Am participat de curand in cadrul UCL (University College London) la o conferinta cu tema Bion’s Legacy: Transformations of Bionian Concepts Today, o manifestare psihanalitica ampla, cu participanti din toate tarile si cu prezenta activa a unor psihanalisti contemporani cunoscuti (Rudi Vermote, Chris Mawson, Ronald Britton, Michael Feldman, Antonino Ferro, Irma Brenman Pick, Peter Fonagy etc).
Urmarind firul prezentarilor si al discutiilor (la care publicul a participat din plin) am constatat aparitia contradictiei ca esenta a procesului analitic creativ si transformativ. Prezentarile au pasit pe urmele scrierilor lui Bion si au vizat ceea ce se intampla in psihanaliza contemporana, propunandu-si sa ridice mai degraba intrebari, decat sa ofere raspunsuri standardizate. Cateva enunturi socratice mi-au captat atentia.
Non knowledge attitude – sau celebra sintagma gnōthi seauton, ceea ce stiu este ca nu stiu nimic. Psihanaliza contemporana pune accentul pe un proces transformational narativ (Antonino Ferro) si pe un travaliu al viselor nevisate (Thomas Ogden), abandonand cunoasterea trecutului ca ceva ceea ce s-a petrecut deja si este cunoscut si rememorat in favoarea recuperarii lui ca o noua experienta prezenta. Atitudinea analistului in acest context va fi una de non-cunoastere, as being blind sau just above sleep. Reflectia se produce acum nu asupra diferentei intre inconstient si constient, ci intre finit si infinit in sensul unei spatialitati, iar visul este o zona mixta intre acestea doua. Aceasta noua delimitare m-a dus cu gandul la un cuvant cu o sonoritate aparte, pe care cred ca l-am citit in romanul lui Elisabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubeşte, si anume attraversiamo (let’s cross over), a carui seminificatie include nu numai dinamica in miscare a procesului, dar si pluralul acestuia.
Vezi aici Filmul despre Bion: A Memoir of the Future
Not knowing create space – a incerca sa nu inchizi, sa nu pui bariere prin intelegerea a priori a ceea ce se petrece si nici macar prin impunerea riguroasa a regulii fundamentale de libera asociere, care in psihanaliza contemporana poate fi considerata si o rezistenta. Astfel, asociatiilor libere verticale care se construiesc in spatiul dintre pacient si analist, li se adauga asociatii libere orizontale, care mobilizeaza o zona profunda a pacientului, iar analistul il poate acompania prin ceea ce Bion numea o “riguroasa ignoranta”, fara a sti dinainte, ci in asteptarea unei descoperiri prin ascultarea aici si acum atat a inconstientului pacientului, cat si al analistului. Reciprocitatea si nu cunoasterea este cea care creeaza spatiu si permite constructia procesului liber asociativ.
Not thinking, but dreaming – Bion spunea:
The pacient who cannot dream, cannot go to sleep and cannot wake up.
Visarea este un concept foarte important in psihanaliza contemporana, dar nu in sensul interpretarii viselor si al continutului acestora, cat in sensul unei stari (talking as dreaming) care permite constructia unui spatiu analitic ce reflecta o realitate unica impartasita si nu o ideologie teoretica sau o apartenenta dogmatica. Intelegerea, in acest context, capata un sens nou:
Understanding, in this sense, is an ontological phenomenon, an experience in witch an aspect of one’s essential being is recognized by another person. This can be achieved only in a relationship in which there is, for both patient and analyst, a feeling of profound trust. In the absence of such trust, being understood is terrifying.
Not knowing the Self, being the Self – mi-au ramas in minte cuvintele psihanalistei britanice Irma Brenman Pick care a spus:
Maybe is time to get rid of the desire to be a good object or to be the good mother, in order to bare the pain that we can actually be the child.
Accentul discutiei a subliniat necesitatea de a vorbi cu pacientul, si nu despre pacient. Aceasta perspectiva presupune o amenajare noua a interpretarii transferentiale si o experienta a cunoasterii ca origine (aici si acum) si nu ca predeterminare si ca simpla restituire a unor fapte psihanalitice constatate. Transferul nu mai presupune astfel doar o holograma a trecutului in vederea recuperarii bucatelelor acestuia pentru a fi relipite, ci in acelasi timp o experienta prezenta transformatoare.
When the analyst’s unconscious communicates to the patient’s unconscious that the other is open in this way to character communication, the patient will become more expressive, more specific in the release of personal idioms of being and relating, and over time, the psychoanalyst will begin to feel the shape of the patient within themself.
Cristina Calarasanu
este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.
