”Imi vreau inapoi cele doua mamici!”: Oedipul si reproducerea artificiala

Trauma psihica a infertilitatii, compulsia de a recurge in mod repetat, fara succes, la reproducerea asistata, anxietatea legata de maternitate, vietile copiilor proveniti din fecundare artificiala, toate aceste teme sunt abordate in volumul colectiv Reproducerea asistata. Aspecte inconstiente, coordonat de psihanalista americana Mali Mann. Traducerea urmeaza sa apara in luna martie in colectia ”Psihologia pentru toti” de la Editura Trei. Iata un fragment in avanpremiera (intertitlurile apartin redactiei).

Sarah si Mindy formau un cuplu de lesbiene. Aveau impreuna un copil, conceput din ovulele lui Mindy, in uterul acesteia, cu ajutorul unui donor anonim de sperma. La trei ani de la nasterea Sophiei, Mindy era din nou insarcinata, cu cel de-al doilea copil al lor, cu ajutorul aceluiasi donor de sperma.

O mama transsexuala

Sophia mergea la o gradinita unde ea era singurul copil provenind dintr-o familie cu doua mame; toti ceilalti copii aveau mama si tata. In perioada in care Mindy a ramas insarcinata cu cel de-al doilea copil, Sarah a ajuns la concluzia ca este transsexuala si a initiat tratamentul cu hormoni de sex opus. Cand a inceput sa-i creasca parul facial si sa i se ingroase vocea, ambii parinti au decis ca era timpul sa-i explice Sophiei ca Sarah nu va mai fi, in curand, mama, ci tatal ei. Vesele, i-au explicat faptul ca de acum va avea si ea un tatic, la fel ca toti ceilalti copii din gradinita, asa cum spunea ca-si dorise dintotdeauna. Drept raspuns, Sophia a strigat:

Dar eu nu vreau un tatic, imi vreau inapoi cele doua mamici!

Anxietatile conceptiei artificiale

In realitate, in loc de ceea ce credem noi sau altii ca le lipseste si adesea chiar in ciuda propriilor lor fantasme, copiii isi doresc exact ceea ce au deja sau isi doresc sa nu piarda ceea ce au. Cand, in mod automat, presupunem un deficit – ca in cazurile in care un copil nu are tata, ci doar un donor de sperma -, este posibil sa proiectam propriile noastre anxietati referitoare la aceste moduri inedite de a face copii, temerile fiind generate de ceea ce am ajuns sa etichetez drept ”tehnofobie de reproducere”: disconfortul nostru, prejudecatile sau insultele fara voie adresate copiilor, parintilor si participantilor la conceptie, atunci cand un copil este adus pe lume cu ajutorul unor ”altfel de parinti naturali” si / sau al tehnologiei medicale. Pentru a opri fluxul acestor anxietati, ne putem indrepta atentia catre datele rezultate din cercetarile efectuate de Susan Golombok si de colegii sai cu privire la dezvoltarea copiilor provenind din familii cu ”altfel de parinti naturali”: copiii sunt bine, indica un grad sanatos de dezvoltare a atasamentului, a capacitatii de relationare, a comportamentelor sociale, a identitatii si a abilitatilor cognitive.

Un nou cerc oedipian

Totusi datele statistice nu ne ofera intotdeauna o perspectiva exacta asupra psihicului profund al subiectilor evaluati. Facand apel la observatii clinice din cabinetul de consultatie, va indemn sa regandim dinamica interpersonala si intrapsihica a copiilor si adultilor, in cadrul noului cerc oedipian al nasterii. Voi porni de la premisa conform careia conditiile efective ale vietii de familie influenteaza semnificativ traseele de dezvoltare, relatia cu obiectele interne si fantasmele copiilor care cresc in familii cu altfel de parinti naturali. Asa cum spunea Patrick Casement, cea mai buna ocazie de a invata de la pacient, mai degraba decat din teoriile noastre, e reprezentata de povestile despre copiii proveniti din familii cu ”altfel de parinti naturali” si despre parintii lor, care, citez din Ken Corbett,

se asteapta sa depasim, odata cu ei, categoriile inguste care ne-au modelat gandirea pana in prezent.