Dedublarea

Obiceiul meu vital de a nu crede in nimic, mai cu seama in nimic instinctiv, si naturala mea atitudine de nesinceritate sunt o negare a obstacolelor pe care le infrunt constant opunandu-le aceste trasaturi. La drept vorbind, nu fac decat sa-i transform pe altii in propriul meu vis, adoptand opiniile lor, pentru ca astfel, dupa ce le raspandesc prin rationamentul si intuitia mea, sa mi le insusesc (intrucat, neavand propriile mele opinii, pot sa le adopt pe ale lor sau pe ale altora), ca sa le potrivesc apoi pe gustul meu si sa fac astfel din personalitatea acestora ceva inrudit cu visurile mele.

Atat de mult pun visul inaintea vietii, incat ajung, in relatiile mele verbale (nici nu am altele) sa continui sa visez, sa raman, prin intermediul opiniilor si sentimentelor altuia, pe linia fluida a unei vii individualitati amorfe.

Fiecare dintre aceste alte persoane este un canal, sau un jgheab, pe care se scurge la intamplare in retragere apa de mare, trasandu-si, in sclipirea soarelui, cursul sovaitor, insa mai pregnant decat ar putea sa-l traseze seceta.

Daca mi se pare uneori, dupa o rapida analiza, ca ii parazitez pe altii, in realitate eu ii oblig, pe ei, sa devina parazitii emotiei mele ulterioare. Traiesc astfel, locuind in cochilia individualitatii fiecaruia. Imprim pasii lor pe argila spiritului meu si, antrenandu-i astfel in profunzimea constiintei mele, eu sunt cel care face pasii lor si parcurge propriile lor drumuri.

In general, datorita obiceiului meu de a urmari, dedublandu-ma, doua operatii mentale diferite in acelasi timp, eu pot – adaptandu-ma in exces si cu luciditate la felul lor de a simti – sa analizez in mine necunoscuta lor stare sufleteasca, realizand astfel o analiza obiectiva despre felul lor de a fi sau de a gandi. Si iata cum, navigand printre visuri, fara sa abandonez nici o clipa firul unei reverii neintrerupte, traiesc nu doar vazand esenta rafinata a emotiilor lor cateodata deja moarte, ci si intelegandu-o sau clasificand-o dupa logica interna a multiplelor forte ale spiritului, care zac uneori in strafundurile unor simple stari sufletesti.

Iar in toata aceasta invalmaseala nimic nu-mi scapa: nici fizionomia, nici imbracamintea, nici gesturile. Vad in acelasi timp si ochii lor, si viata instinctelor, si corpurile cu atitudinile lor. Intr-o vasta miscare de imprastiere stransa laolalta. ma ubicuizez in ei, creez si sunt, in fiecare clipa a conversatiei noastre, o multitudine de fiinte, constiente si inconstiente, supuse analizei si analizand, care se reunesc intr-un evantai larg deschis.

Sursa foto: deviantart.com