Va propun astazi o incursiune in lumea copiilor. O lume care adesea este vazuta ca un taram magic, plin de veselie si inocenta, o lume a dorintelor implinite, a nostalgiei si a idealizarii. Totusi, astazi ne vom opri intr-un colt al acestei lumi in care lumina patrunde mai greu. Este un colt al separarii, al pierderii si al doliului. Un ungher in care se strecoara frica cea mai adanca si durerea al carei leac nu s-a gasit inca. Vom poposi pe taramul umbrelor si vom face cunostinta cu Moartea. O experienta dificil de acceptat si de elaborat chiar si de adulti. Sa fie insa moartea ceva despre care trebuie sa vorbim pana si copiilor? Despartirea subita de o persoana draga poate lasa urme adanci in sufletul puiului de om. Oare a-l proteja nu inseamna si a-i ascunde aceasta realitate dureroasa ce aduce cu ea doar lacrimi si regrete? Sau, dimpotriva, copilul are nevoie sa stie ce s-a intamplat cu persoana disparuta, moarta? Cuvintele celui care ii povesteste despre experienta mortii sa umple astfel cu sens golul lasat de pierderea tulburatoare pe care, chiar daca nu o intelege, o simte la cei din jur. Asadar, cum ii vorbim copilului despre moarte? Varianta propusa astazi este oferita de o carte ilustrata pentru copii care povesteste despre experienta pierderii si a doliului. Plangi, inima, dar niciodata sa nu te frangi – iata expresia pe care autorul Glenn Ringtved impreuna cu ilustratorul Charlotte Pardi au gasit-o pentru a le introduce copiilor subiectul atat de dificil legat de moarte.

In realizarea acestei carti, autorul a plecat de la propria experienta privind moartea mamei sale si felul in care i-a povestit fiului sau cel mic aceasta experienta dureroasa. Plangi, inima, dar nu te frange vorbeste despre faptul ca tristetea apasatoare legata de pierderea cuiva drag trebuie mai degraba permisa decat impiedicata. Astfel, plansul, procesul doliului, va permite inimii sa nu se franga, ci sa depaseasca aceasta tristete impovaratoare.

Povestea incepe cu o scena in care intr-o casa mare traiesc bunica impreuna cu cei patru dragi nepoti. Isi face aparitia Moartea venita s-o ia pe bunica si care, pentru a nu-i speria pe copii, isi lasa coasa la usa, inainte de a intra in casa. Se aseaza la masa din bucatarie impreuna cu copiii. Doar baiatul cel mic, Leah, indrazneste s-o priveasca in ochi.

Ceea ce da o nota de tandrete intregii povesti este ca pana si Moartea pare doar un executant al misiunii sale pe care o accepta intr-un soi de resemnare.

 In linistea apsatoare a serii, copiii o pot auzi pe bunica lor la etaj, respirand la fel de greu ca personajul de la masa lor. Ei stiau ca Moartea a venit dupa ea si ca timpul era scurt.

Deasupra acestei vai umbroase traiau doua surori, Bucuria si Multumirea. Ele erau luminoase si fericite si zilele lor erau pline de veselie. Un singur lucru le tulbura – existenta acelei vai umbrita in permanenta. Simteau ca lipsea ceva. In timp ce asculta povestea, Leah construise deja scena urmatoare: cei doi baieti aveau sa intalneasca cele doua fete si sa se indragosteasca de ele.

Asa este si cu viata si moartea. Ce-ar face ca viata sa merite a fi traita daca n-ar exista moartea? Cum te-ai putea bucura de soare daca n-ar exista norii?

Cand a venit timpul, copiii au auzit de la etaj un murmur spunand „zboara, suflete, zboara”. Au stiut ca bunica lor a plecat.

 Perdelele se miscau in briza calda a diminetii. Prinvindu-i pe copii, Moartea spuse „plangi, inima, dar nu te frange niciodata.” Apoi a plecat.

De fiecare data cand copiii deschideau fereastra, isi aminteau de bunica lor.

Plangi, inima, dar niciodata nu te frange vorbeste despre experienta pierderii si a doliului pe intelesul copiilor, intr-o maniera in care ei pot accepta si interioriza faptul ca, pana la urma, moartea face parte din viata.

Sursa: www.brainpickings.org

Alexa Plescan

este psiholog si lucreaza cu adulti, adolescenti si copii. Pentru consultatii in Bucuresti sunati la 0735 524 756 sau scrieti un email la contact@alexaplescan.ro.

Toate articolele acestui autor

>> Cu ce se ocupă un psihanalist