De la origini la recycle bin
Nici nu au mijit bine zorii anului 2016 ca deja freamata schimbarile. Si cum cel mai bun loc sa schimbi ceva este educatia. Ajunsa deja un hibrid care nu mai foloseste nimanui si nu mai reflecta nimic din realitatea zilelor noastre, ministrul Adrian Curaj a propus scoaterea limbii latine din programa scolara. Primul sau gand, mai mult decat bine intentionat, a fost sa mai scuteasca un pic grila de ingramadeala fara rost care aduce ghiozdanele copiilor in Cartea recordurilor. Apoi, aceasta este o limba moarta, pe care nimeni nu o foloseste nicaieri: nici cand vrei sa umbli pe laptop, nici cand te duci la Londra sa bei o bere, nici macar cand vrei sa-ti cumperi o pizza la Roma. In plus, moarta fiind, are un aspect bizar si chipul palid nu poate fi reinsufletit cu metode pedagogice moderne sau cu accente silitoare de supraeu. In locul ei vor intra in grila titluri mult mai vii, dar nu mai putin bizare: educatie interculturala sau educatie pentru cetatenie democratica.
Si care este problema pana la urma? Daca pomii s-au uscat si dau urat in poza, daca poza nu mai constituie un punct de atractie turistic pentru mintea umana, nu-i normal sa-i aruncam si sa plantam altii aspectuosi si plini de seductie nealterata de povara trecutului? Problema este ca boala educatiei romanesti este cronica si ca a ciunti pe ici pe colo cate o materie nu numai ca nu o resusciteaza, dar o urateste si mai tare, precum o operatie estetica nereusita. Mai mult decat atat, daca ajungi sa ciuntesti din simturile de baza, atunci are loc o alienare. Daca iti pierzi vederea, auzul, mirosul, nu vei mai putea recunoaste ceea ce se intampla in jurul tau. Nu vei mai putea face o punte intre ceea ce ai trait si ceea ce urmeaza sa traiesti.
Vrem sa facem din educatia romaneasca o statiune moderna, care sa imite Occidentul la perfectie, care sa cultive valori ce nu prind radacini pentru ca nu au solul necesar. Cam cum a devenit Mamaia peste noapte un Saint-Tropez autohton cu un carnaval ca la Rio si cu palmieri care nu aveau vreodata cum sa treaca iarna. Doar ca, in aceasta fantasma de autogenerare, iarna nu mai exista. Vara era perpetua, iar pauzele nu existau. Micile detalii deranjante ale realitatii sunt anihilate prin negare radicala.
Problema noastra nu este studiul limbii latine sau futilitatea acestuia. Ci faptul ca ne renegam sangele care ne curge prin vene si ne transformam in straini fata de propriile noastre origini. Daca privim transgenerational, toate originile tuturor sunt moarte. Asa se nasc generatiile urmatoare. Daca originile ar fi vii, nu ar mai fi aparut urmasii. Limba latina este un cod care ne permite sa descifram inceputul, este o enciclopedie a culturii acestui spatiu, este ca o oglinda a radacinilor cuvintelor pe care astazi le rostim si nu ne raman intre dinti resturile moarte ale etimologiei.
Pana la urma, fantasmatic vorbind, este un atac asupra mamei. Pentru ca limba latina este mama limbii romane. Un popor cu un tata incert, mereu dezertor, se naspusteste acum cu furie si isi reneaga originea, isi pune la indoiala propria nastere. Este vorba despre o dezinvestire masiva, caci aceasta figura materna s-a alienat si a deveni ireprezentabila. Latina, aceasta mama moarta, este o metafora despre o pierdere a sensului, despre o pierdere a simbolisticii, despre un gol care ameninta gandirea. Aceasta simte nevoia sa se apere, sa se imbrace cu un Sine nou, fie el si unul fals.
Si, atunci, schimbarea nu este in fapt o noua cautare a sensului? Dorinta de a ne debarasa de origini nu este in sine un repros adresat mamei pentru ca ne-a abandonat si ne-a lasat in grija a tot felul de straini? Poate ca ceea ce ne dorim nu este sa ne schimbam, ci sa ne regasim. Caci, ex nihilo nihil (din nimic nu se creeaza nimic).
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
Foto: commons.wikimedia.org
