Despre influenta intelectualilor asupra lui Alfred Eibel

Cincizeci de teribile cronichete sunt stranse aici pentru delectarea cititorului. Roland Jaccard se amuza sa le smulga bastoanele si carjele celor care se bazeaza pe certitudini, obisnuinte, poze sau falsitati. El dinamiteaza cateva fundamente, face curat printre iluziile noastre, coplesit cum este, vedem bine, de prostie, virus caruia nu i s-a aflat antidotul. Umorul isi afla si el locul, adaugat unei portii bune de mici perfidii pentru confortul cititorului. In plus, cititorul perspicace nu poate decat sa aplaude cu ambele maini in fata atator situatii intacte, inaintea atator togi ridicate, intrucat abia in culisele gandirii descoperim poznele ganditorilor. Draga de Europa are ca scop declarat sa submineze nava ce ii asigura calatoria si stim ca nimic nu o va putea face sa isi schimbe directia. Europa stie tot, revigorata de vechi ideologii, de fantasme, convinsa ca drumul indicat de aparatcici ne conduce spre lumina. Marea arta a unor ganditori e cea de a travesti adevarul. Sunt aceia pe care ii numim in germana Betriebsblind, in traducere „operatori orbi”, prizonieri ai vechilor scheme, detinand, se pare, cuvantul revelat. Adevarul, doar adevarul e o notiune invechita demult. Ganditori fara credinta si lege, bravand afectati convenientele, acestia ne prezinta o suita de mici combinatii intre bande organizate, altfel spus ei sunt din partidul canaliilor cu un supliment de alura aristocrata, asa cu Georges Sanders bine i-a mai descris in Memoriile unei secaturi.       

Sa participam la festinul din Karl Kraus, Peter Altenberg, Henri Roorda, E. M.Cioran, Louis Scutenaire, Pierre Drachline, Léo Slezak si John Kennedy Toole care, odata cu Conjuratia imbecililor, a pus in scena decadenta lumii occidentale. Regasim ceva din Toole in cartea lui Roland Jaccard, indeosebi atunci cand scrie:

Agonia unei civilizatii vine de asemenea din faptul ca si-a pierdut apararile imunitare. Ea nu mai stie cum sa se apere, nici de ce ar trebui sa o faca.

Aceasta carte plina de sarcasme ca de-un croncanit de corbi apartine unui gen tipic vienez numit blödeln, dificil de tradus, al carui echivalent francez ar fi: sa faci pe idiotul. Pe personajul dostoievskian. Minus faptul ca dezordinea personajului rus nu mai e deloc premonitorie. „Presupun cu certitudine” ca Roland Jaccard a invatat mai mult de la pastorii Carpatilor decat de la smecherii Parisului. Ni se arata astfel ca tiranii de azi si de maine vor construi pe planeta intreaga parcuri de distractii alcatuite dintr-o varietate nesfarsita de culturi de flori de toate soiurile. Oamenii vor fi adusi sa se plimbe pe aici la ore fixe si vor fi obligati sa admire aceasta explozie florala si sa scoata strigate de bucurie. Vreme in care tiranul va lua de unul singur decizii pentru binele sau, al familiei sale, al apropiatilor sai. Poporul? O idee perimata. Participantii la aceasta carte trebuie sa aiba un comportament decent: Roland Jaccard este un formidabil scrimeur.