In fiecare dintre noi zace un justitiar. Nu la acela care vrea sa caute dreptatea cu orice pret ma refer, ci la cel care isi aroga rolul de a pedepsi, de a despica binele de rau, de a cantari gramele sufletului curat, de a masura calitatea iubirii. Intrebarea fundamentala este cum se naste acest justitiar, ce conditii ii zamislesc crezul, ce dorinte ii strabat pulsul.

Coalitia pentru familie si cele trei milioane de semnaturi obtinute in urma cruciadei moralicesti ne ofera un temei suficient pentru a incerca sa intelegem cum actioneaza aceasta parte din noi. Mai intai este nevoie de un purtator de cuvant. Descris foarte interesant de reputatul psihanalist Rene Kaes:

Eu am conceptualizat notiunea de purtator de cuvant intr-un context diferit si cu privire la o problematica diferita de cea a lui Pichon Riviere. Sunt de acord cu el asupra mai multor puncte: portavocea ca si purtatorul de cuvant se situeaza la articularea procesului individual cu cel grupal. Ele indeplinesc, si una, si cealalta, o functie metaforica sau metonimica de reprezentare. In ceea ce ma priveste, notiunea de purtator de cuvant a aparut in cadrul analizei procesului asociativ grupal pentru a trata nu problematica simptomului (pe care eu o abordez diferit), ci pe cea a cuvantului, a modului in care este adus sau delegat unui subiect, modul in care este acceptat sau nu, pentru a purta sau a descarca asupra celorlalti dorinte si interdictii proprii. Analiza procesului asociativ si a transferului in situatia de grup mi-au aratat ca purtatorul de cuvant isi poarta propriul cuvant, inarticulabil si nerecunoscut, dar pe care il poate cunoaste in timp ce il enunta pentru un altul.

Odata ales acest purtator de cuvant, el va da glas auto-judecatii si tot el va pronunta si verdictul. Este un proces complex, unilateral si bifactorial. Cuplurile formate din persoane de acelasi sex se fac vinovate de alterarea unitatii familiale in sensul ei absolut si prin urmare ele trebuie eradicate prin lege. Ceea ce va proclama purtatorul de cuvant este o lezare narcisica a unui ideal consimtit dintotdeauna.

Ceea ce este foarte interesant la acest proces este nota kafkiana, in sensul in care procesul de constiinta si pedepsa se aplica unei abateri de la norma care nu s-a petrecut inca. Poate ca Minority Report va suna cunoscut si dorinta de a pedepsi crima din gandul asasinului (precogs and precrime). Asadar, justitiarul doreste sa aplice morala aparent crestina, nici cu fapta, nici nu gandul. Dar in fapt el doreste sa anuleze in anticipare ceea ce inca nu s-a produs.

My father once told me, 

We don’t choose the things we believe in; they choose us.

Apoi vom observa ca justitiarul va da glas propriei sale istorii, mult incercata de o trauma naprasnica, resimtita ca o agresiune fara sens. Pentru ca lui i s-au intamplat lucruri teribile si el a fost obligat sa nu le puna la indoiala rostul si sa nu le caute sensul, acum toti trebuie sa plateasca anticipat pentru viitoarele lor greseli. Cu alte cuvinte, asa cum propria sa istorie a suportat justitia venita de nicaieri si aparent fara nici o cauza, asa si el va proclama justitia asupra altora pasibili de greseala.

Este o forma aparte de compulsie la repetitie, o incercare esuata de a elabora agresivitatea propriei traume, o dorinta de razbunare deghizata intr-un altruism nobil. Justitiarul de serviciu va avea mereu o cauza in slujba careia va sacrifica totul, dar se va simti mereu insuficient satisfacut de agresivitatea cauzei sale.

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: Cadru din filmul Minority Report (r. Steven Spielberg, 2002)