“De doi ani lucreaza (trei dupa-amieze pe saptamana) la un centru al universitatii care transmite chestionare elevilor din clasele superioare ale scolilor din Indiana, mai exact celor din familii cu venit mic, oferindu-le burse la colegiu cu conditia ca ei sa-si ia diploma de studii liceale la timp. Acolo M claseaza alfabetic dosare, operatie anevoioasa si plicticoasa cand e vorba de teancuri de sute si sute de dosare care sosesc mereu cu posta, dar pe care el o executa cu o minutioasa precizie, pretuita de colegii de lucru, mai ales tineri studenti platiti, ca si el, cu ora. Acestia stiu de handicapul lui si se poarta bine cu el, il trateaza ca pe un om “normal”, glumesc cu el, se amuza sincer la glumele lui stranii, au multa afectiune pentru el. In aceasta atmosfera el se simte cat se poate de bine, chiar fericit. Dupa spusele colegilor, acolo are mai putine dificultati de vorbire, iar asociatiile lui neasteptate, de tipul comicului absurd (dar care pentru el au poate o logica secreta), produc o voie buna generala, de care se bucura si el. Unele din glumele lui sunt poate de tipul celei prin care i-a raspuns doctorului Leventhal din Chicago, cand l-am dus acolo in 1989, si care mi s-a intiparit indelebil in memorie: “Cand e ziua ta?”, l-a intrebat doctorul. El a raspuns “7+5+20-6-2 august” (adica foarte exact, dar ocolit, 24 august).
M pare a avea simultan mai multe varste, adica pare a fi atins mai multe niveluri de dezvoltare, toate insa ramase in urma fata de ceea ce ar fi de asteptat de la un tanar de 20 de ani. Varsta lui emotionala este de 4-5 ani, poate chiar mai putin – si as spune ca acesta este “miezul” varstei sale, sursa inocentei si a misterioasei sale fragilitati. Asta ar fi explicatia ca se simte cel mai bine in compania copiilor mici, cu care e gata sa se joace, bucurandu-se de prezenta lor, de gesturile lor stangace, de rasetele si de mirarile lor, mirat el insusi; cand vine cineva la noi cu un copil mic in vizita, M se repede in camera unde-si tine enorma colectie de animale de plus si le aduce unul cate unul, asezandu-le in fata copilului; manipuleaza cate o maimutica-papusa si apoi o ofera; sau, uneori, intra intr-o stare contemplativa si se uita in tacere la celalalt copil, ca fascinat; daca e vorba de un prunc dormind in caruciorul lui, tot asa, fascinat, poate ramane nemiscat cu ochii pironiti la el, uitand de timp. Nu-si da seama in astfel de situatii de inadecvarea pe care o reprezinta un tanar bine facut, inalt, de 20 de ani, punandu-se in genunchi in fata unui copilas incercand sa-i atraga atentia cu o jucarie. Varsta lui sociala e aceea a unui pre-adolescent, pasionat de sporturi, de cele pe care le poate urmari la televiziune si despre care poate citi apoi in ziarul local sau in USA Today.
[…]
Un film facut de un adolescent cu Asperger atrage atentia asupra fenomenului bullying
Corespunzator aceleiasi varste, el citeste, foarte rar de altfel, numai carti pentru copii si tineret sau cate o biografie a unui sportiv celebru. Varsta lui sexuala e de asemenea in stadiul pre-adolescentei, in care preocuparile sexuale sunt, daca nu absente, marginale si inobservabile (Freud nota si el golul dintre sexualitatea infantila atat de intensa pana spre varsta de 5 ani si retrezirea libidoului in adolescenta). M are cateodata – foarte rar – polutii in somn, dar altfel e complet dezinteresat in materie sexuala. E de o castitate angelica. Cat de intensa va fi fost sexualitatea lui infantila nu stiu, dar tind sa cred ca medicamentele pe care le ia de mai mult de 6 ani i-au slabit impulsurile sexuale. Varsta lui mentala se aprope de 16-17 ani cand e atent si vrea sa inteleaga ceva – intelege bine, dar, cum spuneam adineaori, uita repede.”
Randurile citite imi aminteste de unele mamici care spun ca isi "doresc" ca pruncii lor sa ramana vesnici copii. Cine stie, poate ca viata le joaca un renghi altor mamici, care nu isi doresc asa ceva dar iata…