Mi se intampla uneori sa ma furisez in camera unde maica-mea inca dormea si sa o trezesc cu un rasunator:
Ich bin der Tod!
Ea nu mi-o lua in nume de rau, convinsa ca a comis o crima de neiertat prin faptul ca m-a adus pe lume. Era de parere ca femeile sunt niste tarfe murdare, inconstiente cu privire la raul de care se fac responsabile perpetuand viata. Mai mult, ura copiii. Si pe al ei insasi, asa cum i-a marturisit lui taica-meu, marturisire care mai degraba m-a usurat. Intrucat, cu aerele sale de star vienez in declin, mai mult ma angoasa decat ma linistea. Ce citeam in privirea ei era frica: nazismul o vaccinase pe vecie impotriva fericirii. Impartasea cu Thomas Bernhard si cu cea mai mare parte a scriitorilor austrieci o forma de cinism care in adolescenta mi s-a parut mai mult decat gratificanta. Nu se dadea inapoi de la nimic si se intreba singura cum de a putut sa fie atat de proasta incat sa procreeze. Iata principala mostenire pe care mi-a lasat-o.
Impotriva fericirii – Elogiul melancoliei, la AIPsA
Pentru a incheia, o anecdota: cum mamele noastre erau in declin, ceea ce ne agasa, am decis, Michel Contat si eu, sa urmam scenariu din Straini in tren de Alfred Hitcock si sa ne omoram unul altuia mamele. Proiectul nu a fost vreodata dus la bun sfarsit. Dar daca e ceva de care sunt sigur e faptul ca ar fi incantat-o pe maica-mea. Ii omoram intotdeauna doar pe cei pe care ii iubim.
Roland Jaccard
este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
