Citiţi despre

Ma intorc mereu la Sex si caracter de Otto Weininger ca la una dintre cartile cele mai demente ale teratologiei filosofice, opera unui Kant inchis in celula capitonata a spitalului de nebuni si care nu si-a aflat iesire decat in suicid. Ceea ce a si adus, de altfel, ziua de 4 octombrie 1903, cand Otto Weininger, in varsta de 23 de ani, s-a sinucis cu un foc de pistol chiar in camera in care Beethoven isi daduse sufletul, orchestrand astfel intr-o maniera cvasi-diabolica lansarea unicii sale capodopere. El urma astfel exemplul foarte tanarului Mainländer care, treizeci si sapte de ani mai inainte, se spanzurase in ziua aparitiei genialei sale opere Die Philosophie der Erlösung. Exista o certa grandoare in gestul de a parasi viata in folosul unei carti, al unei carti de o incomparabila ferocitate care va infierbanta generatii de studenti si il va fascina pentru multa vreme pe prietenul meu Cioran. Tocmai prin intermediul lui Weininger ne-am si intalnit.

Otto Weininger era evreu. Iar daca a existat vreodata un copil care sa isi blesteme sangele, a fost atunci acest Oedip evreu care purta in el, ca un criminal, duplicitatea, cruzimea si moartea. Nu urma sa ajunga vreodata la inaltimile geniului. Pentru ca, sustinea el, evreul nu e nimic din aceasta ratiune profunda – pentru ca nu crede in nimic. Vom regasi la Portnoy, acest dublu al lui Philip Roth, aceasta rusine de a fi evreu si de a nu putea renunta la propria evreitate. Pe scurt, de a fi condamnat la tradare perpetua.

Citeste si Philip Roth si narcisismul mistuitor in romanul „Viata mea de barbat”

Freud, caruia Otto Weininger i-a trimis manuscrisul cartii Sex si caracter, a gasit ca e geniala, dar complet tacanita. O constiinta de sine prea vie si idealuri etice inaccesibile pot insufleti o dorinta de moarte impotriva careia oricine e neputincios. Suicidul lui Weininger trebuia sa ii pecetluiasca deopotriva esecul si apoteoza. Un gest prezumtios, dar si eroic. Nu e deloc sigur ca azi cineva ar mai gusta farmecul morbid si chiar mai putin sublimul unei gandiri ce se intoarce impotriva celui care, in disperarea sa, a gandit-o.