Phillippe Sollers are un dar aparte de a-i scoate dintr-ale lor pe „scriitorasii din literatura”, iar atunci cand ii descrie, inclusiv in cel mai recent opus magnum al sau, Mouvement, lasa ciudata impresie ca se dedubleaza. Intrucat acesti „scriitorasi” simt ca poezia ar fi pentru ei mantuirea. Dar chestiunea le aluneca printre degete – cand nu devine de-a dreptul de rahat. Putin importa, in imperiul Marketingului, ca gandirea, ca si poezia, sunt imposibile.
E legea pietelor financiare,
conchide Sollers, care, o data mai mult, e convins ca i-a scapat acestei hidre multumita lui Hegel si poeziei chineze. Adevarat, el recunoastre ca e foarte delabrat. Dar nevatamat. Nevatamat de ce? Nu vom sti vreodata. Si, de altfel, este indoielnic ca ar fi cineva interesat de acest „scriitoras al literaturii”, singurul care a inteles ca toti interpretii lui Hegel, printre care si adversarii sai, s-au inselat. Pentru ca nu trebuie sa il interpretam, ci sa fim. Iar Sollers care doreste sa fie, care gandeste fiinta, nu va precupeti nimic in aceasta rutina indigesta, nimic, cu exceptia propriei vanitati.
La multi ani, Philippe Sollers!
Daca adevarul este miscarea de sine in sine,
dupa cum afirma Hegel, nu va osteniti atunci sa il cautati la scriitorasii din literatura. Si inca mai putin la Philippe Sollers care, fara indoiala ca, sub influenta pietelor financiare, a reusit performanta de a-si etala cultura lipsind-o de intreaga-i savoare. Pretiozitatea atarna uneori mai mult decat pietele financiare, dar nu va fi acest Hegel bordelez al nostru acela care se va opri la atari mărunte detalii, asa patruns de geniul sau cum este. E bine de stiut ca spirite atat de nobile si de virtuoase de la Gallimard vegheaza asupra literaturii franceze. Fie si pentru aceasta ele au dreptul la indulgenta noastra si, pentru cele mai perfide, la cateva puncte de vedere.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
