Cand vine vorba despre reformarea radioului si a televiziunii publice, dl Ponta si PSD-ul au idei putine si nu tocmai originale. Pe langa faptul ca ne tot spun de ani buni ca taxa radio-tv trebuie scoasa, in aceste zile 14 deputati (12 din PSD) au ajuns sa reia, printr-o „disonanta” cognitiv-politica, tocmai discursul conservatorilor britanici din anii 1980.
Nu ne uitam la TVR, nu platim…
Dupa ce in toamna lui 2010 dl Ponta cerea eliminarea taxei radio-tv pentru ca TVR-ul era doar „al Guvernului si al Presedintiei”, deci ar fi fost partinitor, acum motivatiile PSD-ului par mai subtile. Principalul argument ar fi ca e „dreptul cetaţeanului sa isi aleaga liber sursa de informare fara a fi obligat sa achite taxa”. Cu alte cuvinte daca vrea sa-si ia informatia doar de pe site-uri de stiri gratuite sau doar din ziarul pe care-l cumpara de la taraba, de ce sa fie constrans sa plateasca pentru emisiunile TVR sau ale Radioului public pe care nu vrea sa le urmareasca?
BBC-ul sub regimul Thatcher
Aceeasi întrebare si-a pus-o în 1985 si „Comisia Peacock”, infiintata de guvernul conservator al „Doamnei de Fier”. Considerand ca piata radio-tv este in plina expansiune si ca este dreptul suveran al consumatorului sa-si aleaga ce canal si ce emisiuni doreste sa vada / asculte, comisia a intocmit un plan prin care taxa radio-tv (astazi de 145,5 lire pe an) urma sa fie eliminata, canalele BBC fiind lasate sa se descurce doar din abonamentele voluntare ale celor strict interesati de programele BBC. Chiar daca planul conservatorilor n-a avut succes, odata cu acest raport s-a impus un nou limbaj in tratarea BBC. Din „serviciu public” a devenit un „bun de consum”, un produs care concureaza cu alte canale radio-tv, pentru a-l cuceri pe capriciosul consumator de media, dupa cum observa reputatul profesor de comunicare Paddy Scannell.
Cetateni sau consumatori?
In motivatia oferita pentru eliminarea caracterului obligatoriu al taxei radio-tv (principala sursa de venit pentru radioul si televiziunea publice), deputatii PSD mai afirma ca a conditiona vanzarea curentului electric de „cumpararea unui alt produs” încalca drepturile consumatorului. Vanzarea cu de-a sila a emisiunilor TVR si SRR catre orice cumparator de curent electric ar fi deci injusta. Sigur, modalitatea in sine de colectare a taxei radio-tv, ca un soi de suprataxa la factura electrica, poate fi dezbatuta.
Ciudat este, insa, ca in pozitia PSD-ului, pretins partid de stanga, regasim aceeasi perspectiva asupra institutiilor publice de media precum cea din evaluarile conservatoarei Comisii Peacock.
Difuzorii publici devin simpli vanzatori de „produse”, pe care consumatorul-rege le poate alege sau nu. „Interesul public” nu mai conteaza, varietatea emisiunilor (cultura, istorie, stiinta, emisiuni pentru minoritati) e ignorata, iar echidistanta (in comparatie cu vaditele partiniri ale trusturilor cu moguli incarcerati) nu mai e clamata ca in 2010, cand dl Ponta se plangea ca TVR-ul este doar o goarna a puterii.
Intreaga dezbatere în jurul taxei radio-tv ne obliga sa reflectam si sa alegem:
- vrem sa fim doar consumatori de media (si atunci, ne bucuram ca „scapam” de taxa – cum titrau chiar si unele ziare online – aici si aici) sau
- dorim sa fim (si) niste cetateni corect informati, care sa aiba date relevante inainte de a merge la vot si care sa poata intelege cat mai clar mizele dezbaterilor politice, sociale sau culturale din jurul lor?
Victor Popescu
este filosof si jurnalist specializat in etica mass-media.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
