Editura Trei publica in aceasta luna volumul 5 din seria Operelor complete ale lui C. G. Jung. Cartea Simboluri ale transformarii (aparuta initial in 1912 si completata in editii succesive) exprima, in parte, revolta lui Jung fata de ceea ce considera a fi ingustimea abordarii freudiene. De aici, multimea de mituri si scene ritualice care demonstreaza in ce fel istoria arthetipala a spiritualitatii omenesti poate lumina configuratiile patologice individuale (in speta, schizofrenia). Iata mai jos un fragment in avanpremiera (intertitlurile din acest preview apartin editurii).
Vreau sa incerc sa va zugravesc in cele ce urmeaza, pe baza unui exemplu concret, transpunerea libidoului: am tratat odata o pacienta care suferea de o stare de depresie catatonica. La inceputul tratamentului a cazut odata, in timp ce imi relata o situatie dureroasa, intr-o stare de obnubilatie isterica, in care a manifestat toate semnele de excitatie sexuala. Excitatia s-a incheiat cu un act de masturbare. Acest act a fost insotit de un gest ciudat: facea continuu cu degetul aratator de la mana stanga miscari circulare puternice la tampla stanga, de parca ar fi vrut sa perforeze acolo o gaura. Ulterior s-a instalat o amnezie totala cu privire la cele intamplate; nici despre straniul gest cu mana nu am putut sa aflu nimic. Cu toate ca aceasta actiune poate fi lesne recunoscuta ca fiind un scobit in gura, nas sau urechi transpus la tampla, care poate fi interpretat ca analogie la actul masturbator, gestul tot mi s-a parut intrucatva semnificativ; intai nu mi-a fost clar de ce.
Fetita care gaurea zidul
Multe saptamani mai tarziu am avut prilejul sa stau de vorba cu mama pacientei. Am aflat astfel ca ea fusese un copil destul de ciudat: la varsta de doi ani ii placea deja sa se aseze cu spatele la usa deschisa a unui dulap si sa loveasca ritmic usa cu capul, aducandu-i la disperare pe toti cei din jur. Putin mai tarziu a inceput, in loc sa se joace asa ca alti copii, sa sfredeleasca o gaura cu degetul in tencuiala zidului casei. O facea cu miscari mici circulare si razuitoare, petrecand ore intregi in acest fel. Pentru parinti, ea era o enigma totala. (De pe la patru ani s-a instalat apoi onania.) Este clar ca in aceasta activitate infantila timpurie trebuie sa intrevedem etapa premergatoare a actiunii ei ulterioare.
Sfredelitul se poate urmari in trecut pana intr-o perioada foarte timpurie a copilariei, situata inaintea celei a onaniei. Acel interval de timp este psihologic inca destul de obscur, amintirile individuale lipsind. Un atare comportament individual al unui copil atat de mic bate cu siguranta la ochi. Stim din istoricul ulterior al vietii copilului ca dezvoltarea sa care, ca intotdeauna, este intretesuta cu evenimente exterioare ce decurg in paralel, a dus la acea tulburare mintala cunoscuta in mod deosebit pentru individualismul si originalitatea produselor ei: la schizofrenie. Particularitatea acestei boli consta in iesirea pronuntata in evidenta a psihologiei arhaice. De aici rezulta toate acele tangente numeroase cu produse mitologice, iar ceea ce noi consideram a fi creatii originale si individuale nu sunt adesea nimic altceva decat formatiuni care pot fi comparate cu cele ale preistoriei. (…)
Magia fecundarii
Datoram lucrarii lui Abraham Traum und Mythus faptul ca am fost facuti atenti asupra unei conexiuni etnografice dintre scobit si pregatirea focului. Aceasta a avut parte de o elaborare speciala in scrierea lui Adalbert Kuhn. Prin cercetarile sale, ni se comunica posibilitatea ca cel care a adus focul, Prometeu, sa fi putut fi un frate al indianului Pramantha, si anume al bucatii de lemn masculine folosite la obtinea focului prin frecare. Aducatorul indian al focului este numit Mataricvan, iar activitatea de pregatire a focului se denumeste in textele hieratice intotdeauna cu verbul manthami, care inseamna a scutura, a freca, a produce prin frecare.
Repetitia cultica sau magica a stravechii inventii arata cat de tare persevereaza spiritul uman in forme vechi si cat de adanc este inradacinata reminiscenta producerii focului prin sfredelire. Ramane totusi intrebarea daca producerea focului nu avea initial o legatura mai profunda cu sexualitatea. Stim de la tribul australian watschandi ca asemenea actiuni cultice se intalnesc la popoarele primitive. Acesta practica primavara urmatoarea magie de fecundare: sapa o gaura in pamant, careia ii dau o astfel de forma si ii infig in asa fel tufe de jur-imprejur, incat imita organele genitale feminine. In jurul acestei gauri danseaza toata noaptea, tinandu-si sulitele in fata lor asa incat sa aduca a penis in erectione. Danseaza de jur-imprejurul gaurii si infig sulitele in groapa, strigand: „pullì nira, pullì nira, pullì nira wataka” (nu groapa, nu groapa, nu groapa, ci vulva!). Atari dansuri obscene se intalnesc si la alte triburi. In aceasta magie de primavara este inchipuita o impreunare sacramentala, femeiescul fiind reprezentat de gaura in pamant, iar barbatescul de sulita. Acest hieros gamos facea parte din multe culte si juca un rol important si in secte.
Foto: jungiancenter.org
