Întrebare: Este sexul legat de violență în politica românească?
Nota: Eseu depus pentru concursul “Politica românească și evoluții de așteptat. Predicții pentru anii 2016-2010.” Scris la data de 16 Mai 2016.
Iată acum răspunsul în forma unui eseu. Formatul este complet obiectiv și nu este în nici un fel legat de interesele, obsesiile, și dorințele scriitorului.
Da, sexul este legat de violență. Dar nu putem să ignorăm rolul cafelei atunci când discutam de sex și agresivitate. Iată de ce.
Citeste si Stapanii sexului / Masters of Sex
Cu toții cunoaștem figura secretarei care oferă cafea șefului arogant, un EL fără rușine. În socialism și noul capitalism bărbatul obsedat de putere pare să aibă o trasătură în comun. Să o afirmăm aici, tare și răsunător: obsesia pentru control și dominație este corelată cu refuzul de a bea cafea. Femeile care se tem de bărbații furioși le oferă cafea, pentru a mai îmblânzi agresivitatea lor. Dar, în momentele lor de criză, EI refuză. La treizeci de ani diferență, Croaziera (Mircea Daneliuc, 1981) și Principii de viață (Constantin Popescu, 2010) descriu o autoritatea masculină ca vulgară, ineficientă, ridicolă și incapabilă să fie flexibilă. Pentru a mai reduce din isteria masculină a impotenței, în ambele filme lor li se oferă cafea. Ei își canalizează violența în altceva, în umilirea celor care nu se supun ordinelor (fie ei soția și comandamentul de pe croaziera lui Daneliuc, fie el soția și fiul recalcitrant în filmul lui Popescu). Cafeaua, instrument al temperării violenței masculine, mai taie din agresivitatea violentă a bărbaților. Dar există ceva în masculinitatea teribilă a realismului românesc care face să spună nu cafelei. Ceea ce pare că vor EI este sex.
Să o spunem deschis. Ne este milă de tovarășul Proca și de Emilian Velicanu. Ei vor sex dar nu știu cum să ajungă la el. Și atunci devin violenți. Pentru că cele două personaje sunt incapabile să obțină sex, ele sunt, nu-i așa, personaje negative.
Cele două filme ne invită să ne dezidentificăm cu personajul principal. Tovarășul Proca este suferind, s-a săturat să tot bea cafea și se răzbună pe cei din jur, pentru că poate. Emilian Velicanu s-a lăsat de fumat, este invitat să bea cafea in permanență, și se răzbună pe fiu. Am înțeles, cei doi sunt grobieni, și trebuie să îi urâm oedipian pentru că exercită autoritatea pe care nu o au. Unul e modelat pe activistul de partid fără facultate (vai, ce oribil, nu are cultură!). Celălalt e omul nou de afaceri, care e intruziv, ridicol, certăreț și prost tată (vai ce oribil și mic-burghez, vrea ca totul să fie cum vrea el!). Dar ceea ce ne pare îngrozitor, la nivel mai profund, este că nu fac sex. Este înspăimântător cum sunt disperați, iar cafeaua nu îi ajută în nici un mod.
Fascinant este ce ne arată cele două filme că trebuie să urâm. Neocapitalismul descris în filmul lui Constantin Popescu din 2010 pare să înceapă de fapt cu obsesia socialistă pentru activiștii de partid cu ștaif, eventual cu stagii în Occident. În anii ’80 avem căderea în dizgrație a activistului nou, fără studii, care știe cum se face comunismul pentru că vine de la fabrică. Se naște noul activist de partid, cel care e cult, inteligent, citește Noica și cumpără haine din Germania. În Croaziera observăm în plină forță critica stalinismului, care de fapt începuse cu Ceaușescu, și obsesia pentru cadre educate care s-au perfecționat în Occident. Aici putem să înțelegem că noul capitalism de astăzi vine nu numai din obsesia pentru piața liberă și liberalism din anii ’90, dar din atitudini și aspirații care erau interne socialismului din anii ’80. Trebuie să îi urâm pe șefii care sunt needucați. Noul capitalism s-a născut cu Ceaușescu în burtă.
Dar și capitalismul nou este pe deplin atașat de anii optzeci socialiști. În Principii de viață (2010) avem o critică a familistului de tip business, care nu își mai înțelege familia și vrea să o conducă cu forța. Bussinessmanul e, ca activistul fără clase, un măgar. Capitalismul unui personaj ca Emilian Velicu a fost deja boală a socialismului. Socialismul criticat cu subtilitate în Croaziera pare să înceapă deja în capitalismul nou din Principii de viață, acolo unde liderii capitaliști sunt niște egoiști care nu înțeleg cum să se relaționeze cu oamenii din jur. Ceaușescu s-a născut deja cu piața liberă în burtă.
Citeste si Cum se face psihanaliza critica: Ceausescu
Dacă distrugem ideea de temporalitate liniară, pare că ne mișcăm în același continuum capitalism-socialism, unde cele două se produc una pe alta. Iar la baza lor se află câteva crime cum ar fi lipsa de educație și incapacitatea de a te relaționa cu partenerul intim (soția și copii). Ah, și să nu uit, faptul că bărbații violenți refuză cafeaua.
În concluzie, ce propun eu la nivel național? Problema care trebuie să ne preocupe este cum să distrugem relația dintre secretară și șef. Ca răspuns la întrebarea cum este sexul legat de violență în societatea românească, avem două soluții.
Unu, trebuie să declaram ziua națională a băutului de cafea. Ce trebuie să învățăm din filmele noului și vechiului realism românesc este că bărbații în derivă trebuie să fie alimentați cu cafea în permanență. Dar în loc să avem servitori ai bărbaților, ce propun eu este să facem cafeaua accesibilă. O zi națională a cafelei este o soluție la exercitarea puterii în mod abuziv. Relația dintre secretară și sef trebuie abolită, și de acolo va începe o nouă era sexuală. Dar cafeaua trebuie naționalizată și distribuită la prețuri joase, iar bărbații șefi trebuie să învețe să își facă singuri cafea. Mai bine, trebuie reeducați să își facă cafea.
Doi, ceea ce propun eu este ca personajele feminine în filmele românești să vrea și ele sex. Consider că este un abuz faptul că numai bărbații noului și vechiului val for sex. Dar ele nu? Propun o comisie care să ceară în mod clar ca personajele femei din filmele românești să nu mai fie doar victimele dorinței de sex a bărbaților. O nouă eră sexuală va începe din momentul în care eroinele noului val vor cere sex, și îl vor cere în piața publică.
Mulțumesc pentru atenție.
Bogdan Popa
este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională.
