Zambetul reporterei de la Colectiv

Citeştedespre

De la arestarea lui Gigi Becali, cand am stat 24 de ore pe teren, nu credeam ca o sa mai prind o astfel de zi la lucru. Ieri am inceput cu Udrea si am terminat acum, la ora 8, cu incendiul. (…) Desi sunt obosita, nu pot sa nu zambesc la gandul ca am cea mai misto meserie din lume,

nota pe Facebook reportera tv Ana-Maria Roman, chiar in dimineata de dupa tragicul eveniment de la clubul Colectiv.

Revoltatoare pentru unii, marturisirea mi se pare autentica si de inteles din partea unui jurnalist „de teren”. Esti in valtoarea faptelor. Acolo de unde izvoraste realitatea. Esti primul care livreaza stirile vitale. Te hranesti cu energia si adrenalina evenimentelor care se succed imbatator. Nu mai ai nevoie de somn. Cruda realitate te tine in forma. Esti reporter special si esti conectat la sursa intamplarilor care fac lumea sa se miste. Si, mai presus de toate, esti primul care le traieste, primul care le da mai departe.

Criticata, pe un ton moralizator, pentru ”zambetul” inoportun, reporterita a sters postarea citata mai sus, explicand ulterior ca surasul viza meseria ei, si nu nefericitul incendiu:

Nu m-am referit la incidentul de ieri, ci la meserie in general. Noi, jurnalistii, ne aratam respectul (…) prin felul in care incercam sa scoatem la lumina adevarul.

Dar nu despre caracterul inoportun al zambetului vreau sa discut. Si nici despre prohoadele televizate, al caror cinism kitchos este, pana la urma, cu mult mai revoltator. Ci despre o imagine de sine a reporterilor si, extinzand, a multor jurnalisti.

Cauti un psihoterapeut in Bucuresti? Iata recomandarile noastre

Ma intorc, deci: Esti jurnalist intr-o tara in care presa e precara, dar televiziunea da totusi tonul (fata de ziare, radio si presa online). Faci parte dintr-un grup profesional vulnerabil si slab platit, dar reprezinti un important post de stiri. Esti tot timpul in miezul realitatii, pentru a-i aduce pe ecrane pe Becali, pe Udrea, pe cei arsi in incendiu. Dar se face dimineata si ai ”terminat cu incendiul”. O sa vina, stii prea bine, noi provocari, noi prilejuri pentru a te reconecta la sursa prima a realitatii, pentru a retrai din plin intamplarile ce tin o tara intreaga cu sufletul la gura. Si totul are o justificare: ”lupta pentru adevar”.

Cateva observatii, acum, cu Bourdieu in minte: evenimente precum Becali, Udrea, incendiul de la Colectiv sunt desigur stiri care ”fac rating”. Nimic rau in asta, daca ar exista, in mintea editorilor si reporterilor, o ierarhizare, niste abordari nuantate si diferentiate in functie de relevanta sociala sau politica a acestor fapte demne de breaking news. Doar ca ele sunt puse pe acelasi calapod. Li se acorda aceeasi energie, aceeasi cantitate de comentarii, interpretari si dezbateri tv. Mai mult, interpretarile si punerile intr-un cadru mai larg ale acestor evenimente aduc adesea a barfa tabloida, in loc sa ofere lanturi cauzale si rationale. Exemplul cel mai recent este chiar ”acoperirea” jurnalistica a incendiului de la Colectiv. Imaginile indoliate ale victimelor, secventele needitate cu tipetele arsilor, speculatiile numerologice au acoperit adesea discutiile despre infectiile nozocomiale din spitale, despre sponsorizarile primite de pompieri sau despre existenta in Bucuresti a unei sectii spitalicesti moderne, dar nefolosite, pentru arsi.

Din perspectiva jurnalistului de breaking news lumea este un sirag de clipe fara trecut si fara viitor. Azi relatezi de aici, maine de acolo, azi transmiti un eveniment-bomba, maine acel eveniment s-a si fasait. Stirile devin niste margele dintr-un sir indistinct de relatari. Simtul istoric al jurnalismului ”senzational” se intinde pe cateva zile, pe cel mult pe cateva saptamani, precum in calendarele de evenimente previzionate realizate de agentiile de stiri. Da, e o meserie care iti da vitalitate, care te poate face sa zambesti dupa o zi si o noaptate istovitoare. Insa problema este ca povestea se ”termina” adesea acolo unde ar trebui sa inceapa de fapt ”scoaterea la lumina a adevarului”.