Interdictia recenta legata de fumatul in interiorul restaurantelor, barurilor, institutiilor a produs o adevarata tulburare in mediul social, dand nastere unei revolte clivate. Departe de a fi scopul meu sa trec in revista motivele pentru care este bine sau rau sa fumezi si efectele daunatoare ale fumatului asupra unei persoane sau a altora. Mai degraba scopul meu este sa observ felul in care astazi, la 26 de ani de la revolutia care a marcat, cel putin istoric, incheierea dictaturii comuniste, ne relationam cu interdictia.
Venita pe o filiera europeana, incadrata la ceea ce garanteaza accesul la civilizatia celor ce se pot autoeduca, ce pot suporta o disciplina autodidacta a frumosului, curatului, corectului etc., interdictia fumatului atinge inca multe puncte inca vulnerabile. Primul dintre ele si cel mai vehiculat este inca atacul la propria libertate. Eu sunt liber sa fac ce vreau si nu ma opreste nimeni a devenit o doctrina-pansament la doctrina comunista care practica cenzura in cele mai drastice conditii. Efectul prim al eliberarii din constragerea apartenentei la un regim ce otravea nu a fost asa cum ne-am fi asteptat dorinta ca otrava sa nu ne mai iasa vreodata in cale, sa o evitam si sa ne fortificam psihicul, sa il educam catre “libertatea” curata. Ci efectul a fost ca ne-am propus sa ne alegem singuri compozitia acelei libertati, chiar daca ea include asa-zise elemente care fac rau, se abat de la etica, murdaresc estetica sau nu respecta alteritatea. Interdictia de a exercita oricare dintre acele elemente, de a folosi oricare dintre aceste ingrediente in compozitia propriei libertati este resimtita ca un atac la propria organizare interioara, deci la propria autonomie. Sa ne imaginam un adolescent careia i se spune ca daca fumeaza va muri de cancer la plamani, ca daca asculta muzica rock la maximum ii deranjeaza pe vecini, ca nu e frumos sa arunci pe jos, ca e prea mare dezordinea in camera lui etc. Nu numai ca el nu va considera ca avem dreptate si nu se va conforma, dar cuvintele noastre vor fi ca un atac la propria lui identitate si la elementele care ii asigura specificul. Va simti ca vrem sa il distrugem si sa il remodelam dupa propria noastra dorinta. Intr-un moment de dezvoltare adolescentina, calea stricta a impunerii nu poate conduce decat catre revolta si refuz.
Al doilea punct vulnerabil este relatia cu supraeul, trecuta printr-un proces destul de dur de dezavuare dupa ce multi ani supraeul s-a identificat cu un persecutor tiranic, care, la orice mica abatere, la orice nesupunere ar fi pedepsit cu o amenintare de moarte. Identificarea a facut posibila acceptarea si supravietuirea, a transformat niste principii stranii si alienante in repere personale si a permis constructia unui absurd in termeni de logica. Dar apoi, o data cu uciderea persecutorului tiranic, a fost ucis si supraeul. El a devenit un inamic care merita ignorat, uitat, injosit, care trebuie pedepsit pentru toata puterea pe care a avut-o. Acum nu mai facem diferenta intre protectie si tiranie, intre nedreptate si regula, intre persecutie si maturitate, intre frustrare si suferinta. O interdictie functioneaza ca o frustrare pe care adultul matur o accepta si isi gaseste propriile cai de a o tolera. Dar, pe fondul unei relatii fragile si dezavuate cu supraeul, o interdictie fie este aruncata la gunoi, fie este o amenintare la propria libertate.
Al treilea punct vulnerabil este un efect de detasare, un discurs care isi pierde consistenta si se transforma intr-o naratiune retrospectiva. Vedem lucruri si ele nu au nici un efect asupra noastra, povestim despre ele detasati ca si cum nu ne-ar putea atinge niciodata, excludem trairea desi pretindem o cunoastere profunda. Ne lipseste pasiunea si lipsindu-ne pasiunea ne lipseste si o criza fobica. Aceasta interdictie care a functionat ca o masura contrafobica refuzata, ca o constrangere exterioara ce obliga la infruntarea situatiei fobice, a produs o angoasa puternica. Aceasta angoasa poate fi inceputul regasirii unei trairi legate de ceea ce ni se intampla, a unei reactii fata de ceea ce ni se cere, a unei pozitii noi fata de interdictie si a unei mai bune claritati a nuantelor unei interdictii. Poate fi inceputul unei discriminari necesare, ramase multi ani intr-o pacla densa a persecutiei. Poate fi sfarsitul clivajului ei-noi si inceputul unei etape unitare.
Asadar pentru a ne infrunta potentialul opresor al libertatii noastre este necesar sa ne asumam participarea la propria noastra oprimare indelungata si ne insusim dorintele si pasiunile noastre, sa nu le privim detasati, asteptand sa hotarasca altii despre ele.
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
Foto: cluju.ro
