorilor. Și ei marcau ceva atemporal, ceva care a existat dintotdeauna, și anume o practică sexuală care atunci, la momentul vorbirii, suprapunea un termen ca pedofil cu gay, cu homosexual și cu alte perversiuni. Forța unui termen cum este gay a fost că el a contestat de la început o anumită formă politică de a trăi, iar răspunsul conservator a fost să îl atașeze unei sexualități urâte, deviante.
Ce trebuie înțeles aici este că gay are o temporalitate specifică, și o localizare anume, care provine dintr-o istorie a unui conflict politic. De pildă, pentru mulți din studenții mei de la universitate gay sau feminist aproape că au pierdut din potențialul lor politic, pentru că au fost capturați de un limbaj neoliberal. Gay sau trans – și în contextul noului activism de stânga, ideea de “spațiu sigur” – sunt termeni cu temporalitate anume, care își capată sau își pot pierde o anumită urgență radicală, de contestare a puterii. Un alt exemplu pe care îl dau când discut emergența lui gay este că termeni care par naturalizați acum, cum sunt român sau profesor, sunt la rândul produși istoric și au o anumită dezvoltare și înțeles care se schimbă. Astazi aproape luăm de gata că românii nu existau înainte de formarea statelor naționale și ca limba „română” a fost produsă de anumite instituții ca scolile, armata și mass-media. Același mod de a gândi identitățile – care pare normal în cazul român sau manager – trebuie adoptat și în cazul unor cuvinte care par să semnifice o idee trans-istorică, sau esențială.
În același timp trebuie înțeles că limbajul are efecte materiale puternice. Așa cum românul sau termenul de manager devin atitudini naturalizate și parte a personalității, așa și gay si trans și spațiile sigure se transformă în termeni care sunt productivi și generează moduri de viața care sunt considerate firești. Identitățile, deși sunt construite istoric, sunt trăite ca reale, și de multe ori ca singurele moduri de a trăi o anumită viață.
Ca să formulez ce vreau să spun mai provocator, gay, transgender sau spatii sigure sunt termeni care pot fi intelesi asa cum, de pildă, i-ai explica unui vizitator în Romania un termen politic ca național-liberal sau parlamentar verde. Identitatea politică are o istorie care e greu de tradus imediat, în termeni universali.
A doua dificultate legată de noul activism nord-american este că exportul de termeni de la un spațiu cultural la altul este parte a unui colonialism global. Limbajul de stânga american este că el este deja parte a unei hegemonii americane mai largi. Gay, trans sau oricare alți termeni care vin de peste Ocean în Estul Europei sunt prinși până peste urechi într-o dominație mai mare a lumii anglo-saxone. Limbajul de stânga se transpune în alte contexte datorită unor hegemonii mai ample, fie la nivel de ideologie neoliberală, sau în direcții de cercetare în academie. Dominația culturală, fie ca
am crescut cu Seinfeld sau Carrie Bradshaw
ori
vrem și noi un presedinte ca Obama
și
noi avem persoane gay, lesbiene, bisexuale, transgender
pare deja naturalizată, văzută ca un mod de contestare a puterii care pare normal, în spații est-europene sau latino-americane. Asta nu înseamnă că stânga din diverse țări nu trebuie să folosească politic termeni care provin din spații hegemonice. Protecția minorităților sexuale, înțelegerea modului în care romii în România sunt un rezultat al unor politici sociale discriminatorii cu o istorie lungă sau combaterea unui sexism in comportament sunt proiecte importante în România. Dar ele trebuie legate de o anumită istorie a producerii lor în spațiul nord-american. Ele trebuie înțelese nu numai descriptiv, ca identificând anumite persoane, cât și ca producătoare de noi forme de subiectivitate, de personalitate. Iluzia capitalismului actual este că îți oferă ceea tu vrei deja și că maschează cum dorințele tale sunt produse istoric. Comunismul românesc, cu toate relele lui, cel puțin făcea clar că își dorește să producă un om nou. Capitalismul actual face să dispară ideea asta de producție a unui om nou – deși îl produce în permanență, pentru că își dorește o societate de consumatori. Producătorii sunt de obicei în altă parte, fie cei care produc Apple, ideea de siguranța națională, transgender sau ultima generație de discursuri ecologice.
Ca să închei aici, noul activism nord-american, în bună tradiție de stânga, produce un discurs nou și moduri de trăi viața care sunt diferite de cele de până acum. Spațiile sigure, diversitatea, avertismentele sunt noile modalități de exprima o anumită opoziție față de putere, văzută ca albă și heteronormativă. E interesant de văzut dacă și când noul limbaj va deveni un instrument de contestare politică în România. Dacă aici am vrut să răspund la întrebarea inițială, cum să înțelegem noul activism, îmi rămâne să răspund la celelalte întrebări de la începutul eseului de față. Dar asta altă dată.
Bogdan Popa
este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională.
