Anti-Oedip de Gilles Deleuze si Felix Guattari: Pentru mine nu sunt 50 de ani de la aparitie, l-am descoperit de curand, sunt foarte in urma fata de mersul timpurilor. Nu am o imagine clara a ce era atunci si ce s-a schimbat pana acum.
In primul rand Anti-Oedip mi se pare un manifest foarte intelectual. Nu cred ca Guattari s-a apucat sa schizofrenizeze oameni, insa a promovat schizo-metaforica in ce a facut, pluralitatea identitara ca sa spun asa, cu termenul asta comunist. Deci nu-l vad ca un manifest anti-psihanalitic decat pe alocuri. In fond ei promoveaza psihanaliza, o altfel de psihanaliza.
Citeste si Psihanaliza in Romania, primii 25 de ani
Criticile pe care le fac familialismului din psihanaliza imi par binevenite, mai scutura putin biserica care tare are tendinta de a se anchiloza in dogme.
Iarasi imi place ca vorbesc despre inchisoarea analitica, adica prinderea in transfer. Nimeni nu vorbeste despre asta, de abia gasesti cateva referinte pe ici, pe colo. E un pasaj rautacios despre nevroza familiala care se transforma in nevroza de transfer si cabinetul analitic intr-un mic regat cu analistul-rege. E adevarat ca intr-o analiza analistul ajunge sa aiba foarte multa putere si pe o perioada lunga.
Impotriva puterii manifesta ei, ca si Foucault care scrie prefata cartii si o prezinta ca un indrumar de viata non-fascista.
Vizioneaza si Fascism: tanjim oare? Dupa Anti-Oedip de Deleuze si Guattari
Altfel nu-mi dau seama, oare ar trebui sa-mi doresc sa devin schizo? E asta libertatea?
Mai spun ceva interesant ca relatia cuiva cu psihanaliza nu poate fi decat ambigua fiindca psihanaliza are la baza o relatie ambigua cu fortele pe care le manuieste.
Comentariu de T. Dora la articolul sau “De ce ne dorim propria represie? Anti-Oedip (I)”
Foto: critical-theory.com
