Anti-Oedip sau productia unor forme noi de dorinta

Imi place termenul asta comunist, cum zici tu, de pluralitate identitara. Cred ca astazi se discuta mult in psihanaliza clinica despre diferite stari de sine, si despre organizari psihice care nu trebuie sa fie un singur eu. In sensul asta, Anti-Oedip mi se pare ca e cumva psihanalitic. Dar Anti-Oedipul e anti-psihanalitic pentru ca zice ca schizofrenul e de fapt omul cel mai liber, adica omul pe care terapia vrea sa il ajute sa se faca bine. Schizofrenul a scapat de Oedip si asta trebuie sa invatam si noi. In sensul asta, Anti-Oedipul mi se pare foarte anti-psihanalitic, nu?

Cum te gandesti tu ca Anti-Oedip promoveaza psihanaliza pe alocuri? Si de ce trebuie sa fii neaparat ambivalent fata de psihoterapie / psihanaliza?

Cat despre putere, e adevarat ca si ei, si Foucault sunt ingrijorati de puterea pe care o are analistul in cabinet. Dar daca in prefata Foucault vrea mai degraba sa rupa radacinile fascismului din noi, dupa vreo zece ani Foucault nu mai e convins ca puterea asta disciplinara trebuie rupta, nu? Poate un alt proiect, mai productiv, inlocuieste ideea asta ca fascismul trebuie dez-radacinat cu totul.

[…]

M-am uitat din nou pe Anti-Oedip, si mi se pare o carte foarte vie, care formuleaza un manifest si o tehnica de a „scapa” de dorinta traditionala, oedipiana. Cred ca D / G si Foucault sunt foarte constienti ca nu exista un program de eliberare radicala, si ca poate a pasi ambivalent spre forme alternative de viata este inevitabil.

Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma gandesc la carte.

Deleuze si Guattari sustin ca pictura Boy with Machine (1954) a lui Richard Lindner ilustreaza teza schizoanalitica a primatului investitiilor sociale ale dorintei asupra celor familiale: „baietelul turgescent a conectat deja o masina doritoare la o masina sociala, scurt-circuitandu-i pe parinti.”

Acum, daca ma uit pe ce am zis mai inainte despre Foucault, nu stiu daca mai sunt de acord cu mine 🙂 Adica, prefata la Anti-Oedip este ambivalenta fata de iesirea din „fascism”, si cred ca si Istoria sexualitatii la care ma gandeam e ambivalenta fata de iesirea dn fascism. Oamenii astia se gandeau cum sa scape din limbajele traditionale care le erau accesibile la acel moment dat – marxismul si psihanaliza – si cum cum poate fi creat un proiect nou pe ramasitele vocabularului pe care ei il foloseau. Proiectul productiv al lui Foucault, pe care si D / G il schiteaza, este acela in care nu trebuie sa ne gandim la sex ca detinand adevarul despre ce suntem, cat sa intelegm cum functioneaza puterea in modul in care noi ne construim practicile sexuale. E o schimbare de unghi importanta, care taie din ideea asta ca avem o identitate sexuala care spune ce suntem cu adevarat.

Apropo, am citit rapid niste pasaje din D / G si am dat de o propozitie care ma gandeam ca i-ar placea lui Dorin. Ea zice asa: Nicaeri nu a fost mai aventuros Freud decat in Gradiva 🙂 Nu inteleg de ce, dar imi place ideea.

Cititi si Anti-Oedip de Gilles Deleuze si Felix Guattari: Un indrumar de viata non-fascista 

[…]

Pai asta de care ziceai tu la D / G, adica mamapapa si rolurile traditionale sexuale. Adica, dorinta e inevitabila de sex opus si trebuie sa se organizeze genital in familie. Tu la ce te gandeai, ca m-ai facut curios?

Apropo de iesit din Oedip, cred ca urechile noastre:) sunt prinse bine in triunghurile astea oedipiene. Daca Dorin aici e unul din fondatorii Gradivei, mi se pare inevitabil ca la o discutie despre cum sa scapi de Oedip sa il amestecam si pe Dorin (tata Gradivei :)) in discutia asta. Cred ca trebuie sa ne schizofrenizam sa scapam de dorinta fata de fondator 🙂

Acum intr-un registru mai serios (cumva, ma rog), post-structuralistii astia pe care eu ii iubesc zic ca e posibil sa ne imaginam dorinta nu numai ca reprimare, ci sa vedem cum putem sa producem alte forme de dorinta si alte forme de relationalitate decat cele traditionale. De asta, poate trebuie sa ne gandim la schizofren ca la o metafora si nu neaparat ca la o forma de boala psihica. A deveni schizofren, sau a practica schizo-analiza, este un mod de a imagina alte posibilitati de existenta care modifica partial relatiile de putere traditionale. Libertatea inseamna sa intelegi campurile de putere si sa poti naviga si re-construi critic relatiile, emotiile si interactiunile in care te afli. In fond, D / G au un proiect de psihanaliza critica, care imagineaza un alt mod de viata.

Comentarii de Bogdan Popa la articolul „De ce ne dorim propria represie? Anti-Oedip (I)” de T. Dora

Foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Anti-Oedipus#/media/File:Richard_Lindner_-_Boy_with_Machine_(1954).png