Mea maxima culpa

Doar cu o seara inainte de socantul rezultat al Brexitului purtam o discutie cu un prieten stabilit in Anglia. Imi spunea ca atmosfera era foarte tensionata si incarcata de foarte multa ura si indarjire fata de straini, o ura pe care el o considera irationala si inexplicabila, dar care cu siguranta a pus bazele marilor violente ale istoriei inceputului de secol XX. Se intreba si ma intreba de ce oamenii nu invata din greselile istoriei? I-am spus ca mi se pare incredibil ca o fantasma ar putea deveni realitate si i-am explicat ca de multe ori compulsia la repetitie este mai ispititoare din punct de vedere psihic decat elaborarea sau cautarea unui sens. Mi-a raspuns ca i se pare curios cum oamenii simt nevoia sa se urasca, sa se bata, sa dea vina unii pe altii. O explicatie simpla nu exista pentru aceasta introspectie, dar m-a suprins faptul ca a folosit „nevoie” si nu „dorinta”, facand astfel o trimitere la o amenintare narcisica si nu la o chemare pulsionala, la o viciere a identitatii de sine si la un amestec iremediabil din punct de vedere al ADN-ului psihic.

In zorii zilei, singurul efect al noptii fusese unul de evacuare. Fara ca semnificatia acestei amenintari sa fi fost inteleasa si fara sa fi avut in minte faptul ca ceea ce se produce acum nu poate fi nou si exterior, ci apartine de multa vreme interiorului fracturat, fiind doar expulzat temporar, Brexitul s-a produs. Fantasma este foarte importanta si ea mobilizeaza imaginarul colectiv inconstient. Fantasma aferenta acestui act a fost una de salvare de la dezintegrare, de inchidere in fata unui dusman care vine sa nimiceasca. Este fantasma marelui imperiu care se vede amenintat cu anihilarea din exterior, dar de fapt el s-a fisurat si se sparge in bucati pe interior. Orice organism viu se transforma si se schimba, iar a te opune transformarii reprezinta mentinerea intr-o stare mortifera, de „putrefactie” psihica si de hrana artificiala ce halucineaza maretia de odinioara.

Cateva reflectii despre semnificatia acestui Brexit pe care personal am sa-l traduc in termeni bionieni, adica un exit, o expulzare a unor elemente Beta, afecte brute si toxice ce s-au imprastiat rapid, otravindu-i chiar si pe adeptii sai.

Imago-ul acestui Exit, Nigel Farage si discursul sau gol de orice continut ideatic, dar supracompensat de o emfaza nonverbala care ne aminteste uluitor de mult de discursurile lui Hitler. Discursul proclama o victoriei asupra unui inamic generic care a subjugat libertatea si invoca un paradox: let’s be all friends, dar dincolo de linia care ne separa.

This will be a victory for real people, a victory for ordinary people, a victory for decent people. We have fought against the multinationals, we have fought against the big merchant banks, we have fought against big politics, we have fought against lies, corruption and deceit. I hope this victory brings down this failed project and leads us to a Europe of sovereign nation states, trading together, being friends together, cooperating together, and let’s get rid of the flag, the anthem, Brussels, and all that has gone wrong.

With profound distress millions of the best German men and women from all walks of life have seen the unity of the nation vanishing away, dissolving in a confusion of political and personal opinions, economic interests, and ideological differences. Since that day, as so often in the past, Germany has presented a picture of heartbreaking disunity. We never received the equality and fraternity we had been promised, and we lost our liberty to boot. For when our nation lost its political place in the world, it soon lost its unity of spirit and will….

Confuzia dintre trecut, prezent si viitor sau asa-zisa identitate nationala de care au fost deposedati prin invazia strainilor, dar de fapt de care s-au dezbracat singuri din necesitati legate de evolutie. Marea Britanie are trasatura unica de a reusi sa cultive doua realitati temporale in acelasi timp: iluzia imperiului din epoca victoriana si colosul multicultural actual. Neputinta nu este altceva decat incapacitatea de a fi construit o punte intre cele doua.

Je pense que l’identité nationale est un antidépresseur qu’il faut prendre au sérieux car il ne faut pas le pousser à l’extrême comme tous les antidépresseurs il peut devenir maniaque et conduire à la guerre contre les autres et à l’intégrisme religieux, mais c’est une dimension absolument nécessaire de l’identité personnelle et des identités collectives.

Citeste si La ce mai e buna Europa? Ce crede Julia Kristeva 

Condensarea uluitoare a timpului si spatiului printr-o retraumatizare imediata. La nici 48 de ore de la punerea in act a acestei fantasme de excludere, au aparut nenumarate incidente care ne dau de inteles ca oamenii confunda un act simbolic cu un act real, amintind in anul 2016 de Germania anului 1939. Spre exemplu, intr-un supermarket din Gloucester, un barbat a inceput sa strige foarte agitat:

This is England now, foreigners have 48 hours to fuck right off. Who is foreign here? Anyone foreign?

Altii au marsaluit pe strada purtand tricouri pe care scria Get out, we voted leave, iar la o scoala mai multi copii de origine poloneza au inceput sa tipe speriati pentru ca li s-a spus ca vor fi deportati din Marea Britanie.

Ceea ce s-a dorit a fi fost exercitarea democratica a libertatii de a alege s-a transformat rapid intr-un verdict modelat dupa afectul suveran al persecutiei inchipuite. In mod cert daca somnul ratiunii naste monstri, absenta absoluta a acesteia naste substituirea realitatii cu o fantasma si haosul aferent. In plus, atata vreme cat vom cauta mereu sa evacuam marile traume, fara a ni le asuma in istoria noastra comuna, ele vor continua sa se repete la nesfarsit.

Citeste si Traumele din copilarie: cum ne afecteaza ele sanatatea?

Dar de departe cel mai interesant este reculul ulterior al celor care au votat joi, care parca treziti dintr-un act somnambulic, s-au scuturat si si-au pus mainile in cap, ingrozindu-se si ei de ceea ce au facut si sperand sa poata da undo. Ceea ce s-a dorit o afirmare a propriei identitati a adevenit o renegare a acesteia. I’m ashamed to be British s-a auzit din foarte multe parti. Din pacate, faptele, ca si scurgerea timpului, sunt ireversibile si consecintele lor extrem de palpabile. Asa ca tot ceea ce le ramane de facut este sa strige cat ii tin puterile: Mea culpa, mea maxima culpa.

Cu sau fara Brexit, scinderea va continua sa existe. Chiar la interior, acolo de unde a aparut.

No matter the outcome, Brexit‬ polls demonstrate how quickly half of any population can be convinced to vote against itself. Quite a lesson.

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: flickr.com/photos/tomeknacho