Te crezi Don Juan. Te bucura scrisorile exaltate primite de la necunoscute. Uneori le raspunzi. Iar atunci e pus in scena un scenariu pe care credem ca il cunoastem, dar despre care, intr-un final, se dovedeste ca nu a fost scris pentru noi. Cu toate acestea, ne place sa fim la inaltimea rolului care ne-a fost incredintat. Si ne-ar placea chiar si mai mult sa il cunoastem pe scenaristul care a inventat machiavelica poveste in care am avut slabiciunea sa glisam.
Don Juanul care isi deapana Confesiunea amoroasa este un pictor japonez. Dupa zece ani petrecuti in Europa, iata-l la intoarcerea sa la Tokyo, aureolat de gloria adusa de expozitiile din strainatate. E intr-o constanta febra erotica, plimbandu-se cu orele pe strazile din Shibuya, tragand de sticle si de cafele in cautarea de aventuri. I se intampla sa nu isi vada sotia mai multe zile la rand, ne marturiseste. Pana aici, nimic prea original.
Ce urmeaza nu e insa chiar banal. Raspunde scrisorii unei necunoscute, o anume Takao, nebuneste indragostita de el. Nu fara ezitari, se duec la rendez-vous-ul dat de ea. Takao e inca o pustoaica impetuoasa si aroganta, ceea ce lui nu-i displace. Ea il duce de indata intr-un love hotel. Doreste sa ii faca unui barbat ceea ce barbatii i-au facut ei pana acum. Pictorul nostru e deconcertat. Va juca acest joc inainte sa o ia la fuga. Dar nimeni nu poate scapa scenariului seductiei si al mortii, iar Don Juan mai putin ca oricine. Credea ca le joaca pe degete pe femei si de fapt ele sunt cele care il joaca. Chiar daca ne aflam in Tokyo-ul anilor ’30, chiar si tinerele fete in chimono de o rafinata politete si de o supunere afisata cunosc regulile jocului: sa atraga barbatul in capcana dorintelor lui si sa se amuze sau sa mute de colo-colo marioneta pe care o au de-acum sub ochi. Cele mai putin cinice ii vor propune Don Juanului nostru, in cea mai pura traditie japoneza, o sinucidere in doi, sinucidere care nu ar fi decat o mascarada in plus.
Nu vom fi prea surprinsi ca aceasta Confession amoureuse a fost scrisa de o femeie, romanciera Chiyo Uno, comparata adesea cu Colette. Ea se citeste cu aceeasi febrilitate care l-a cuprins pe Don Juanul nostru la intoarcerea in Japonia, fiind e abil construita, trecand de la paroxismele pasiunii la dezgustul inaintea farselor iubirii. Ne ofera mai ales portretele a trei tinere fete care, fiecare in felul ei, sfideaza furioase conventiile unei societati inca inchisa in sine, pe care o descoperim, prin educatia lor sentimentala, in spatele scenei.
Chiyo Uno, Confession amoureuse, Denoël, publicata la 23 ianuarie 1992
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
