(H)eroina mea

Cum avem putin timp liber, cum urechile noastre sunt coplesite de ceea ce se repeta in jurul nostru si in mod obisnuit nu ii acordam atentie. Avem un filtru natural care nu ne lasa sa ne sufocam cu stereotipiile zilnice. Dar adevarul este ca aceasta perseverenta a ceea ce exista in jurul nostru de a actiona ca o picatura chinezeasca nu ne lasa decat iluzia unui filtru. In cele din urma, in urechile noastre se va scurge si reziduul cel de toate zilele.

Un astfel de reziduu mi-a patruns in ureche in mod compulsiv zilele trecute. Un artist la adapostul figurii sale pictate in diferite culori, cu o gluga pe cap si ochelari de soare aducea o oda lirica unei eroine. Parea a fi o poveste de iubire, inca una cu sare si piper din belsug. Confuzia aparea insa atunci cand artistul tragea aer in piept. Pentru cateva secunde aveai impresia ca personajul principal al travaliului muzical era de fapt heroina. Sunt convinsa ca oricare dintre cele doua cuvinte ar fi putut avea o poveste plina de sensuri in spatele lor. Dar contopirea lor, contaminarea lo reciproca, confuzia lor produsa de respingerea brutala sau de imbratisarea ta a unei singure litere, ce sens ar fi putut avea?

Luis Rodriguez de la Sierra: Contratransferul – dificultatile noastre in tratamentul abuzului de substante

Cum ar putea ceva atat de daunator cum este heroina, un drog aducator de distrugere lenta si fatala sa fie o eroina ? Era vorba despre dependenta si nu orice fel de dependenta, ci una fata de idealizare. Avem nevoie sa idealizam nu doar oameni, ci mai ales iubiri, stari, gesturi, momente, ritualuri, franturi de viata. Avem nevoie disperata sa le retraim cu prima ocazie sperand ca reintalnirea cu ele va reproduce intensitatea primei senzatii de demult.

M-am uitat zilele acestea in jurul meu. Oamenii se regasesc obsesiv in situatii repetitive si in mod suprinzator nu dorinta de a le avea ii determina sa le repete. Chiar multi dintre ei evoca oboseala si plictiseala acelorasi idei, dorinte, trairi. Ceea ce ii determina sa le repete este speranta ca vor recupera ceea ce au avut odinioara. Acel cozonac din copilarie cu un miros anume, imposibil de recuperat in esecurile succesive de mai tarziu. Acel festin pascal la bunica printre oua rosii si livada plina cu pomi infloriti, aproape disparut in apatia vietii adulte si in lipsa multora dintre cei care populau copilaria. Acea melodie care incanta urechile si care acum este muta, nu mai produce nici un efect. Acea rugaciune care atunci misca sufletele, iar acum este doar un ecou saracit de emotie.

Asadar, eroina nu este altceva decat idealul pierdut, acea dorinta de a fi la fel ca intotdeauna intr-un moment in care suntem cum n-am fost niciodata. De a nu fi pierdut placerea si sentimentul acela ca nimic nu ne poate atinge, nu ne poate strica, nu ne poate durea. Ca suntem imuni la capriciile vietii si la suferinta aferenta. Heroina nu este altceva decat o iluzie ca nu putem pierde niciodata ce am sperat sa avem pentru totdeauna. Ca nu suntem singuri si mai ales ca viata noastra nu se transforma in fiecare secunda intr-un mod iremediabil.

Nici eroina si nici heroina nu erau cuvintele cheie din compozitia artistului. Ci faptul ca oricare dintre ele doua ar fi putut fi ale lui. „A fi a mea” este o dorinta atat de veche si atat de frustrata de exigentele vietii care se incapataneaza sa ne demonstreze ca singurul lucru care ne apartine este libertatea de a respecta ca celalt este liber si nu ne apartine.

Winnicott descrie foarte frumos aceasta experienta in Copilul, familia si lumea exterioara:

Descoperim ca generozitatea sanatoasa si stabila apare doar daca se bazeaza pe o prima experienta de egoism. Se poate spune ca, fara acest egoism primar, generozitatea copilului este parazitata de resentimente. Oricum ar fi, acest egoism primar nu este nimic altceva decat experienta copilului de a avea o mama buna, o mama care este dispusa, la inceput, sa se adapteze cat se poate de mult la dorintele copilului, lasand impulsurile bebelusului sa domine situatia si multumindu-se sa astepte ca micutul sa inceapa sa accepte si punctul de vedere al altor persoane. La inceput, mama trebuie sa fie in stare sa ii dea copilului sentimentul posesiei, ca el are control asupra ei, ca a fost creata special pentru el. La inceput, mama nu ii impune bebelusului sa accepte viata ei privata. Dupa ce traieste experienta egoismului primar, bebelusul va fi capabil sa devina generos, fara prea multe resentimente.

Donald W. Winnicott – Cateva concepte

Cu alte cuvinte, pentru a deveni o eroina mai tarziu, mama are nevoie sa fie inital o „heroina” pentru bebelusul ei. Dar dincolo de aceste cuvinte, ceea ce are nevoie cel mai mult bebelusul este ca mama sa fie a lui. Pentru ca mai apoi sa poata accepta ca ea este libera de el, asa cum si el este liber de ea.

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: ocmommagazine.com