Charlie Chaplin povestea ca atunci cand dorea sa afle un pic mai mult despre calitatile intelectuale si estetice ale interlocutorilor sai, ii intreba daca au citit Anatomia melancoliei de Robert Burton sau Eseuri de Élie Faure. O asemenea intrebare ar fi nepotrivita azi, exceptandu-i poate pe godardienii primei perioade, cei care considera ca Pierrot le fou e capodopera lui Godard. Ei au inca in amintire acea secventa mitica in care Jean-Paul Belmondo in cada ii citeste unei fetite cateva pasaje din Istoria artei de Élie Faure. Printre care si acesta:
Dupa cincizeci de ani Velasquez nu a mai pictat vreodata vreun lucru anume. Ratacea in jurul obiectelor cu un aer crepuscular… nu a mai surprins din lume decat misterioasele schimburi prin care se intrepatrund formele si culorile.
Ceea ce a fost de asemenea ambitia ultima a lui Jean-Luc Godard.
Cauti un psihoterapeut in Bucuresti?
Cronologia, desigur, face improbabila o intalnire intre Élie Faure si ermitul din Rolle. In schimb, pasiunea sa pentru Chaplin este cat se poate de reala si la fel de precoce precum cea pentru cinema.
L-am frecventat mult pe Charlot, scria deja in 1919. Si va rog sa ma credeti ca nu glumesc catusi de putin cand spun ca dupa Montaigne, Cervantes si Dostoievski acest om m-a invatat cel mai mult. Exista mai mult stil in cel mai insignifiant gest al lui Charlot decat in toate operele institutelor Frantei la un loc.
Comentariile despre cinema ale lui Élie Faure au avut, surprinzator, mai multa trecere in Statele Unite – unde au fost traduse in 1932 – decat in Franta. Nu mai conteaza, de cand cu ocazia ce ne-a fost data azi, gratie lui Jean-Paul Morel, de a le citi sub titlul Pour le septième art aux éditions de l’Âge d’Homme. Acest pasionat istoric de arta, medic de formatie, care a fost Élie Faure, s-a aratat imediat deschis fata de noua arta, si a fost singurul, de vreme ce nu exista o estetica a priori.
Chestiunea e ca am evoluat, scria el, odata cu formele artistice insele, iar in loc sa le impun idolilor pe care ii ador o religie invatata, le cer acestor idoli sa ma invete religia lor.
Aceasta religie era cinematografia, cel mai catolic, dupa el, mijloc de expresie. Nu avem nimic sa o invatam: ea ne-a invatat tot. Je vous salue Marie, adaugati Godard la un nume predestinat, completand astfel bucla.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
