Intr-o revista italieneasca Mario Andrea Rigoni, care a fost prieten si traducator al lui Cioran – si de asemenea unul dintre cei mai buni cunoscatori ai operei si ai personalitatii lui Leopardi – vorbeste despre ceea ce ii uneste pe acest doi ganditori, si o face atat de bine, incat ii dau cuvantul.
Cioran si Leopardi au impartasit aceeasi experienta capitala a plictiselii, asadar sensul de vacuitate universala a lucrurilor pe care le-au perceput… nu doar la nivelul gandirii lor, ci si la cel al carnii. Au fost doi sceptici, lipsiti de orice iluzie, desi au recunoscut necesitatea acesteia pentru viata si istorie. Considerau ca omul e un animal ciudat inca de la origine, care s-a abatut de la calea naturii pana la punctul unei anomalii amenintatoare, mergand fatalmente spre propria distrugere. Aceasta a fost cauza prima a antiistorismului si a antiumanismului lor radical.
Daca nu intrezarim aceste lucruri, sa renuntam atunci sa ii mai citim pe Leopardi, Schopenhauer sau Cioran. Nenumaratele lucrari despre dezvoltarea spirituala si iubirea pentru copii – am putut verifica de visu oroarea pe care i-o inspira procreatia lui Cioran atunci cand prietenul meu Christian Delacampagne i-a facut o vizita impreuna cu sotia sa insarcinata – ar trebui sa fie prea destul in aceasta perioada a Craciunului, care e un adevarat cosmar pentru orice nihilist consecvent… doar daca nu are destul umor si bani pentru a se inchide intr-un hotel de lux elvetian.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
Am îndoieli de seriozitatea domnului scriitor, tradus aici.
Pînă la urmă, totul de dominat de servirea panglicilor plăcute.
Publicului.
Adevărul (ori măcar o chestie apropiată de acesta) poate umbla liniștit cu capul spart…