As vrea sa va intreb ce inseamna ca analizandul sa-si rezolve problemele intr-un an. Adica, da, okay, lucrul asta depinde atat de pacient, cat si de terapeut, insa majoritatea analizelor dureaza 3-4, poate si mai multi ani de zile. De-asta sunt putin confuza in ceea ce priveste ideea de „rezolvare” intr-un an. Cred ca in primul an se rezolva si se inteleg foarte multe lucruri. De asemenea, cred ca in perioada aceasta se stabileste cumva o ruta, o cale comuna intre analist si pacient, dar nicidecum o rezolvare totala. Mai degraba se pune o baza a unei noi modalitati de a trai, de a interpreta / inlocui anumite pattern-uri ce apar in comportamentul cotidian. Rezolvare desigur ca este, insa nu la un nivel profund.
Pentru mine, de exemplu, in aproape un an de la inceperea analizei, s-au produs multe schimbari – foarte benefice, as adauga, insa simt si stiu ca mai am foarte multe de descoperit si de pus la punct in viitor. Da, categoric, analiza dureaza atat cat este nevoie, asta in functie de „targetul” ei. Ca este de formare sau nu, asta depinde de nivelul de interes acordat de fiecare in acest sens.
Cititi si Schimbarea in psihanaliza, psihanaliza in schimbare
Statisticile sunt oarecum pesimiste, as spune. Sa fie totusi chiar asa de putini oameni cu un atasament sigur? Pana la urma, studiile au fost facute in functie de ce criterii? Poate si tipul de terapie folosit este unul. Formarea psihanalistului (influenta teoretica + personalitatea) poate fi un factor decisiv si bineinteles, structura psihicului fiecarui analizand, din nou, este unica. Si tot asa.
Cifrele cred ca oglindesc niste aspecte generale, pentru ca pana la urma, fiecare cura in parte este diferita si este simtita intr-un anume fel. Nu poti cataloga decat aspectele generale care reies la toti cei ce au participat la aceste studii.
In ceea ce priveste afirmatia […] vis-a-vis de punerea in practica a acestor schimbari in afara cabinetului, da, ele sunt practic cele care reflecta beneficiul urmarii unei analize solida si eficienta. Mai grea cred ca este desprinderea de analist, in momentul in care s-a ajuns la rezultatul dorit. Sau poate mi se pare mie asa acum, pentru ca sunt la inceput.
[…]
NEWSLETTER Cafe Gradiva
peste 3 000 de abonaţi
Aflaţi pe email despre evenimentele, articolele, ideile şi interpretările cu sens.
EMAILUL DV.
Cand am spus ca ma ingrijoreaza statisticile acestor studii, stiam ca era vorba de un esantion de pacienti si nu de totalul populatiei. Cu toate astea, desi este vorba de un numar limitat de persoane, din nou, 13% cu un atasament sigur in momentul in care solicita o analiza mi se pare un procent destul de pesimist. Ceea ce nu inseamna ca nu este adevarat in acelasi timp. Sau poate sunt doar eu pesimista cand fac afirmatia asta. (Poate pentru faptul ca, probabil, eu nu ma numar printre cei care manifesta aceasta siguranta la acel nivel).
In ceea ce priveste afirmatia […] vis-a-vis de
75% din traitorii pe acest pamant functioneaza cu un atasament sigur, din fericire,
nu stiu ce sa spun. Cred ca-i cumva subiectiva si aceasta idee de atasament sigur in randul unei majoritati covarsitoare, dupa cum ati afirmat. Totusi, credeti ca daca fiecare dintre cei 75% ar incepe o analiza de lunga durata, nu s-ar schimba putin cifrele? Ma indoiesc.
[…]
Cititi si Despre atasament si tulburarea de personalitate borderline (I)
Daca 66% din copii au un atasament sigur dupa primul an de viata, atunci inseamna ca nu-i chiar asa de rea situatia si ca probabil pesimismul subiectiv mi-a influentat parerea legata de acest subiect. Pai atunci, e chiar imbucurator faptul ca sunt atatia viitori adulti cu sanse de integrare si de adaptare la viata. Ma bucur mult sa stiu asta. Multam pentru informatii.
Comentarii de Jo la articolul Horst Kächele: „Ataşament şi alianţă terapeutică” de Dorin-Liviu Bîtfoi
Foto: awaken.com
In Romania, procentul celor cu atasament nesigur e mai mare decat in alte state. Iar 66% in primul an nu garanteaza ca pe la doi ani, parintele nu face fata luptei pentru putere, si nu intra in forta, distrugand ce a facut bine in primul an. Cred ca 13% per total populatie e o cifra realista. Nu putem fi toti sefi, independenti, siguri pe noi, e nevoie mare de angajati, de subordonati, de muncitori in 3 schimburi, de oameni dispusi sa faca muncile toxice, murdare, care deterioreaza sanatatea, si atasamentul nesigur trebuie si el cultivat. Suntem experti, ca parinti, in acest sens. Menirea noastra ca popor e sa asiguram forta de munca necalificata pentru tarile dezvoltate.